Stăpân sau slujitor, părinte sau frate

0
96
Translate in

stapan 1Există o întrebare vitală care circulă în mediul bisericesc, având o legătură nemijlocită cu lucrarea preotului: cui îi datorează cel credincios supunere şi ascultare? De la cine primeşte acesta îndrumare şi cui îi poate porunci? Aceasta reprezintă o problemă existenţială centrală pe care o întâlnim pretutindeni în lumea vieţuitoarelor. Un roi de albine are regina sa, iar stolurile de păsări au nevoie şi ele de conducători.

La nivelul societăţii omeneşti, cel care poartă o anumită uniformă, se deprinde imediat să deosebească superiorul de inferior, fiindu-i clar de la cine poate primi ordine şi cui le poate adresa. Un stat totalitar nu are dificultăţi în a fixa de ordinele cui trebuie să asculte toţi orbeşte. Religiile instituţionalizate au şi ele de asemenea autorităţile lor incontestabile.

Însă această chestiune a autorităţii căreia cineva frebuie să i se supună nu se dezleagă automat printr-o ierarhie bine articulată, fie că este fixată din porunca unui dictator, fie prin ordine democratică sau tradiţie fericească. Întotdeauna vor apare reacţii de opoziţie, care pe vremea lui Hristos şi-a găsit expresie în nfrebarea pusă de farisei „cu ce putere (autoritate)?” face omul acesta astfel de lucruri. Cine are aşadar  dreptul de a da ordine?

Cu această întrebare se pare că s-a luptat şi Hristos în grădina Ghetsimani. Care era în acea vreme  autoritatea Sa şi de cine trebuia El să asculte? A intrat în grădină cu ucenicii Săi, iar când El vorbea, ceilalţi îl ascultau. Era conducătorul lor. Le-a spus „staţi acolo” şi au stat. „Privegheaţi împreună cu mine”, „privegheaţi şi vă rugaţi”, „sculaţi-vă, să mergem” ori „bagă sabia în teacă”- poruncindu-i lui Petru.  Totuşi, când soldaţii au venit să-l aresteze, a ascultat de poruncile lor şi a mers acolo unde I s-a poruncit. Problema identităţii celui de a cărui porunci trebuia să asculte devine clară în rugăciunea Lui arhierească.  „Să treacă de la mine paharul acesta”, a spus, însă a completat imediat „nu însă voia mea, ci a Ta să fie”. Prin urmare, s-a supus unei autorităţi superioare Lui.

O astfel de luptă duce orice preot. A cui voie să  facă? Mulţi bărbaţi devin sclavii soţiilor lor, care îşi exercită autoritatea asupra lor într-un mod poate nu  lipsit de măiestrie, însă necruţător pentru bieţii soţi.  Mulţi copii sunt tiranizaţi cu duritate într-un mod  iraţional de proprii părinţi, însă mulţi dintre aceştia  din urmă, cei mai mulţi dintre ei se supun viciilor  nestăpânite ale copiilor lor. Cei mai mulţi clerici devin  nişte supuşi slugarnici întâistătătorilor (superiorilor) lor, iar pentru a-i îndupleca sunt dispuşi să-şi calce în  picioare propria demnitate, pretextând fără ruşine că fac ascultare. Alţii sunt conduşi şi purtaţi de propria slavă deşartă şi de tot felul de frici, alţii de duşmani iar unii de prieteni. Puţini sunt cei mişcaţi de duhul dragostei. Un număr suficient dintre ei sunt pradă confuziei şi extrem de puţini se supun în mod real voii lui Dumnezeu, întrucât cei mai mulţi care spun ca fac voia Domnului, numesc aşa propria lor voie.

Lupta pentru a răspunde la întrebarea pusă la început (de cine să ascultăm?) provoacă multe tensiuni multora dintre semeni, invizibile poate la prima vedere.  În inima lor se nasc resentimente, atunci când sunt obligaţi să urmeze ordinelor unei autorităţi pe care în forul lor interior nu o acceptă. Se revoltă în sinea lor când trebuie să se conformeze unor ordine, considerate de ei prosteşti. Cei mai mulţi devin foarte ascultători, înăbuşindu-şi propria voie, până la propulsarea lor într-o poziţie de conducere, devenind cu supuşii lor nişte tirani mai mari decât au fost superiorii lor cu ei. Alţii sunt dezamăgiţi cu totul, retrăgându-se în umbră şi tăcere.

Reuşita lucrării preotului depinde de găsirea unui răspuns corect la întrebarea vitală pusă la început. Clericul este chemat să devină concomitent fiu, frate şi tată. Uneori trebuie să fie fiu şi să primească porunci, alteori trebuie să fie frate într-o relaţie de egalitate cu ceilalţi, iar alteori trebuie să lucreze ca părinte, având răspunderea de a purta grija celorlalţi. Este foarte important pentru reuşita lucrării clericului în a deosebi condiţiile în care i se cere să fie ori una ori  alta.

Clerul azi, o privire din interior, tentaţii, impasuri, maladii şi remedii, părintele Filotheos Faros

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here