Un leac pentru răbdare

0
617

smerita cugetareDe ce spun Sfinţii Părinţi aşa, ca să-i socoteşti pe cei din jurul tău sfinţi? Ca să te faci tu sfânt. Că dacă pe dânşii îi socoteşti sfinţi, tu te-ai smerit cu asta. Şi dacă te-ai smerit, te-ai făcut sfânt. Sa ai smerita cugetare! Căci după toate învăţăturile şi toate hotărârile, înaintea lui Dumnezeu cea mai mare fărădelege este înălţarea minţii.

– Părinte, vin pe la mănăstiri credincioşi, mireni, şi ne spun că au foarte multe eşecuri în acţiunile lor, ba nu reuşesc în ce-şi propun, şi întreabă oare care e cauza?

– Vedeţi, Sfinţia Voastră, cum este chestiunea… La cel care a zis „Doamne, ajută-mi!”, într-aceeași secundă Dumnezeu este acolo ca să-i ajute. Dar dorinţele noastre nu sunt toate bune. Şi fiindcă dorinţele pe care le avem merg spre rău, spre dărâmarea sufletului nostru, atunci Dumnezeu întârzie cu ajutorul. Dar se poate întâmpla să nu-ţi ajute, pentru binele sufletului tău!

Când cerem ceva, şi cerinţa noastră este după voia lui Dumnezeu, şi El, ca Dumnezeu, ştie că după ce-ţi va îndeplini dorinţa ai să te ţii de cuvânt şi ai să fii aproape de Dumnezeu, tot atunci te ajută. Că numai la Dumnezeu nu este vicleşug, numai la Dumnezeu este bunătate. Dar vezi că Dumnezeu, când cerem ceva pentru dărâmarea noastră, nu ne dă. De ce? Fiindcă ne iubeşte.

– Deci probabil că nici cererea nu e bună întotdeauna sau poate că uneori e şi rugăciunea puţină.

– „Neîncetat vă rugaţi”! Sigur, Biserica are fel de fel de rugăciuni pentru îndeplinirea dorinţelor. Dar în fiecare din noi, ca persoane, în sufletul şi în cugetul nostru se poate instala o rugăciune destul de mică, dar foarte puternică: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Şi dacă la fiecare respiraţie zici „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, scoţi afară păcatele din cugetele şi ideile tale, şi se sălăşluieşte Iisus Hristos în inimă.

– Părinte, cei care au funcţii de răspundere şi sunt foarte ocupaţi. Foarte, foarte ocupaţi. Ce le-aţi recomanda? Ar trebui şi dânşii să aibă un program de rugăciune?

– Sigur că da. Ca și creştin trebuie să ai. Nu poţi cum e în mănăstiri şi cum sunt călugării, dar ca și creştin, se poate lucrul ăsta să nu te rogi? Cel puţin Paraclisul Maicii Domnului să-l citeşti când ai ajuns seara acasă sau înainte de a te culca ca să te odihneşti. Bineînţeles că, dacă n-ai ocupaţie multă, atuncea Pavecerniţa, seara, e foarte bine s-o citeşti. Fiecare dintre noi, creştinii, să citim Pavecerniţa. Acolo sunt şi rugăciunile Maicii Domnului, e o rugăciune foarte, foarte folositoare şi foarte ajutătoare.

Nu să te scoli dimineaţa, ţi-ai făcut cruce, nu ţi-ai făcut, „hai, degrab, mă duc la servici”. Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu, să cerem prin rugăciune ca să fie Dumnezeu cu noi. Dar dacă tu nu te gândeşti la Dumnezeu atunci ce-ai făcut? N-ai făcut nimica. Că spune Însuşi Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic.”

Ei, fiindcă nu putem face nimic fără Dumnezeu, să apelăm la bunătatea Lui. Nu putem face mult, mult; cât de puţin, dar să nu fim nepăsători, şi atunci Dumnezeu e cu noi. Dar ca și creştin, trebuie să ai, aşa, o orânduială, familia trebuie să aibă o oră de rugăciune. Seara o oră de rugăciune, dimineaţa înainte de a pleca altă oră de rugăciune, şi atunci ajută harul Sfântului Duh, ajută. Totu-i să nu fim nepăsători, că asta-i primejdie mare.

