Soluții ecologice pentru deszăpezirea drumurilor

0
93

deszUniversitatea de Stat din Washington a descoperit într-un studiu recent că resturile de orz din distileriile de vodcă ar putea fi de ajutor în deszăpezirea șoselelor, conform www.totb.ro. Mai exact, prin împrăștierea lor pe drumuri, ar putea preveni înghețarea apei. Resturile din distileriile de vodcă se află, alături de sucul de sfeclă în combinație cu sarea, printre soluțiile  ecologice de deszăpezire a străzilor. S-a descoperit însă că varianta sucului de sfeclă nu este una viabilă din cauza conținutului mare de zahăr, care este dăunător pentru mediu.

Cea mai folosită materie primă pentru deszăpezire este sarea, utilizată uneori în combinație cu un anumit tip de nisip. Această combinație scade temperatura de îngheț a apei, însă are efecte grave asupra mediului înconjurător. Un studiu al Universităţii din Minnesota a relevat că până la 70% din sarea aruncată pe şosele ajunge în surse de apă precum lacurile sau râurile; consecinţele acestui fenomen sunt scăderea populaţiei de peşti şi modificarea dezvoltării acestora.

„Pe o autostradă cu patru benzi, vorbim de 16 tone de sare pe aproximativ un kilometru şi jumătate. În 50 de ani, asta înseamnă cam 800 de tone de sare pe această porţiune şi 99% din această cantitate rămâne în mediu, nu este degradabilă”, explică Xianming Shi de la Universitatea Washington.

Nisipul nu este o alternativă viabilă, întrucât peste 75% dintre plajele lumii sunt spulberate de vânturi sau înghițite de ape, iar restul de nisip este folosit în industrie. Nisipul deșertic nu reprezintă o soluție pentru că este prea fin și prea moale pentru deszăpezire. Pe de altă parte, produsele sintetice propuse de diferitele industrii afectează nivelurile de oxigen ale surselor de apă.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here