Spovedania a fost recomandată de Dumnezeu

0
44
Translate in

Spovedania nu este o născocire omenească. Este Taină recomandată de Dumnezeu. Dom­nul Însuşi a dat Apostolilor Lui marea putere de a ierta păcatele. El le-a spus: Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta pă­catele, le vor fi iertate, iar cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Şi Sfinţii Apostoli au transmis dreptul acesta urmaşilor lor: episcopilor şi preoţilor. De aceea, din primele zile ale răs­pândirii cuvântului Evangheliei, credincioşii mergeau la Sfinţii Apostoli, iar apoi la urmaşii lor, la episcopi şi la preoţi, şi îşi mărturiseau păcatele, pentru a primi iertare.

Referindu-se la această lucrare a Bisericii apostolice, Sfântul Ciprian spune că creştinii „în faţa preoţilor lui Dumnezeu, cu părere de rău şi cu simplitate, îşi lasă po­vara sufletului lor, cerând de la aceştia medicament chiar şi pentru rănile lor mici sau medii”.

Accentuând cât de mult Îi place lui Dumnezeu Spovedania sinceră a păca­telor noastre, şi Sfântul loan Gură de Aur spune că „ni­mic nu Îl face pe Dumnezeu mai milostiv ca a ne măr­turisi noi păcatele noastre”.

Aşadar, Taina Sfintei Spovedanii este valabilă. În ea lucrează Duhul Sfânt. Preotul este instrumentul folosit de Dumnezeu, prin care ţi se acordă iertarea păcatelor.

Dumnezeu Însuşi primeşte Spovedania noastră prin intermediul preotului, reprezentantul Lui, şi ne iartă. Iertarea se oferă datorită puterii jertfei Domnului. Pe Cruce s-a dat preţul de răscumpărare pentru păcatele noastre. Sângele lui Iisus Hristos ne curăţă conştiinţa de fap­tele rele, spune Sfântul Apostol Pavel.

Aşadar, spovedindu-ne în faţa preotului, primim cu siguranţă iertarea păcatelor. Aceasta este învăţătura Bise­ricii noastre Ortodoxe. Acesta este adevărul, unul neclin­tit, care provine din Sfânta Scriptură şi din lucrarea Bi­sericii noastre.

Desigur, condiţia Sfintei Spovedanii este pocăinţa noastră sinceră. Fără pocăinţă pentru păcatele pe care le-am făcut, Spovedania nu are sens. Mai întâi ne pocăim de tot ce am greşit şi apoi mergem la preot ca să ne spo­vedim înaintea lui Dumnezeu greşelile noastre.

Kallinikos Karousos, fostul mitropolit al Pireului, Adevăruri mari, în cuvinte simple: Ghid de viață duhovnicească, Editura Egumenița, 2017