– Părinte, şi cu cei care greşesc de multe ori ce facem? Că în funcţiile noastre iertăm o dată, iertăm de două ori, dar vorbim de greşeli de-astea pământeşti, bineînţeles. Mai dăm şi afară dacă greşesc prea mult.

– Vedeţi, ce-a zis Mântuitorul, de câte ori să iertăm? Nu de şapte ori; de şaptezeci de ori câte şapte să iertăm. Vedeţi? Dacă am ierta numai de şapte ori… Omul greşeşte de sute de ori pe zi, de aceea spune însuşi Mântuitorul că, ori de câte ori greşeşte omul şi se întoarce şi zice „Doamne, mă rog, iartă-mă că am greşit”, să fie iertat.

Că omul nu e el vinovat întru toate. El e vinovat fiindcă a instalat în cugetul şi în toate ideile lui păcatul, adică șoptiturile Satanei, e vinovat fiindcă toate păcatele pe care le ştim că-s păcate, le facem. Dar de vină-s şoptiturile vrăjmaşului…

Bunătatea lui Dumnezeu ne ajută ori de câte ori am alerga la El şi am striga: „Doamne, mă rog, ajută-mă!” Într-aceeaşi secundă vine harul Sfântului Duh şi ţi-ajută. Dar să cerem, cum ne spun Sfinţii Părinţi, cu smerita cugetare. Să ne socotim înaintea lui Dumnezeu că suntem păcătoşi, că nu suntem vrednici de ajutor: „Dă-mi, Doamne, Tu care Te-ai pogorât din Sfânta Treime şi ai luat trup omenesc ca să ne scoţi de la cel rău, mă rog, ajută-mi”. Cu smerita cugetare nu este cu putinţă să n-ajute Dumnezeu, sub nici un motiv.

Suntem aşa, indiferenţi: „Eh, Doamne, ajută-mă. Eh!… Dacă vrei, să mă ajuţi.

Dacă nu, nu-i nimic.” Nu! Să ne socotim, după cum şi suntem, nevrednici. Că vezi ce zice Domnul: „Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt.” Dar uite, noi greşim veşnic, de aceea nu putem niciodată să pretindem că suntem vrednici să ne ajute. Nu, că totdeauna călcăm voile lui Dumnezeu, vrând-nevrând. Ş-așa că, dacă cerem cu blândeţe, cu smerita cugetare ajutorul Domnului, într-aceeași secundă harul Sfântului Duh ne ajută. Eh!… Dumnezeu să ne fie într-ajutor.

Să ne osârduim, că suntem în lumea asta aşa cum este astăzi, da’ cât putem, să nu fim nepăsători faţă de adevăr, că atunci e cea mai mare primejdie. Nu putem face întocmai cum ne sfătuieşte Biserica, cum ne sfătuiesc Sfinţii Părinţi, cum ne sfătuiesc Sfintele Cărţi. Eh, nu putem întocmai, da’ să nu fim nepăsători, să recunoaştem că da, în adevăr, eu trebuia să fac lucrul acela astăzi, şi nu l-am făcut.

De aceea spun aşa Sfinţii Părinţi: omul, când ajunge seara şi se culcă pe patul lui, să se gândească ce a făcut în ziua aceea, ce bunătate a făcut sau ce răutate a făcut pe care nu trebuia să o facă… Unde m-am dus şi ce am vorbit sau ce-a trebuit să fac şi nu m-am dus? Câte metanii trebuia să fac eu astăzi, că puteam să fac 50, 100, cutare, şi n-am făcut decât numai două, trei?

Adică, să fie aşa ca un fel de mărturisire înaintea lui Dumnezeu, înaintea cugetului Lui.

