Stela Enache: „Omenia românească nu am întâlnit-o nicăieri, fără să exagerez cu ceva”

0
381

stela 5Stela Enache: „Omenia românească nu am întâlnit-o nicăieri, fără să exagerez cu ceva”

Am admirat-o pentru tot ceea ce era. Pentru eleganţa şi frumuseţea sa, pentru că nu emite pretenţii şi nu are preţiozităţi. Interpreta Stela Enache are gesturi largi, tipice omului generos, conştientă totuşi de talentul său şi de premiile ce-i răsplătesc cariera.

Dumnezeu i l-a dăruit, la fel cum i-a dăruit şi un zâmbet ce nu se învaţă la şcoală.

Are prieteni buni, deloc numeroşi, dar credincioşi. M-am apropiat cu profund respect pentru toate acestea şi sunt recunoscătoare pentru dragostea cu care m-a înconjurat de la prima întâlnire şi până acum. Ca artist, este imposibil să fii un oarecare, arta te obligă să o respiri. Ca muzician, e greu să dezvălui celor care nu te cunosc o piesă compusă într-un moment de cumpănă şi restrişte.

Stela Enache a respirat muzică lângă un astfel de muzician altfel, aparte, fiind soţia lui Florin Bogardo, pe care l-am pierdut în 2009, ale cărui piese încă le fredonăm cu toţi. Purtătoare a unui mănunchi de chei fermecate, ce deschid uşile universului sufletesc, Stela Enache ne-a luminat pe toţi cu darul primit de la ursitoare atunci când a venit pe lume, glasul. Datorită ei mi-am descoperit vibraţii noi, mi-am îmbogăţit legătura definitivă cu viaţa. În confesiunea sa m-au surprins tăcerea, învolburarea unei aduceri aminte, ţipătul pescăruşilor albaştri, căldura visului său, libertatea-i molipsitoare.

Vă invit să priviţi pe fereastra acestui destin pe care îl preţuiesc cu accentuată tandreţe.

-Ce reprezintă credinţa pentru dumneavoastră?

Credinţa este totul. Fără credinţă nu suntem nimic. Nu avem nici putere, nici viitor, nici realizări, nu avem nimic.

Credinţa a fost cea care mi-a dat putere, pentru că nu dintotdeauna, ci mult mai târziu am înţeles ce este. Dacă mă duc la biserică şi mă spovedesc, mă împărtăşesc, este tocmai pentru a primi putere. Viaţa de astăzi este grea. Fără credinţa nu suntem nimic. Cădem repede în dreapta, în stânga, iar dacă nu avem credinţă nici nu ne dăm seama că am căzut. Asta e mai greu.

stela 6

– Au pierdut oamenii legătura cu biserica de-a lungul timpului. Tinerii nu mai păstrează tradiţia aşa cum au moştenit-o. Descoperim că unii dintre ei nu ştiu ce înseamnă o sărbătoare sau alta, nu-i cunosc însemnătatea. Sunteţi de acord? Se confundă credinţa cu tradiţia?

Aşa este, într-adevăr. Viaţa s-a schimbat îngrozitor de mult. Totul se bazează pe material şi pe succes rapid şi facil. Oamenii nu mai ştiu. Din nefericire credinţa se confundă cu tradiţia. Să nu mâncăm 40 de zile carne, sau mai ştiu eu ce, asta nu înseamnă credinţă. Să facem post 40 de zile, dar să-l urâm pe cel de lângă noi. Credinţa este cu totul altceva. Tinerii nu mai ştiu nimic. Nici credinţă, nici tradiţie.

Omul a pierdut legătura cu biserica.

Oamenii uită că preotul este şi el om şi că şi el dă socoteală, pentru că el este preot în veci. Sunt mulţi care prin har devin preoţi, dar mai există şi preoţi care au ales meseria. Când este doar meserie, rezultatele se văd. Se simte şi se vede. Contează mult harul, de asta am avut spirite luminate precum Arsenie Boca. Pe vremuri fiecare avea duhovnicul lui, preotul lui de suflet, unde mergea. Acum se confundă. Toată lumea vorbeşte de rău pe preot uitând că şi el este la rândul lui tot om, supus greşelii. Preotul este cel care face legătura între Hristos, Dumnezeu şi om. Nu preotul este Hristos, nu preotul iartă păcatele. Prin el se face asta. Prin el se face legătura, pentru că el a fost învestit ca să fie mijlocitorul nostru.

