Străbaterea vămilor văzduhului în timpul vieţii pământeşti

0
159
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

vazduhLa fel cum învierea sufletului creştin din moartea păcatului are loc în vremea peregrinării lui pământeşti, întocmai aşa, în acelaşi chip tainic, are loc aici, pe pământ, schingiuirea sufletului de puterile văzduhului, robirea lui de către ele sau eliberarea lui din puterea lor; în timpul purcederii prin văzduh această libertate sau această robie sunt numai date în vileag.

Porunca dată omului în rai şi care îi interzice a gusta din pomul cunoaşterii binelui şi răului, porunca aceasta nu a fost anulată. Ea interzice si acum omului să vadă răul în aproapele şi să-l osândească, îi interzice să se răzbune, poruncind să răsplătim răul cu bine; interzice contemplarea cu poftă a frumuseţii femeieşti, a frumuseţii care până la cădere nu inspira pofta; interzice nu doar pronunţarea unui cuvânt de hulă la adresa lui Dumnezeu, ca acela care s-a auzit în rai din gura diavolului, ci şi pronunţarea Numelui lui Dumnezeu în deşert, şi orice cuvânt deşert, orice cugetare păcătoasă. „Iar fericitul Moise – zice sfântul Macarie cel Mare -înfăţişând simbolic că sufletul nu trebuie să fie. următor a două principii neconcordante între ele, adică binelui şi răului, ci trebuie să se alipească numai de bine şi, de asemenea, că sufletul nu trebuie să facă rod dublu, adică şi folositor şi stricăcios ci numai unul, folositor, zice aşa: nu înhăma pe aria ta la acelaşi jug dobitoace de soiuri felurite, adică boul cu măgarul: ci înhămează pe cele de-un fel să-ţi treieri cu ele secerişul . Aceasta înseamnă: să nu apară pe aria inimii tale lucrările virtuţii si ale răutăţii, ci să acţioneze numai virtutea. Si iarăşi, acelaşi, zice: să nu tesi veşmânt din lână si in la un loc, nici de in şi lână. Să nu semeni pe pământul tău două soiuri la un loc. Vitele tale să nu le împerechezi cu cele de un alt soi; ci să împerechezi pe cele de un soi cu cele de acelaşi soi.  Prin toate acestea se dă semn în chip tainic că nu trebuie să fie semănte în noi şi răutate şi virtutea, ci să se nască roade de un soi, roadele virtuţii, în asa fel încât sufletul să nu aibă comu-niune cu două duhuri, adică cu Duhul lui Dumnezeu si cu duhul lumii.

La fel cum stătea în rai, aşa stă şi acum împotriva omului ucigaşul lui, heruvimul căzut, cu arma lui rotitoare de foc, în luptă neîmpăcată cu omul, străduindu-se să-l atragă în stricarea poruncii lui Dumnezeu, într-o pieire şi mai grea decât cea în care au pierit proto-părinţii. Din nefericire, succesul îl îmbărbătează tot mai mult pe duşman. Arma rotitoare de foc din mâinile prinţului văzduhului, aşa cum explică cei mai mari dintre sfinţii Părinţi este puterea demonilor să rotească mintea şi inima oamenilor, să le clatine şi să le încingă cu diferite patimi. Apostolul numeşte arma duşmanului săgeţi de foc, iar Proorocul compară lucrarea acestei arme în suflet cu lucrarea focului în vreascuri. „De atunci de când diavolul – zice sfântul Simion Noul Teolog, a pregătit pentru om, prin neascultare, izgonirea din rai şi despărţirea de Dumnezeu, el, împreună cu dracii lui, au primit libertatea de a clătina în cuget capacitatea cuvântătoare a fiecărui om, a unuia mai mult, a altuia mai puţin. Mintea nu se poate apăra altfel decât prin neîncetata pomenire a lui Dumnezeu. Când cu puterea Crucii se întipăreşte în inimă amintirea lui Dumnezeu, atunci, prin aceasta, capacitatea cuvântătoare se face de neclintit. Către aceasta conduce nevoinţa cugetătoare, a cărei obligaţie şi-a asumat-o fiecare creştin pe tărâmul credinţei. Fără această roadă nevointa e deşartă.

Porunca e dată nu numai pentru fapte şi cuvinte, dar mai ales pentru începuturile lor, pentru gânduri, iar lupta duşmanului e îndreptată cu precădere împotriva minţn. Dacă acest voevod al omului nu-si dă acordul în taină la păcat, nu se poate naşte nici cuvântul nici fapta păcătoasă. Arma duşmanului e gândul (indus) şi închipuirea păcatului.