Că prin asta să ne putem întări în adevăr, că adevărul este Biserica. Da’ dacă am mâncat, am băut, cutare, eh!… Nu! M-am dus la cutare prieten, ce am vorbit acolo? În loc să vorbim ceva de pace, uite, am clevetit. Vezi? Uite, să-mi ajute Dumnezeu să nu mai fac lucrul ăsta. Sau trebuia să mă duc în cutare loc să-l ajut pe prietenul cela, că uite, avea nevoie, sau să-i dau un ajutor, şi nu m-am dus. Şi asta vine aşa, ca un fel de spovedanie a cugetului tău, ca să-ţi poţi îndrepta drumul vieţii. Vezi, Sfinţii Părinţi numai cele bune ne-au învăţat. Trebuie să ne osârduim şi noi cât putem, şi Dumnezeu e cu noi.

– Când sfătuim pe cineva să se îndrepte, cum putem să facem aceasta în duh de umilinţă?

– Să nu ne depărtăm de sfaturile Sfinţilor Părinţi, da’ totdeauna când sfătuieşti pe cineva trebuie să ai smerita cugetare tu însuţi. Tu însuţi care propovăduieşti să ai smerita cugetare. Şi, cum a devenit lumea acuma, să nu sfătuieşti ca şi cum ai ordona. Nu te ascultă astăzi omenirea, fie cât de credincioasă, cât de apropiată de Dumnezeu, când îi spui ca şi cum i-ai ordona. La sigur că nu te ascultă întru nimic. Te găseşte pe tine vinovat.

De aceea, Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc ca toată fapta cea bună trebuie s-o arăţi tu că o ai, acela care o propovăduieşti. Şi chiar dacă nu o ai, tu să-l îndrumi pe acela care are nevoie de sfat ca şi cum te-ai sfătui cu el, nu ca şi cum i-ai ordona.

Bineînţeles, i-arăţi şi hotărârile Sfinţilor Părinţi care ne spun că dacă nu facem ce trebuie ne ducem în iad, s-a terminat, dar mai mult să-l sfătuieşti că uite, aşa ne scriu Sfinţii Părinţi, aşa ne învaţă însuşi Mântuitorul; aşa să-l sfătuieşti ca singur să-şi agonisească în sufletul şi în inima lui plecarea spre adevăr.

Nu-i altceva înţelepciunea lumii acesteia decât o luptă titanică ca să-l depărteze pe om de adevăr, să meargă după legile lumii acesteia.

Toată înţelepciunea lumii acesteia duşmănie este înaintea lui Dumnezeu, că ea caută în aşa fel ca să nu se mai închine lui Dumnezeu.

Şi putem lua exemplu văzând tineretul nostru. Se duce şi face mai multe facultăţi. De-acuma când se întoarce acasă şi părinţii lui sunt inferiori cu studiile şi-l învaţă ceva de Biserică, „c-aşa ne învaţă Biserica, c-aşa ne sfătuiesc duhovnicii”, ce zice tânărul? „Ia lasă-mă, mamă, tată, lasă, că atâţia ani de zile mi s-au ros coatele de bancă studiind. Aceia, săracii de care ziceţi, au fost cândva”. Auzi, dumneata, ce răspuns dă? Că el, acuma, ştie toate, c-a învăţat mulţi ani, şi-a învăţat, da’ ce-a învăţat? A învăţat cum să meargă după viaţa lumii acesteia trecătoare.

Dar în lumea aceasta este stăpân ispititorul. Însuşi Mântuitorul, când a fost ispitit, a zis: „Iată vine stăpânitorul lumii acesteia şi întru Mine nu află nimic”. Vezi, omenirea este în stăpânirea Satanei. De aceea el n-are voie de la Dumnezeu să-şi folosească toată puterea, fiindcă ar distruge desăvârşit omenirea cu răutatea lui. Da’ face răbdare, şi noi înşine, omenirea întreagă, se pleacă satanei.

Omului îi place conducerea actuală a omenirii, care face toate voile omului, se pleacă ei şi se depărtează de Dumnezeu fără să observe. Da’ ca să dobândeşti pe un nevrednic îţi trebuie multă, multă răbdare şi multă blândeţe, ca să îl convingi să dezrădăcineze din inima şi din sufletul lui patimile care îl distrug.