Oamenii spun «Nu mă duc la el, că a făcut ăia sau ăilaltă». Mass-media aduce în prim-plan tot felul de nimicuri. Dar, noi nu trebuie să judecăm nici preoţii, nici oamenii. Fiecare la rândul nostru vom da socoteală pentru greşelile noastre. Din nefericire faptul că oamenii nici în şcoală, nici în familie nu mai vorbesc despre Dumnezeu şi despre Hristos se vede şi se simte. Oare e firesc să crezi că Paşte este atunci când vopsim ouă roşii, fără să cunoşti adevărul despre Cel care a murit pe cruce pentru noi? Dacă întrebi oamenii, vei descoperi că de Paşte vine iepuraşul şi de Crăciun tăiem porcul. Dar atât. Esenţa s-a pierdut. Sunt de acord să se facă religie în şcoli, dar de-adevăratelea. E o perioadă grea, dar nu trebuie să ne lăsăm.

– Se tot vorbeşte de faptul că înainte, pe vremea comuniştilor, oamenilor le era teamă să meargă la biserică. Şi totuşi, ştiau semnificaţiile sărbătorilor!

Astăzi, nu se vorbeşte decât de vacanţa de Paşti, vacanţa de Crăciun, vacanţa să mergem colo, colo, unde există de obicei mâncare multă şi poate avem şi o slujbă. Ea este pe planul doi. Pe vremea mea slujba era pe primul plan chiar dacă a fost pe vremea comuniştilor. Da, ne feream, dar era o altă relaţie, altă credinţă, altă înţelegere a ceea ce se întâmplă. Astăzi de multe ori oamenii nu mai ştiu ce sărbătorim de fapt. Doamne fereşte să ne îndepărtăm de tot de Dumnezeu! Deja vedem rezultatele, dar nu degeaba se spune şi în Biblie: «Când mă voi întoarce voi mai găsi credinţă pe pământ!?»

Aici e un mare semn de întrebare şi e spus de când… Iată că noi, care mai încercăm să ţinem steagul sus, ne întrebăm dacă vine Iisus, aşa să fie, oare mai găseşte credinţă pe pământ? Fiecare trebuie să-şi dea răspunsul.

stela 8

Pentru mine pământul românesc e absolut totul.

Ca dovadă că după ani de turnee, m-am întors acasă. Eu nu am avut niciodată dorinţa de a pleca din România. Ca să vă dau un exemplu. Acum sunt la Reşiţa şi venind cu maşina spre Banat, pe la Herculane, văzând frumuseţile acestor locuri am spus: „Doamne, ce frumuseţi ai pus în ţara asta?” Nu fac patriotism de proastă calitate, niciodată nu am făcut asta, nu sunt genul, dar uitându-mă de jur împrejur, doar am fost în toată lumea, mereu am spus şi susţin în deplinătatea facultăţilor mintale că ţara noastră este o ţară minunată, poate una dintre cele mai frumoase ţări din lumea aceasta, având tot ce trebuie. Pădurile şi munţii, râurile.

Mi-am spus: „Doamne, asta eşti tu. Ne-ai dat de toate, nişte privelişti extraordinare!”. Pe drum am simţit că renasc. Mereu mi s-a întâmplat astfel. Mă încarc de frumuseţe, de dealuri, de păduri. Nu am avut niciodată tendinţa să plec, deşi bineînţeles că m-am bucurat de ce am văzut că a făcut Dumnezeu pe acest pământ. La Ecuador ce vegetaţie este, ce oameni a făcut acolo, comparativ cu cei din nord, unde aceştia sunt blonzi, alt relief, altă vegetaţie. Toate îmi trec prin cap. Aici văd ce perfecţiune a putut să creeze Dumnezeu.

