Spânzul: misterioasa plantă anticancerigenă (II)

0
145

spânzulSpânzul – Ce spun cercetările recente?

Spânzul – substanțe componente și proprietăți

Cercetări au scos la iveală că spânzul conţine numeroase substanţe glicozize, heleborina, helebrina, rezine, saponozide, protoanemonina şi diverse minerale. Spânzul a mai fost folosit cu succes în tratamentul naturist al unor forme de paralizii. El mai conţine protoanemonină şi ranunculină care-i conferă un  gust acru. În cantităţi mari provoacă arsuri ale ochilor, cavităţii bucale şi gâtului.

Totuşi, spânzul administrat sub o strictă şi competentă observaţie medicală pare să fie un eficient medicament naturist pentru cazurile de cancer în stare latentă. În medicina populară românească şi nu numai, tinctura de rădăcină de spânz era folosită în tratamentul paraliziilor şi altor afecţiuni ale sistemului nervos. În medicina tradiţională rusă, spânzul din specia Helleborus orientalis era folosit cu succes în curele de slăbire.

Lupta spânzului cu cancerul, o afecţiune care răpeşte anual milioane de vieţi 

Vracii din vechime erau conştienţi de toxicitatea ridicată a acestei plante şi nu sfătuiau pe nimeni să o ia după cum crede. Fapt subliniat şi de medicii din zilele noastre, care interzic categoric autotratamentul cu spânz, din aceleaşi motive. Bazele tratamentului integral al cancerului cu ajutorul spânzului au fost puse de către controversatul teozof şi medic naturist Rudolf Steiner.

Ulterior, studiile de laborator asupra culturilor de celule tumorale au demonstrat că extractul de spânz puternic diluat în apă stimulează procesul de aptoptoză (moarte naturală a celulelor cancerigene). În urma exprimentelor din cadrul pediatriei oncologice, extractul de spânz face deja parte din tratamentul standard al tumorilor cerebrale.

Au existat numeroase cazuri de cancer al sistemului sangvin şi limfatic care au fost vindecate în urma tratamentelor cu spânz. Dintre acestea: leucemie, limfom malign, myelom multiplu).

Tratamenul cu spânz al cancerului este indicat când pacientul nu poate tolera tratamentul cu vâsc

În cadrul medicinei naturiste, tratamenul cu spânz al cancerului este indicat de fiecare dată când pacientul nu poate tolera tratamentul cu vâsc. Sau când pacientul suferă de febră asociată tumorilor.

Dacă un pacient suferind de cancer pulmonar tuşeşte sânge, are insuficienţă respiratorie şi prezintă semne ale secreţiilor bronhiilor, inhalarea extractelor de spânz s-a dovedit din nou eficientă. Cercetările cu privire la tratarea cancerului cu spânz din specia Helleborus foetidus sunt de-abia la început. Studiile de laborator ale culturilor cu celule canceroase care prezintă leucemie au demonstrat că extractele din această specie de spânz au un efect cytotoxic mai pronunţat chiar decât al spânzului negru.

O plantă miraculoasă, dar şi periculoasă!

Administrarea pe cale internă a spânzului trebuie să se facă numai la sfatul medicului. Și, mai ales, sub stricta sa supraveghere. Doza minimă de pulbere este de 0,25 grame de rădăcină pisată. Cea maximă nu trebuie să depăşească 1 gram pe zi. Dozele sunt prescrise şi în funcţie de vârsta, greutatea şi starea generală a sănătăţii pacientului.

Din nefericire, informaţiile insuficiente apărute şi transmise „din gură în gură”, precum şi disperarea de înţeles până la un punct a oamenilor care ar face orice pentru a se însănătoşi, a dus la tratamente cu spânz luate empiric. Aceste tratamente au avut consecinţe extrem de grave, uneori chiar fatale. Trebuie reţinut că toate componentele spânzului sunt toxice, de la flori la rădăcină, planta păstrându-şi toxicitatea şi în stare uscată.

Intoxicația cu spânz duce la anestezia sistemului nervos central

Primele semne ale acesteia apar sub forma salivaţieie abundente, greaţa, voma, sughiţ, somnolenţă, convulsii, dilatarea pupilelor, iritaţia mucoaselor, hemoragii, încetinirea ritmului cardiac şi poate urmă chiar decesul.

Primul ajutor în acest caz nefericit constă în chemarea de urgenţă a medicului şi administrarea de spălături stomacale. Se ingerează cărbune medicinal urmat de clisme. În mod normal, cura cu spânz durează circa 20 de zile. Dacă organismul respinge extractul de spânz, reacţiile tipice sunt sub forma migrenelor şi apariţiei de pete roşii pe pielea corpului.

Nu trebuie uitat nici că spânzul este interzis bolnavilor cardiaci deoarece accelerează viteza sângelui, fapt fatal pentru un hipertensiv. Tratamentul cu spânz impune şi renunţarea la barbiturice, antibiotice şi vasodilatatoare. Se adoptă un regim din care vor fi excluse total cafeaua, grăsimile, alcoolul şi tutunul.

Cum experţii susţin că nu s-au studiat nici măcar jumătate din proprietăţile medicale ale spânzului. Să sperăm, deci, că progresul medicinei va duce la apariţia unui mult aşteptat medicament eficent asupra tuturor formelor de cancer. Şi nu ar fi deloc surprinzător că acel medicament să fie pe bază de spânz!

Trebuie subliniat că în România, majoritatea speciilor de spânz cu potenţial medical sunt încă foarte bine reprezentate, iar calitatea unică a spânzului românesc a fost recunoscută de specialiştii străini.

Sursa: descopera.ro

Descoperiți mai multe articole despre plante medicinale la rubrica Sănătate.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here