Spiritualitatea

0
328

Bible-in-light-Întâi de toate, e nevoie să ne oprim asupra termenului de „spiritualitate”. Se observă în perioada postmodernă o serioasă reîntoarcere a preocupărilor spirituale. Dacă în veacul al XIX-lea şi în bună parte din veacul XX se ducea o luptă crâncenă, declarată, împotriva abordării religioase a vieţii, spre sfârşitul mileniului al II-lea, preocupările religioase au revenit în actualitate. A căzut şi comunismul care avea la temelie concepţia marxist-atee despre lume şi viaţă.

Lucrul acesta îl prognosticase prin anii ’60 renumitul pedagog Onisifor Ghibu. El a scos la lumină o carte numită „Pe baricadele vieţii”, care avea mai mult un caracter autobiografic sau memorialistic, dar care, la un moment dat, aborda şi problema spiritualităţii. Cităm: „Capetele prea înfierbântate vor neapărat să vadă astăzi o contradicţie între materie şi spirit şi între ştiinţă şi religie. Dar eu cred că va veni vremea când materia şi spiritul, ştiinţa şi religia vor convieţui foarte bine şi i se va da lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu, iar Cezarului ce este al Cezarului” . Noi socotim că aceste vremuri au venit; pe de-o parte comunismul a căzut, cu doctrina lui marxistă atee cu tot; pe de altă parte, chiar şi în apusul pragmatic, în societatea de consum, începe să se observe o serioasă preocupare de spiritualitate, căreia acum, la începutul mileniului al III-lea, trebuie să-i venim în întâmpinare, trebuie să o stimulăm şi să o călăuzim. Veţi întreba: „De ce să o stimulăm şi să o călăuzim?” Iată de ce: pentru că lumea nu ştie bine ce înseamnă „viaţă spirituală”, ce înseamnă „spirit”, ce înseamnă „spiritualitate”.

În spatele termenului de „spiritualitate” se ascund, din nefericire, o infinitate de concepţii diferite, uneori chiar contradictorii, multe dintre ele neavând de a face cu spiritualitatea creştină. E vorba de forme de religiozitate pe care le-am putea numi post-moderne, eclectice, lipsite de orice referire la Dumnezeul-Persoană, adică forme ale aşa numitei para-religiozităţi, sau ale unor credinţe amestecate; Altele sunt rezultatul subminării spiritualităţii creştine de către concepţii spirituale orientale (practici de tip Yoga); multe alte mişcări pretins „spirituale” se prezintă cu o faţadă atrăgătoare, mai ales pentru tineri.

Atunci ne întrebăm: de ce cad oamenii serioşi şi preocupaţi de spiritualitate în asemenea capcane? Răspundem fără teama de a greşi: din neştiinţă, dintr-o crasă neştiinţă!

Creştinismul se află acum, într-o situaţie deosebită, în faţa unei noi ere. Oamenii trebuie catehizaţi, „reevanghelizaţi”. În faţa acestei acţiuni de „reevanghelizare” întâlnim două atitudini extremiste.

Prima dintre ele este negativistă. Sunt propovăduitori, binevestitori, pastori „binevoitori”, care spun că românii nu mai ştiu nimic şi trebuie reîncreştinaţi. Aceste „personalităţi” au început să cutreiere România. Sigur, după ce a venit libertatea, este un lucru bun că oamenii pot circula. Este un lucru bun că oamenii sunt liberi să-şi spună cuvântul, să-şi propovăduiască credinţa lor, dar nu este elegant şi nu este corect ca profitând de libertate să faci prozelitism. Aşadar, pe de-o parte, în faţa acţiunii de „evanghelizare” întâlnim această atitudine negativistă: românii nu ştiu nimic, românii trebuie reîncreştinaţi. Această afirmaţie nu numai că este gravă, dar este şi neadevărată.

A doua atitudine este cea triumfalistă, pe care, din păcate, adeseori o promovăm noi. Ne batem cu pumnul în piept şi zicem: „Noi suntem o ţară creştină de două mii de ani; moşii şi strămoşii noştri au fost credincioşi, au fost virtuoşi, au fost bisericoşi”. E adevărat, aşa au fost, însă nu se poate să nu ne gândim la cuvintele Mântuitorului adresate cărturarilor şi fariseilor: „De ce vă lăudaţi cu moşii şi strămoşii voştri, de ce vă lăudaţi cu Avraam? Dumnezeu din pietrele acestea de pe lângă Iordan, poate face fii lui Avraam. Dacă sunteţi fiii lui Avraam, faceţi faptele lui Avraam!”.  Cu alte cuvinte, nici atitudinea triumfalistă nu ţine. Ne lăudăm zadarnic cu voievozii, cu martirii, cu strămoşii noştri buni, credincioşi şi echilibraţi, dacă noi nu călcăm pe urmele lor.

Între aceste două atitudini, amândouă incorecte, există o a treia atitudine, corectă. Atitudinea corectă e cea moderată. Românii trăiesc încă într-un mediu spiritual sănătos, dar nu ştiu prea multe despre credinţa lor. De ce? Pentru că cei ce frecventează regulat biserica sunt relativ puţini, iar cei ce lecturează Sfânta Scriptură şi alte cărţi de învăţătură sunt şi mai puţini.

Adevărata viaţă spirituală este o viaţă nouă, cu Hristos şi „în Hristos”, condusă de Duhul Sfânt. Nu există viaţă spirituală fără Hristos şi fără Duhul Sfânt.

†Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, ”Spiritualitate creştină pe înţelesul tuturor”

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here