Eu mă consider aşa de mică. Nu mică, ci nimic, nici măcar un fir de praf. Dacă orice om s-ar gândi ce e pământul, câte specii de plante, animale, albine. Dar cine se mai gândeşte? Am fost genul de om care s-a bucurat şi am realizat ce a putut să facă Dumnezeu. Am simţit mâna Lui care m-a condus, m-a dirijat, m-a ajutat. Gândiţi-vă numai la ce a făcut Dumnezeu, pâinea şi vinul, grâul şi strugurele. Acestea sunt la îndemâna oricui.

Dacă stai să le analizezi îţi dai seama că este la mintea cocoşului, dar noi nu vrem, pentru că noi, oamenii, avem ambiţii, vrem proprietăţi, vrem şi aia şi aia, nu ne mai săturăm, uitând că Dumnezeu te ia când vrea el, noi suntem călători pe acest pământ şi doar de noi depinde să putem să facem bine celui de lângă noi, să-l ajutăm pe cel care nu are. Dacă noi toţi am putea să gândim că trebuie să împărţim în mod egal, cum era la început, atunci ar fi chiar raiul pe pământ. Nu este. Mă uit şi văd cum pentru nişte avantaje materiale oamenii omoară nişte copii, le dau droguri, aceste mizerii îngrozitoare. E îngrozitor.

La tv– Ştiu că aveţi prieteni extraordinari, la care ţineţi mult. Numărul lor nu este mare, dar îi preţuiţi la adevărata lor valoare. Credeţi că aceste întâlniri cu spirite asemănătoare nouă au vreun secret? Ce înseamnă prietenia pentru dumneavoastră?

Prietenia este un lucru extraordinar. Prietenia înseamnă să fii pe aceeaşi lungime de undă. Oameni care nu au interese de nici un fel. Oameni  care sunt gata să sară în ajutorul celuilalt fără să aştepte în schimb ceva. O legătură spirituală profundă, o legătură oarecum telepatică. Eu simt de exemplu când un prieten adevărat suferă sau are probleme şi nu îndrăzneşte să mă sune, cu toate că între prieteni nu există graniţe de genul ăsta.

Eu le-am spus mereu prietenilor mei că atunci când au orice fel de probleme, de orice natură, de asta sunt lângă ei, să-i ajut. La orice oră din zi, din noapte, orice problemă, i-am rugat să mă sune şi găsim soluţia. Poate nu imediată, dar în viitorul apropiat. Una este să ştii că te poţi baza pe cineva, că poţi pune capul pe umărul cuiva… Nu trebuie bani, nimic. O vorbă, un surâs, un dialog într-un moment când îl simţi pe celălalt că este gata să cadă. Şi invers. Când cineva te împinge de la spate şi te roagă să lupţi, să nu te laşi. Asta e prietenia. Nu bani. Prietenia înseamnă sentiment, ajutor moral şi spiritual. Mă simt bogată pentru că am prieteni.

VST_0423– Numărul acesta al revistei noastre are un motto: Credinţă, Nădejde şi Iubire. Ce înseamnă aceste virtuţi pentru dumneavoastră?

Asta este baza. Să mă încred şi să mă abandonez în braţele Domnului nostru înseamnă totul. Noi trebuie să fim conştienţi că fără Dumnezeu nu putem face nimic. El ne-a creat, el ne conduce şi dacă vrem să ascultăm e bine să încercăm să ţinem poruncile Dumnezeului tată. Iisus şi-a dat viaţa pentru noi, oamenii păcătoşi, începând de la Adam şi Eva. Noi ducem păcatul lor în continuare şi încercăm să facem ceva. Şi tot El a înviat pentru noi, dăruindu-ne nădejdea. Fără de ea nu poate să trăiască nici cel mai bogat, nici cel mai sărac.

Am cunoscut oameni foarte bogaţi care degeaba aveau bani. Dacă aş putea să le spun confraţilor mei şi românilor mei dragi, pe care-i iubesc enorm: „Fraţilor, nu banii contează, ci inima, sufletul!”

