Pe câmpurile petrolifere ale secolului al XIX-lea, cea mai izbitoare caracteristică a peisajului era pădurea de sonde de lemn – obeliscuri de schele din cherestea menite să susţină greutatea echipamentului de foraj. Denumirea lor în limba engleză, „derrick”, venea de la numele unui spânzurat din secolul al XVII-lea odinioară faimos, deşi pe atunci deja dat uitării, întrucât semănau destul de bine cu nişte spânzurători. Inventerea sondei a urmat descoperirii zăcămintelor de petrol în America şi nevoii de a extrage ţiţei de sub pământ. Proprietăţile ţiţeiului erau cunoscute din vremuri străvechi, dar până în secolul al XIX-lea fusese colectat doar din locurile în care ieşea natural la suprafaţă. De multă vreme oamenii înţeleseseră că forarea prin straturile de rocă până la rezervoarele subterane de ţiţei era singura cale de a-l extrage în cantităţi mari, dar tehnologia pentru atingerea acestui deziderat se dezvolta încet.
Un american pe nume Edward Drake a fost cel care a adus o schimbare semnificativă. În 1859, Drake a născocit şi a construit o sondă şi o foreză acţionată cu aburi şi a început să-şi folosească echipamentul pentru a fora după ţiţei la Titusville, în Pennsylvania. Forarea manuală era posibilă numai cu foreze uşoare, şi numai la adâncimi mici. Sonda permitea utilizarea unor foreze mult mai grele, care puteau pătrunde mult mai adânc sub pământ. Procesul de forare era prea lent pentru susţinătorii financiari ai lui Drake şi la un moment dat aceştia i-au scris, spunându-i să renunţe, dar şi serviciul poştal era lent şi nesigur, aşa că Drake si-a văzut de lucru înainte.
Forase până la 20 de metri adâncime şi a întrerupt munca acelei zile tocmai când foreza a intrat într-o cavitate subterană. În ziua următoare, unul dintre muncitorii lui Drake a ieşit să verifice echipamentul, s-a uitat în jos de-a lungul ţevii şi a văzut că era ţiţei în ea. În timpul nopţii, ţiţeiul se infiltrase din rezervorul sub presiune şi se ridicase puţin de-a lungul ţevii. Era începutul unei noi industrii gigantice care avea să transforme nu numai anumite state, ci întreaga economie americană. America avea să devină excepţional de bogată şi o supraputere mondială de pe urma petrolului.
La foarte puţin timp după descoperirea lui Drake, peisajul a devenit înţesat cu sonde de ţiţei. Adânc sub pământ se găseau rezervoare in care ţiţeiul era sub o presiune enormă, şi străpungerea lor producea la suprafaţă fântâni arteziene negre. În 1910, unul din aceste jeturi a furnizat peste 9 milioane de barili de ţiţei într-un an şi jumătate.
Principiul sondei a fost utilizat în secolul al XX-lea, dar transpus în oţel. Sondele din lemn se ridicau până la 25 de metri; sondele de oţel puteau fi mai înalte. Adeseori, odată ţiţeiul captat, puţul este prevăzut cu un balansier, o pompă din oţel acţionată electric, cu un braţ orizontal care balansează în sus şi în jos. Invenţia lui Drake a fost revoluţionară, dând startul unei întregi industrii; mai mult decât atât, s-a dovedit capabilă de dezvoltare şi extindere. Când s-au descoperit zăcăminte de pe platformele continentale ale mărilor, sondele de oţel au fost montate pe platforme marine, în ape adânci chiar şi de 100 de metri. Acestea sunt structuri cu adevărat foarte înalte, la fel de înalte precum catedralele. Drake a forat doar până la adâncimi de 20 de metri. Astăzi există sondecare forează până la aproape un kilometru şi jumătate. Este greu de exagerat importanţa inovaţiei lui Drake. Industria petrolieră, a cărei extindere a permis-o, a ajuns să domine economia mondială secolului al XX-lea şi pare că o va domina şi pe cea a secolului XXI. Cei mai mari consumatori de petrol au fost America şi statele dezvoltate economic ale Europei Occidentale. Existenţa rezervelor uriaşe de ţiţei Orientul Mijlociu a condus la dezvoltarea unui comerţ puternic de trol între aceste regiuni. Pentru realizarea lui s-au făcut salturi tehnologice imense în transportul ţiţeiului. S-a organizat sistemul de distribuţie în conducte. S-au construit cargoboturi speciale capabile să transporte volume mari de ţiţei pe mare, ajungându-se la construirea superpetrolierelor, coloşi care, în multe cazuri, depăşesc 300 de metri în lungime. Faptul că tehnologia în dezvoltare continuă consumă din ce în ce mai multe resurse, care sunt finite, conduce la acumularea unor uriaşe tensiuni politice, mai ales în părţile lumii în care se crede că mai există rezerve de ţiţei. Lupta Marii Britanii pentru menţinerea controlului asupra insulelor Falkland poate fi explicată prin prezenţa rezervelor de ţiţei în apele nu foarte adânci din jurul acestora. Intervenţia militară continuă a forţelor britanice şi americane în Afghanistan şi Irak poate fi explicată tot prin prezenţa rezervelor abundente de petrol. Industria Petrolieră pare a continua să aibă o enormă semnificaţie geopolitică – la scară globală.
Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden
Jurnal Spiritual
