Topul celor cinci feline exotice

0
530

Lumea felinelor cuprinde un număr însemnat de specii adaptate la fel de fel de moduri de viaţă, multe având înfăţişări aparte şi o biologie plină de detalii interesante.

Ei bine, chiar dacă nu sunt atât de cunoscute aceste specii, merită din plin să fie văzute.
Pisica lui Pallas (Otocolobus manul),

Numită şi manul, este o specie de felin cu o înfăţişare aparte: de talie mică, are o blană foarte deasă şi lungă, care o face să pară mult mai mare, un corp îndesat şi o “faţă” turtită. Pe de altă parte este o specie adaptată zonelor stâncoase, trăind adesea în regiuni montane, până la altitudini de peste 5000 metri, locuind în vizuini adăpostite între pietre şi vânând rozătoare şi păsări.

specii de felineServalul (Leptailurus serval)

Face parte din acele specii ale faunei savanelor. Pe lângă forma obişnuită, cu blana presărată cu pete de culoare închisă pe un fond gălbui, există şi exemplare melanice, cu toată blana de culoare închisă. În ceea ce priveşte servalii vânează mai mult noaptea; sunt specializaţi în consumul de rozătoare; la nevoie, fel de fel de prăzi precum: păsări, iepuri, broaşte, insecte şi reptile.

Caracal sau linxul de deşert (Caracal caracal)

Trăieşte în Africa, Orientul Mijlociu, Pakistan şi India, mai ales în zonele de stepe uscate, deşi poate fi întâlnit şi în păduri ori savane. De obicei solitare (deşi adulţii trăiesc, uneori, în perechi), aceste feline vânează în special noaptea, prinzând iepuri, rozătoare. Din păcate, vânează şi prin aşezările omeneşti, omorând capre, oi şi păsări de curte. Fermierii din Africa le consideră nişte dăunători periculoşi.

caracalPisica de Borneo (Catopuma bădia)

Trăieşte în păduri tropicale dese. Potrivit http://www.descopera.ro/,nici măcar localnicii n-o cunosc prea bine. Se crede că numărul lor total nu depăşeşte 2.500, iar specia este ameninţată.

pisica2Pisica nisipurilor (Felis mărgărita)

Este singura specie de felin care „locuieşte” predominant în deşerturi; traieste în Sahara, Deşertul Arabiei şi zonele deşertice din Iran şi Pakistan. De pildă, reuşeşte să supravieţuiască şi în medii în care temperaturile diurne ating 52 grade Celsius, graţie unor adaptări morfologice şi fiziologice. Intre perniţele labelor are peri lungi, care izolează degetele de fierbinţeala nisipului sau a pietrei; “funcţionează” cu apă puţină, putând petrece luni fără să bea, mulţumindu-se cu apa procurată din prăzile pe care le mănâncă.

pisica3Mădălina M.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here