Îmi aduc aminte de oamenii de pe vremuri. Am avut probleme, am rămas cu maşina într-un sat uitat de lume. Sătenii au ieşit şi m-au chemat în casa lor, dând dovadă de această omenia românească pe care nu am întâlnit-o nicăieri, fără să exagerez cu ceva. Omenia adevărată.  Oamenii aceia simpli, dar foarte credincioşi, săritori, fără să ceară bani, fără să scoată ochii. La asta visez acum. Dar acum totul se rezumă la bani. Credinţa, speranţa şi iubirea contează enorm. Dacă nu-l iubesc pe cel de lângă mine, dacă nu-l înţeleg, dacă nu-l iert… Să încerc să intru în legătură cu el şi să înţeleg. Să iert fără să spun. Astea nu se spun, se dovedesc. Încercând să fac un bine, să aplanez o situaţie, fără să scot ochii nimănui.

Să nu ştie stânga ce face dreapta.

Acum omul se duce mai mult la sfinţi decât la Dumnezeu, pune el batista pe raclă, dar sfântul este un intermediar, el intervine pentru tine. Oamenii confundă lucrurile, le fac praf pe toate.

cu sotul

– Că a venit vorba despre iubire, cum l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră? Ştiu că a fost o dragoste care a durat o viaţă şi care a rămas un model pentru mulţi dintre colegii de breaslă…

Da. Aşa este. Mie îmi plăceau mult melodiile lui, eram studentă la Cluj, stăteam la cămin și aveam un difuzor micuț care începea cu imnul în fiecare dimineață, ne trezeam voioase și gata de muncă și îi ascultam melodiile. Luam lecții cu George Grigoriu și Fromi Moreno. George Grigoriu mă tot întreba: «Măi fată, dar nu-ți place nici unul?» Terminam anul IV. I-am spus o dată de Florin, dar…. Am făcut cunoștință cu el de trei ori. Dar cum făceam cunoștință, el se ducea la treburile lui. Ne întâlneam pe culoarele radioului, când era maestru de sunet, dar nu am imprimat niciodată cu el. În 1971, la festivalul de la Mamaia, eram cu George Grigoriu și soția lui. A fost o vară urâtă, rece. Ne-am mutat de la Mamaia la Constanța. Repetiții afară, cu maestrul Sile Dinicu, orchestra. George Grigoriu iar mă întreabă: «Măi, dar chiar nu-ți place de nimeni?» Ne-am dus ca să ne încălzim la un restaurant. Mi-a luat un Campari sau Martini și mi s-a dezlegat limba atunci.

I-am spus că-mi place de unul, care nu se uită deloc la mine. 

I-am spus și numele. «Tot ăsta, dragă?» «Tot ăsta».  Am plecat apoi spre hotel. Şi cu cine ne întâlnim? Chiar cu dumnealui… L-a chemat George Grigoriu și i-a spus: «Hai, Florine, să-ți fac cunoștință cu o mare speranță»… Ne-a pus mâinile împreună, am făcut cunoștință și el a spus la revedere și a plecat și eu era să cad pur și simplu…

A fost un  moment propice, în sensul că a fost ziua Ioanei Diaconescu. M-a invitat, nu știam ce să fac, aveam repetiții…dar m-am dus până la urmă și așa ne-am cunoscut. El era la creație, eu eram la Interpretare. După trei zile, s-a terminat concursul, eu am luat II, el nimic. L-am văzut eu că a fost puțin afectat, dar nu am dat multă importanță. A plecat la București fără să-mi spună nimic.

Îl așteptam să vină la masă. N-a venit, plecase să-și ia concediu ca să se întoarcă. Eu trebuia să plec din hotel. Au venit cei din Cantabile și mi-au spus să mă mut la o gazdă, undeva. Mi-am dus toate bagajele acolo. Unde am găsit un bilet de la el. Toată seara am fost terminată. Pe seară a venit… cu niște verighete. A mea venea pe degetul meu mic… În bilet mi-a spus: «Dacă Dumnezeu vrea și tu vrei, iubirea noastră aș dori-o fără de sfârșit»… În trei luni am fost măritată. Pe 21 iulie ne-am cunoscut, pe 15 august ne-am logodit, alături de părinții mei, pe 8 septembrie ne-am căsătorit, pe 2 octombrie am fost înapoi la școală. A mers repede. Nimeni nu voia să creadă că m-am măritat”.

