Spiţele roţii

0
56

Spiţele roţii

Când omul se întoarce la Dumnezeu şi se hotărăşte pentru o
viaţă nouă – fu întrebat odată un credincios – care daruri încep mai întâi a
lucra în viaţa lui: credinţa sau căința, sau frica de iad, sau nădejdea, sau
harul lui Dumnezeu?

– O, dragul meu – răspunse credinciosul – eu îţi voi răspunde la această întrebare dacă îmi vei spune şi tu care dintre spiţele roţii se mişcă mai întâi, când pleacă la drum carul… Precum spiţele roţii pleacă toate deodată, când carul se porneşte la drum, aşa e, dragul meu, şi cu întoarcerea la Dumnezeu.

Când vântul Duhului Sfânt suflă peste viaţa unui om, încep a se mişca, deodată, toate „spiţele roţii“.

Toate darurile cereşti şi sufleteşti se pun în lucrare, când un om se întoarce la Dumnezeu şi aleargă în braţele Tatălui Ceresc.

„000000”

În legătură cu aceste zerouri (nimicuri, numere ce înseamnă de şase ori tot nimic), iată ce a păţit un om:

Se întâlni odată cu un filozof şi
începu a-i înşira laude despre femeia lui:

– Nevasta mea e
frumoasă! – zise omul. La asta, înţeleptul scrise pe o hârtie un „0“, adică un
zero, un nimica.

– Nevasta mea e
bogată! – zise omul. Filozoful mai scrise un zero – „00“.

– Femeia mea e
de neam mare! – zise omul. Filozoful  mai
scrise un zero – „000“.

– Femeia mea e cuminte! – zise omul. Filozoful mai scrise un zero – „0000“.

– Femeia mea e harnică! – zise omul. Filozoful mai scrise un zero – „00000“.

– Femeia mea e
blândă! – zise omul. Filozoful scrise un zero – „000000“.

Acum erau şase zerouri laolaltă,
adică de şase ori nimica.

Atunci omul mai adăugă:

– Femeia mea mai e o femeie cu
frica lui Dumnezeu şi cu purtări curate. La asta, filozoful scrise numărul unu
înaintea celor şase zerouri – „1000000“. Prin asta, cele şase zerouri deodată
căpătară preţ şi se făcură un milion.

Poate să aibă o femeie, sau un om, oricât de multe şi bune însuşiri; ele nu ajung nimic dacă nu stau în fruntea lor credinţa, morala şi purtările cele bune.

Cei trei paşi

Taina
mântuirii sufletești nu cere cine ştie ce ştiinţă şi filozofie mare. Eu
am o adevărată groază de sistemele teologice şi filozofice. Taina mântuirii
sufleteşti are numai trei pași,
trei păşiri sufleteşti:

• Pasul
prim:
să ieşim din noi înşine şi din lume (din duhul lumii).

• Pasul al
doilea:
să intrăm în Domnul Iisus Hristos (să primim Jertfa Crucii Sale şi
să trăim o viaţă cu El şi Evanghelia Lui).

• Pasul al treilea: să intrăm în Rai.

„Fă-ţi o haină nouă!“
 

Zilele trecute, am fost la croitor cu o haină mai veche.
Doream să o refac, să-i pună ceva material nou ca să iasă haină nouă.

Dar croitorul, cercetând mai
de-aproape haina, mi-a zis: „Nu se face, părinte, să mai repari haina asta! Ar
fi pagubă să băgăm material nou în ea; mai bine fă-ţi o haină nouă!

Îndemnul croitorului mi-a adus
aminte de cuvintele Mântuitorului: „Nimeni nu pune petic nou la o haină veche“ (Marcu
2, 21).

Lucrul mântuirii sufleteşti nu
stă în a pune câte un petic nou la o haină veche (a face câte o mică
îmbunătățire la  o viaţă păcătoasă), ci
stă în a te îmbrăca în haina cea nouă în omul cel nou (Coloseni 3, 9-12).

Ţin să spun cu acest prilej că nici Oastea Domnului nu pune petic – nu predică numai lăsarea de unele năravuri rele – ci predică o haină nouă, o viaţă nouă.

Stă în voia ta…

Grecii cei vechi aveau un fel de
vrăjitor, cu numele Apolon, care stătea la Delfis, într-o ascunzătoare, de unde
răspundea la diferite întrebări. Odată, a mers la acest Apolon un om oarecare,
viclean şi amăgitor. În mâinile lui avea o pasăre pe care o acoperise cu haina
lui şi ajungând în faţa Iocului unde grăia Apolon, i-a cerut să-i răspundă de
este pasărea aceea vie sau moartă. Omul acesta era viclean şi avea gând, de-i
va răspunde că este vie, să o sugrume şi să o arate moartă şi în acest chip să
amăgească pe Apolon. Dar Apolon, cunoscând vicleşugul lui, i-a răspuns aşa:

”Stă în voia ta, omule, să araţi pasărea cum vei vrea: moartă, sau vie.”

O păsăruică purtăm şi noi, iubite cititorule, ascunsă sub hainele şi lutul nostru: e sufletul!

Şi stă în voia ta şi a mea să avem această păsăruică cerească vie sau moartă; să avem un suflet viu sau unul mort. Dumnezeu ne-a dat ajutor și dar să putem ţine vie această păsăruică, dar, de altă parte, omul are voie slobodă să o şi omoare. Însă cel ce și-a omorât sufletul cu patimi şi fărădelegi, acela va trebui să dea seama despre el în ziua cea mare şi înfricoşată a Judecății.

600 istorioare religioase, Preot Iosif Trifa

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here