STUDIU: Emoţiile afectează diferit corpul uman

0
210

Emoţiile diverse pe care oamenii le resimt în anumite momente ale vieţii au un impact diferit asupra părţilor organismului, tristeţea slăbind puterea braţelor, în timp ce dezgustul afectează sistemul digestiv, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii finlandezi.

emotieStudiul a arătat că emoţiile afectează corpul în mod diferit. De exemplu, dacă o persoană este nervoasă, braţele şi capul devin mai puternice, poate şi pentru că, în mod subconştient, corpul se pregăteşte pentru o luptă, potrivit dailymail.co.uk.

În schimb, efectul tristeţii este complet opus. O persoană tristă nu simte nici o putere în braţe, ci se simte slăbită. Cu toate acestea, este foarte atentă în ceea ce priveşte toracele şi inima.

De asemenea, depresia poate face ca o persoană să se simtă slăbită, în timp ce dezgustul se resimte la nivelul gâtului şi al sistemului digestiv.

Pentru realizarea acestui studiu, cercetătorii finlandezi le-au cerut celor 700 de voluntari participanţi să descrie anumite emoţii pe care le-au resimţit după ce s-au uitat la filme şi au ascultat anumite poveşti. Atât bărbaţilor, cât şi femeilor li s-au dat apoi schiţe ale corpurilor şi li s-a cerut să coloreze părţile pe care ei le-au simţit mai active sau mai puţin active.

Rezultatele au arătat că dragostea “s-a simţit” până la degetele picioarelor, iar senzaţia de fericire a invadat întregul corp.

Descoperirea senzaţiilor corporale asociate cu emoţiile umane ar putea fi un punct de plecare pentru o mai bună înţelegere a tulburărilor de dispoziţie, precum depresia şi anxietatea, sunt de părere cercetătorii de la Universitatea din Turku, autorii studiului.

Sursa: Mediafax

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here