FB(08)– Vorbind despre rugăciuni, ne puteţi spune care dintre cele pe care le cunoaşteţi vă este mai aproape de suflet?

Rugăciunea mea este cea pe care ne-a dat-o Iisus Hristos, „Tatăl nostru”, şi mai am una de suflet „Bucură-te Marie”! În momentul în care sunt la ananghie şi nu mai ştiu ce să fac spun de trei ori „Ave Maria”! Este rugăciunea care mă scoate din anumite impasuri. „Tatăl nostru” este rugăciunea complexă şi completă. Mai am un program de rugăciuni pe care le fac, pentru că dacă pierzi legătura cu Dumnezeu eşti pierdut. Am învăţat târziu să mă abandonez, să mă încredinţez şi să cer ajutor! Calea, mintea, inima şi sufletul ca să înţelegem voinţa lui Dumnezeu pentru că noi, oamenii, încercăm să facem numai voinţa noastră, chiar punându-L la punct de ce nu ne-a ieşit chestia aia că am vrut-o noi. El are alte planuri.

Treaba care nu ne-a ieşit a fost spre binele nostru până la urmă. Noi ar trebui să ne abandonăm în braţele lui Iisus Hristos. Să nu încercăm să impunem lui Dumnezeu părerile noastre că s-ar putea să fie eronate. Este mare lucru să înţelegem. Abia la o maturitate spirituală nu foarte mare vedem că mâna Lui a fost asupra noastră, dar nu am fost în stare să înţelegem atunci. Degeaba te duci la biserică, faci 700 de cruci. Există un punct când are loc convertirea. Ea durează o viaţă. Muzica este şi ea o formă de rugăciune. Se spune că în ceruri sunt cete de îngeri care cântă. Muzica este ceva dumnezeiesc. Artele în general. În muzica nu ai nevoie de cuvinte. Este o minunată rugăciune.

O familie fericita– Ce fac copiii dumneavoastră? Vin în ţară? Vă sunt alături?

Desigur. Imediat după ce fata mea s-a născut a venit cutremurul, atât de tare ne-am speriat că am stat afară în mașină. De teamă i-am trimis la părinții mei. Când au crescut am spus că trebuie să stea cu noi. De fapt cu soţul meu, că eu eram încoace și încolo. Când eu am început turneele în străinătate, el rămânea cu copiii. Nu era un tip de luptă, era exact contrariul meu. Nu foarte optimist. Era foarte religios. Și-a găsit liniștea sufletească altfel. Nu mai avea pentru ce să mai scrie.

Nu era un tip de afaceri.  Nu voia bani, nici glorie. Viața noastră era o viață foarte discretă, dar fiind oameni publici eu am fost nevoită să ies în evidență. Nu am  avut răutăți, nu am avut invidii, slavă Domnului am avut parte numai de prieteni şi de oameni care ne-au iubit cu adevărat şi cam asta este. A fost un soț deosebit, un tată deosebit, nu era genul care să spună te iubesc de nu mai pot, iar pe de altă parte să zică cine ştie ce… Am devenit bunică a patra oară. Aveam trei nepoţi şi acum am şi o nepoţică, în sfârşit. Am doi în Italia, doi în Germania.

Nepoţica e în Germania. Am fost anul trecut pentru două săptămâni şi am rămas două luni în Italia, la fiica mea. Anul acesta ne întâlnim pentru că va avea loc botezul. Practic nu am timp să mă plictisesc. Nu sufăr de singurătate, nu mi-e urât, dar m-am văzut pentru prima oară în situaţia de a nu mai avea pe nimeni aici. Vin prietenii mei şi mă iau pe sus, ca să nu stau singură. E frumos să ai prieteni. Proiecte în ce mă priveşte nu am. Am avut o viaţă aşa de frumoasă şi am cântat în locuri deosebite şi cu nişte colegi extraordinari încât nu pot cobor ştacheta. Trebuie să le dăm ştafeta altora, dar nu vreau să las să moară ce am făcut până acum.

stela 3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here