Sticlă de impact, descoperită în cratere de pe Marte

pia19673-16Sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) a descoperit sticlă de impact în câteva cratere de pe Marte, descoperire care s-ar putea dovedi importantă pentru confirmarea teoriilor cu privire la eventualitatea existenței vieții în trecutul acestei planete, anunță NASA.

Acest tip de sticlă apare în urma căldurii degajate de impactul cu meteoriți. Iar cum materia din jur poate fi “sigilată” de această sticlă, cercetătorii NASA susțin că examinarea acestei sticle ar putea răspunde întrebărilor cu privire la existența vieții în trecutul Planetei Roșii. Această pistă de cercetare este cu atât mai promițătoare cu cât o parte din sticla de impact descoperită de MRO se află în craterul Hargraves, situat în apropierea formațiunii geologice Nili Fossae. În această zonă se află numeroase fracturi hidrotermale, urme ale unor izvoare hidrotermale care ar fi putut susține viața microbiană în subsolul acestei planete.

“Dacă este vorba despre un impact care a penetrat în stratul de rocă de la suprafață, ajungând până la mediul din subsol, este posibil ca mostre ale acestui mediu să fie conservate în sticla formată după impact”, a explicat John Mustard, cercetător la Universitatea Brown.

John Mustard a colaborat la acest studiu cu cercetătorul Kevin Cannon de la aceeași universitate. Cei doi au continuat cercetările desfășurate de Peter Shultz (de asemenea de la Universitatea Brown) care a demonstrat că în sticla de impact se pot păstra urme de plante și alte molecule organice. Shultz a analizat mostre de sticlă de impact provenită dintr-un crater din Argentina.

“Munca depusă de Peter și de alții demonstrează că sticla de impact poate păstra semnături biologice. Ținând cont de acest lucru, ne-am gândit să căutăm astfel de sticlă pe Marte”, a mai spus Kevin Cannon.

Identificarea sticlei de impact în fotografiile realizate de sonda MRO s-a dovedit dificilă pentru că acest material nu reflectă lumina solară la fel de puternic ca rocile din jur. În cadrul unui experiment, cei doi cercetători au încercat să obțină condiții similare mediului de pe Marte prin încălzirea unor roci similare celor de pe Marte într-un cuptor pentru a obține sticlă. Apoi ei au identificat lungimile de undă ale luminii reflectate de această sticlă și au creat un algoritm pentru identificarea unor semnale similare în datele transmise de MRO. Experimentul lor a fost un succes.

“Această importantă descoperire a sticlei de impact de pe Marte demonstrează că mai avem multe de învățat din datele transmise în cursul misiunii MRO”, a comentat și Richard Zurek, cercetător din cadrul proiectului MRO de la NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL) din Pasadena, California.

MRO se află pe orbita lui Marte de la data de 10 martie 2006. Principalul obiectiv al acestei misiuni este de a determina dacă în trecutul acestei planete a existat apă și cât de mult timp a rezistat apa pe această planetă, amintește Agerpres.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here