Spionul din buzunarul tău

0
188
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

smartphone-1Tehnicile de spionaj s-au schimbat și s-au adaptat cerințelor și vremurilor actuale, pliindu-se perfect pe lucrurile de care avem cea mai mare nevoie astăzi. Spionul zilelor noastre nu are multe lucruri în comun cu James Bond: nu conduce mașini sofisticate, nu ucide pe oricine îi iese în cale și nu trebuie să se ascundă, pentru că îl purtăm permanent lângă noi. Am putea spune că degeaba avem sisteme de securitate complexe și încuietori digitale dacă purtăm mereu cu noi telefonul mobil și îl așezăm în fața noastră, exact ca microfoanele la o conferință de presă.

În baza unui mandat judecătoresc, instituțiile responsabile de securitatea națională pot solicita interceptarea telefoanelor mobile pentru anumite persoane, fiecare operator de telefonie mobilă fiind obligat prin lege să pună la dispoziție, atunci când li se cere, cele necesare derulării acestui proces. Această acțiune nu produce niciun zgomot sau ecou și nici nu poate fi depistată cu vreun aparat. Chiar dacă sunt prezentate modalități sau persoane care pot spune dacă un telefon de află sub supraveghere, aceste nu sunt decât false informații.

Chiar dacă aparatura de interceptare ar trebui să fie doar apanajul instituțiilor abilitate, există companii care comercializează, fără verificări amănunțite ale cumpărătorului, acest tip de aparatură cu prețuri pornind de la câteva mii de dolari.

Pe scurt, un telefon spion poate să transmită orice discuție ambientală, să fotografieze sau să filmeze locul în care se află, să transmită istoricul coordonatelor GPS, să înregistreze convorbirile și mesajele primite, să recupereze datele șterse din telefon, să înregistreze toate operațiunile făcute pe Internet sau să identifice alte telefoane aflate pe o rază de 300 de metri.

Referitor la măsurile de precauție, cel mai bine este să nu încălcăm legile referitoare la securitatea națională și să ținem telefonul departe de locul unde urmează să discutăm aspecte delicate. Pentru a nu oferi acces la telefonul nostru, îl putem coda pentru a împiedica instalarea softurilor de interceptare. De asemenea, pentru orice telefon nou cumpărat se recomandă aplicația Hard Reset, care rescrie softul de operare cu cel original, protejând mobilul de eventualele softuri deja instalate. Persoanele care dețin iPhone sunt ceva mai protejate împotriva unor astfel de interceptări, în sensul că pentru a instala un soft spion este nevoie de anumite modificări în telefon, modificări ce pot fi ușor depistate ulterior.

Internetul oferă o gamă variată de softuri spion pentru persoanele curioase, cum ar fi FlexiSPY, mSpy, iKeyMonitor sau PhoneSherif. Instalarea se face în două etape și presupune neapărat acces la telefonul-țintă (chiar dacă există păreri conform cărora s-ar putea instala și prin trimiterea unui sms). De aceea, producătorii unor astfel de tehnologii pot oferi și varianta unui telefon nou care să cuprindă deja un soft spion instalat. Totuși, indiferent de scopul utilizării, trebuie să știm că aceste programe sunt ilegale.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here