STUDIU: Apa de gură poate creşte riscul de infarct şi accident cerebral

0
114
Apa de gură poate creşte riscul de infarct şi accident cerebral, pentru că soluţia antiseptică ucide bacteriile bune care contribuie la menţinerea unui nivel scăzut al tensiunii arteriale, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în Free Radical Biology And Medicine.

apa de guraAstfel, gargara cu apa de gură ucide bacteriile bune. Ele ajută la relaxarea vaselor sangvine, contribuind astfel la creşterea tensiunii arteriale, potrivit dailymail.co.uk.

Cei 19 voluntari care au participat la acest studiu au înregistrat o creştere a tensiunii arteriale timp de câteva ore după ce au folosit apa de gură. Voluntarii, persoane sănătoase, au folosit apa de gură de două ori pe zi. Tensiunea lor arterială a crescut cu 2-3,5 unităţi de fiecare dată (milimetri coloană de mercur, mmhg).

Mai mult, efectul creşterii tensiunii arteriale s-a manifestat chiar din prima zi.

Profesorul Amrita Ahluwalia, de la Universitatea Queen Mary din Londra, coordonatorul acestui studiu, a criticat folosirea pe scară largă a apelor de gură. Unele dintre acestea conţin antiseptice foarte puternice. Ea a explicat că uciderea zilnică a bacteriilor bune se traduce printr-o creştere minoră, dar regulată a tensiunii sangvine; acest lucru are un impact semnificativ asupra mortalităţii provocate de infarct şi accident cerebral.

Aceasta a mai spus că apa de gură este recomandată zilnic doar în cazul unor infecţii ale gingiilor şi dinţilor; ea nu ar trebui în cazul unor persoane cu dantură sănătoasă.

Pentru fiecare creştere de două unităţi a nivelului tensiunii arteriale, riscul de a deceda din cauza unei maladii cardiace creşte cu 7%, iar din cauza unui accident cerebral, cu 10%, potrivit unui studiu separat.

Multe ape de gură conţin antisepticul clorhexidină, care ucide microbii necesari la crearea nitritului, esenţial pentru dilatarea vaselor de sânge. Nu toate apele de gură conţin clorhexidină. Insă şi cele care nu au acest antiseptic în compoziţie pot tulbura echilibrul florei microbiene din gură, spun specialiştii.

Sursa: Mediafax

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here