Starețul și ursul – Povestire pentru copii

0
175
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

starețul și ursulStarețul și ursul – Poveste educativă pentru copii 

Frumoasa pășune și oile

„Această întâmplare s-a petrecut în Rusia, spre sfârșitul secolului al XVI-lea. Călugării de la o mănăstire foarte săracă, Hutin, din Novgorod, primind în dar o pășune frumoasă de la un boier, au hotărât să aducă oi. Lâna i-ar fi ajutat, căci din ea ar fi făcut și îmbrăcăminte pentru frați, iar ce era în plus ar fi vândut, obținând astfel un ajutor pentru mănăstire.

Un urs începe să răpească oile

Dar, iată că într-o pădure vecină se așezase un urs și a început să le facă neplăceri călugărilor săraci, răpindu-le oile. Neîndrăznind să facă nimic, călugării care pășteau oile nu o dată i-au spus starețului despre supărările pricinuite de urs. Dar, bătrânul stareț zăbovea să facă ceva, dintr-un anumit motiv, de parcă luase o hotărâre tainică în privința asupritorului, spunând că și ursul trebuia să mănânce. Iar aceluia, nefiind pedepsit, i-a crescut lăcomia în așa fel, încât la marginea pădurii au început să găsească nu doar oi mâncate sau doar rănite, ci numai sfâșiate și lăsate acolo. Din nou călugării i-au spus starețului.
– Ei, aceasta e deja obrăznicie. Să piară oile doar pentru distracția ursului, nu permit, a spus starețul și luându-și cârja s-a dus singur în pădure.

Cu ursul îmblânzit la judecată

În ziua următoare, frații mirați l-au văzut pe starețul lor venind din pădure, spre mănăstire, în compania unui urs puternic și gras. Starețul a intrat în chilie, iar ursul s-a culcat în pridvor.
– Părinte, ce să facem cu ursul? l-au întrebat călugării pe stareț. Doarme în pridvor și nu vrea să plece.
– Nu-l atingeți, lăsați-l să doarmă. Mâine mergem cu el la Moscova, la Patriarh, pentru judecată, a răspuns starețul.

Și în ziua următoare, starețul într-adevăr a plecat pe jos din Novgorod spre Moscova. După el mergea supus ursul, asupritorul monahilor. În cale, acești călători ciudați au trecut prin multe sate și comune. Peste tot, oamenii îi priveau uimiți, căci nu mai văzuseră niciodată așa ceva. Pe atunci încă se mai plimbau urșii prin sate, fiind târâți în lanțuri, drept pedeapsă pentru stricăciunile pe care le făceau oamenilor. Dar ei erau istoviți, în timp ce acela mergea liber și era așa de mare…

Animalele domestice nu se tem de urs, dar oamenii, da

Și nu e de mirare că oamenii s-au temut tare de urs și nu l-au primit pe stareț să înnopteze în vreo casă. Fiindcă starețul, temându-se ca ursul să nu omoare pe cineva pe stradă, le cerea să-l lase și pe el să doarmă undeva. Doar animalele s-au purtat normal cu ciudata fiară. Câinii veneau aproape de urs și îl miroseau. Chiar și vitele care pășteau pe câmp se apropiau de stareț și de asupritorul lui, ridicau capul și priveau curioase perechea aceea ciudată, apoi plecau liniștite să pască din nou iarbă.

Starețul îi povestește Patriarhului despre necuviința ursului

La Moscova, starețul a ajuns liniștit la Patriarh, cerând să-l primească. Ursul a rămas la poartă. Patriarhul l-a primit pe starețul din Hutin.
– Am venit la tine, Preafericite, cu o plângere împotriva asupritorului nostru.
Primind binecuvântarea Patriarhului, starețul a continuat:
– În pădurea vecină cu mănăstirea noastră s-a așezat un urs și se poartă necuviincios: ne răpește oile, chiar mai multe decât poate mânca. Așadar, pur și simplu își bate joc de făptura blajină a lui Dumnezeu. Nu l-am putut potoli și l-am adus la tine, Preafericite, pentru judecată.
– Pe cine ai adus?
– Pe asupritorul nostru, Vlădică.
– Unde este?
– Lângă poartă, așteaptă să-l judeci. Sfătuiește-l, Preafericite, că printr-o astfel de atitudine Îl supără pe Dumnezeu.

– Frate, pentru ce te-ai trudit să-l aduci la mine, de vreme ce te ascultă, încât a venit cu tine până la Moscova? a spus Patriarhul. Interzice-i tu singur.
– O, nu, Vlădica. Cine sunt eu ca să fac asta? Interzice-i tu, cu cuvintele Sfinției Tale, să nu le mai supere pe nevinovatele oi. Spune-i tu că a se ține de năzbâtii e un păcat și nu e bine.

Ursul este judecat

Patriarhul a ieșit în pridvor, iar starețul din Hutin s-a dus la poartă. Peste un minut s-a întors în curte, însoțit de asupritorul său cel ciufulit.
– Iată asupritorul nostru, Preafericite, judecă-l tu, a spus starețul, arătându-i Patriarhului ursul cel puternic, care stătea smerit, lăsându-și capul în jos.
Patriarhul s-a mirat de o așa plecăciune și i s-a adresat ca unei făpturi înțelegătoare.
– Starețul de la Hutin face plângere pentru răutățile tale. Tu faci nedreptate unei mănăstiri sărace, răpești din avutul ei și îți permiți o ștrengărie nepermisă nici unei făpturi a lui Dumnezeu. Începând de astăzi, să nu mai îndrăznești, să nu mai răpești oile mănăstirii. Dumnezeu este puternic și te va pedepsi.

Judecata s-a terminat. Starețul s-a plecat până la pământ înaintea Patriarhului și s-a întors acasă, iar în urma lui, cu smerenie, a pornit încet spre casă și ursul.
De atunci, el niciodată nu a mai răpit oile mănăstirii. În caz că nu-i ajungea mâncarea, cerea timid hrană, iar frații din acea mănăstire îl hrăneau.
„Prietenia minunată – Povestiri pentru copii”, Editura Egumenița, 2014

Grafică imagine: Ovidiu Mușetescu
Te invit să citești și alte articole de la rubrica de Spiritualitate.
De asemenea, ți-ar putea plăcea și Legenda bujorului.

A consemnat Mihaela Mușetescu