Omul trebuie să lupte împotriva puterilor văzduhului pe tărâmul cugetării. Aici i se dă lui fie să învingă, fie sa fie învins; aici capătă el libertatea de vameşi sau se supune lor; aici se hotăreşte soarta lui veşnică; el alege de bună voie fie viaţa veşnică, dăruită Iui de către Creator, restituită lui de Răscumpărător, sau moartea veşnică proclamată încă în rai de dreptatea Iui Dumnezeu făpturii care a călcat în picioare binefacerile Creatorului. La această măreaţă şi hotărâtoare bătălie cheamă sfanţul apostol Pavel, când spune: îmbrâcaţi-va in toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă: căci nu este lupta noastră împotriva sângelui şi a cărnii ci împotriva domniilor împotriva stăpâniilor şi împotriva stăpânitorului întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii răspândite în văzduh. Apostolul ne descoperă sí tărâmul acestei grozave bătălii şi soiul de arme care trebuie folosite in luptă. Armele luptei noastre, zice el, nu sunt trupeşti ci puternice în Dumnezeu spre surparea întăriturilor: cugetări care surpă orice trufire ce se înaltă împotriva cunoaşterii Iui Dumnezeu și care robesc’ orice cuget în ascultarea lui Hristos. Apostolul ne lasă cu limbă de moştenire să robim în ascultarea lui Hristos nu doar cugetările păcătoase, vădit potrivnice Lui, ci si orice cugetare – pentru că vicleanul nostru duşman încercat in nimicirea oamenilor, nu ne insuflă Ia prima ciocnire cu el, cugetări vădit păcătoase, ci caută să opună judecăţii duhovniceşti, adică învăţăturii evanghelice, judecata cugetării false, fireşti-omenesti, căzute, trupeşti şi sufleteşti şi, numind-o sănătoasă, întemeiata, dreaptă, măreaţă se străduieşte să ne îndepărteze prin aceasta de ascultarea Iui Hristos. Ca exemplu de rasfaţ şi viclenie, cu care diavolul atrage voinţa omului spre lepădarea jugului bun al lui Hristos, sfântul Macarle cel Mare prezintă următoarea luptă în cuget- Cineva, certându-se cu fratele său se tulbură înde el,”cugetând asa: să-i zic una sau cealaltă ?… Nu! n-am sa spun . În ce hal m-a batjocorit!… Să-i zic şi eu altele, in ciudă ?… Mai bine să-mi ţin gura… Ce-i drept avem po-runcile Domnului, dar trebuie să-ţi păzeşti şi cinstea… în acest fel e cu adevărat greu să te lepezi de tme însuti” De aceea Apostolul porunceşte o lepădare de sine hotărâtă si deplină porunceşte să ne îmbrăcăm in toată armătura lui Dumnezeu şi nu doar sa ne încingem cu o singură armă. Numai postul, numai rugăciunea, numai milostenia, numai fecioria nu sunt suficiente”. Armătura lui Dumnezeu sunt toate poruncile evanghelice. Cine a călcat una dintre ele – a călcat tot soborul lor, toată legea; cine a călcat una din ele mai mic se va numi în împărăţia cerurilor, va fi trimis m gheena de foc. M-am îndreptat către toate poruncile Tale am urât tot drumul nedreptăţii. Luaţi toata armătura lui Dumnezeu ca să puteţi sta împotriva in ziua cumplită si, făcându-le pe toate, să rămâneţi m picioare. Numai cel care a luat toată armătura lui Dumnezeu va putea sta împotrivă în ziua cumplită, numai cel care împlineşte toate poruncile fără excepţie va putea rezista duşmanului. Ziua cumplită e vremea cruntei ispite si cruntului atac diavolesc la care sunt supuşi dâriii ostaşi ai lui Hristos în timpul peregrinării pe pământ, în timpul căreia învingătorii trec din moartea veşnică în învierea sufletului: pentru ceilalţi creştini ziua cumplită e ziua despărţirii sufletului de trup, ziua purcederii pe la vămile văzduhului. În toată armătura lui Dumnezeu se îmbrăcau Sfinţii lui Dumnezeu. Regula lor de viață era Evanghelia iar, cuvântul lor, cuvântul buzelor, minţii şi inimii, era cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest paloş duhovnicesc ei nimiceau şi frâneeau arma rotitoare de foc a duşmanului: cuvintele pronunţate de diavol şi închipuirile înfăţişate de el nu puteau pătrunde în sufletul lor, erau respinse de el, rămânând deşarte. în cea mai severă veghe şi trezvie sfinţii lui Dumnezeu luau aminte la mintea şi inima lor Iluminaţi de harul lui Dumnezeu ei simţeau de la depărtare hoţii şi ucigaşii cugetători ce se apropiau de ei si vedeau în veghea lor, ca într-o oglinda, feţele negre ale harapilor cugetători.  Lepădându-se de comunicarea cu ei aici, ei i-au lipsit de orice drept asupra lor şi după moarte, au trecut fără piedici pe lângă puterile văzduhului, călcate de ei în picioare din bună vreme. Numai cel ce s-a lepădat cu adevărat de lume” – zice sfântul Macarie – „cel care se nevoieste, cel care şi-a zvârlit de pe el jugul pământesc, cel care s-a eliberat şi s-a îndepărtat din tot sufletul de dorinţele deşarte, de patimile trupeşti, de ranguri si onoruri omeneşti, cel care a primit în taină, în nevointa Iui tainică ajutor de Ia Domnul, cel care petrece neclintit în slujirea Lui, cel care s-a predat definitiv cu sufletul si cu trupul Domnului – numai unul ca acesta zic, descoperă rezistenţa, împotrivirea, patimile tainice, plasele nevăzute, războiul ascuns, lupta lăuntrică. Găsindu-se în mijlocul acestei lupte şi rugându-se neîncetat lui Dumnezeu, ei primesc din cer armele duhovniceşti pe care le-a scris fericitul Apostol: „Armătura adevărului, coiful mântuirii, scutul credinţei şi paloşul duhovnicesc-încins cu ele el poate sta împotriva uneltirilor tainice ale duşmanului îndreptate asupra lui. însusindu-si aceste arme prin mijlocul rugăciunii, al răbdării, al cererii, al postului, al credinţei, el poate să se războiască cu bărbăţie împotriva domniilor, stăpâniilor si stăpâ-nitorilor veacului acestei lumi şi învingând stăpâniile duşmane cu ajutorul Duhului şi a virtuţilor proprii poate să se facă vrednic de viaţa veşnică”.

Cuvânt despre moarte, Ignatie Briancianinov

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here