SOLSTIŢIUL DE VARĂ: Tradiţii şi obiceiuri în lume pentru cea mai lungă zi din an

2
325

solstiţiul de varăÎn 21 iunie 2013, ora locala 08:04, are loc solstiţiul de vară, care marchează începutul verii în emisfera nordică şi al iernii în emisfera sudică.

Ca urmare vom avea ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta a anului. Ziua va incepe sa scada dupa solstitiul de vara si va fi egala cu noaptea la echinoctiul de toamna.

Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an. Acest fapt generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor, scrie astro-urseanu.ro.

Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat față de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′.

La momentul solstiţiul de vară,soarele se află la 23° 27′ distanța unghiulară nord fața de ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului.

De unde vine denumirea

Denumirea de solstițiu (“Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv și crepusculul are durata maximă din an; la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea; locuitorii regiunilor suint martorii frumoaselor “nopți albe”.

După momentul solstiţiul de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Este interesant de amintit faptul că, bazându-se pe acest fenomen, învățatul grec Eratostene a reușit să determine încă din anul 250 î.Ch., cu o precizie remarcabilă, lungimea meridianului terestru. Astfel, observând Soarele la momentul culminației în ziua solstițiului de vară în orașele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, și Alexandria, unde Soarele avea o distanță zenitală de 7° 12′; cunoscând distanța terestră între cele două orașe, Eratostene a obținut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operație geodezică cunoscută în istorie.

Tradiţii şi superstiţii în cea mai lungă zi din an

Solstiţiul de vară era si un prilej de gasire si folosire a apei magice. Imbaierea in lacuri sau rauri avea un efect curativ, dar constituia si un ritual de renastere. In unele regiuni, spalatul cu roua adunata in ajunul solstitiului reprezenta o practica magica de frumusete, iar in altele, imbaierea in apa cu ierburi din noaptea solstitiului reprezenta o cura de refacere a sanatatii si vigorii.

Solstiţiul de vară a dat mereu prilejul organizarii unor festivaluri dedicate atat focului, cat si apei. Dragonul simbolizeaza haosul din care apare viata si reintoarcerea catre haos prin moarte. Dragonul este o creatura specifica atat focului, cat si apei.

Pentru celti, anul nou incepea atunci cand vechiul dragon era ucis si aparea un alt dragon. Druizii, preotii din regiunile celtice, sarbatoreau Alban Heruin, solstitiul de vara; era situat la jumatatea intervalului de timp dintre echinoxul de primavara (Albam Eiler) si echinoxul de toamna (Alban Elfed). Acest festival al miezului de vara celebra apogeul Luminii, simbolizat uneori prin incoronarea “Regelui Stejar”, zeul cresterii anului. Solstitiul de vara era celebrat in mod traditional prin ospete in paduri, jocuri si mari focuri de tabara.

In China antica, ceremonialul solstiţiului de vară consta intr-o sarbatoare dedicata pamantului, fortei feminine si pricipiului Yin.

In vechea Galie, celebrarea solstitiului de vara era denumita “Sarbatoarea lui Epona”, dupa numele unei zeite a cailor, personificand fertilitatea, independenta si agricultura.

Triburile celtice, slave sau germanice sarbatoreau cu focuri de tabara. Noaptea solstiţiului de vară era specifica festivalurilor focului si magiei de dragoste, oracolelor iubirii si divinatiei. Se credea ca lanurile de cereale se vor inalta la fel de mult ca si inaltimea la care sareau peste foc cuplurile de indragostiti. Puterilor magice ale focului permiteau fetelor sa isi ghiceasca viitori soti.

In Suedia, un arbore al miezului de vara era inaltat si decorat in fiecare asezare. Satenii dansau in jurul lui, iar femeile se imbaiau intr-un rau. Ritualul avea menirea de a aduce ploaia peste campuri.

Anumite ritualurile legate de miezul verii par sa se regaseasca in majoritatea culturilor.

Solstitiul de vara era o vreme a purificarii prin apa si foc, un timp cand spiritele pamantului si cerului paseau printre oameni.

Puteau fi gasite comori imbelsugate in aur, iar zanele si vrajitoarele erau mai prezente decat in orice alta perioada a anului. Peste campuri erau purtate torte in scopul indepartarii bolilor din grane, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni fapturi asemanatoare vampirilor.

La români, solstiţiul de vară este apropiat si legat de sarbatoarea Sanzienelor, marcata pe data de 24 iunie. Sanzienele sunt fapturi magice, aeriene si silvice, care au darul de a aduce vindecare oamenilor; parfum si insusiri de leac florilor; belsug in campii si fertilitate animalelor. Coronitele de Sanziene lasate noaptea afara puteau asigura fetele ca vor face nunta in vara, daca erau gasite dimineata acoperite de roua.

Jurnal Spiritual

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here