– Părinte Dionisie, cum să primim ocara, când nu putem s-o primim ca laudă?

– Hehe!… Ca să primim ocara ca laudă, aceea se cheamă că suntem oameni duhovniceşti. Toţi Sfinţii Părinţi spun că dacă primim ocara ca laudă suntem apropiaţi de Dumnezeu, şi aşa ar trebui s-o primim, că numai atunci poate omul să fie apropiat de Dumnezeu, când primeşte ocara ca laudă. Vezi? „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”.

Toţi sfinţii cei mari au avut smerita cugetare înaintea tuturora. Atâta se smereau unii, că ziceau: „Sunt mai rău ca orice om”. Pe toţi din jurul lor îi socoteau sfinţi. Chiar dacă vedeau că cineva face vreo greşeală, nu se gândeau la asta. Ziceau: „A făcut greşeala aceasta, dar el, înaintea lui Dumnezeu este mai bun ca mine, mai sfânt. Că el noaptea s-a sculat şi s-a închinat lui Dumnezeu, cu smerita cugetare, şi l-a iertat Dumnezeu, dar eu care am gândit rău” – fără să clevetească – „numai dacă am gândit rău şi am să fiu judecat de la Dumnezeu”.

Vezi? Sub nici un motiv nu ne permite Dumnezeu să judecăm pe altul, că atunci într-aceeași osândă cădem. Trebuie sa avem smerita cugetare.

– De ce cădem uneori în tendinţa de a ne compara cu alţii? Uneori ne liniştim conştiinţa privind pe altul ca fiind străin de conştiinţă. De ce?

– Fiindcă-i răutate în sufletul nostru. Dacă-l vezi pe acela că a căzut, tu eşti obligat de Dumnezeu să-l ajuţi să fie la locul lui. Nu-i uşor ca să îndrepţi pe cineva care e nevrednic şi depărtat de Dumnezeu şi depărtat de toate harurile Sfântului Duh, tu sfătuindu-l cu blândeţe, nu ca şi cum i-ai ordona… Să-l sfătuieşti, că dacă i-ai spune ca şi cum i-ai ordona, nu mai sunt oameni să accepte… Nu, că sunt, dar adică vorbim, fiindcă vedem că omenirea sub nici un motiv nu se înclină spre smerenie. Toţi cu nasu-n sus. Ş-așa că, cu mare delicateţe trebuie să povăţuieşti pe cineva ca să poţi scoate vrednic din nevrednic.

Lucrul cel mai binecuvântat este când omul are smerita cugetare, fiindcă atunci vine pacea sufletului.

Ei, ce mai vorbă? Vine pacea sufletului şi bucuria duhovnicească, fiindcă orice s-ar întâmpla tu ai arma cea mai puternică, smerita cugetare. Că tu zici: „Eu sunt mai păcătos decât ăsta”, pe care îl vezi păcătuind în faţa ta. „Vai de mine, dar eu sunt mult mai rău ca el. Mult mai rău. Ce să mă fac?”

Ei, da’ să nu zici numai cu gura. Să zici aşa cum a zis Sfântul Ioan Damaschin în Bogorodicina: „Doamne, mântuieşte-mă pe mine pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, că sunt mai păcătos decât orice om de pe faţa pământului “. Dar nu o zicea numai ca să fie zis. Aşa credea el în sufletul lui, în mintea lui şi în inima lui, cu covârşire. Vezi, de aceea l-a ridicat Dumnezeu la atâta înălţime a bunătăţilor. Eh, da’ tu ce spui în sinea ta? „Ei”, zic aşa, „da’ nu-s mai păcătos ca toţi oamenii”. Vezi? Nu! Ceea ce zici să crezi şi să te convingi că aşa-i.

De aceea a început Sfântul Ioan Damaschin a căpăta bunătăţile de pe lumea asta. El, care era conducătorul Damascului, a ajuns de s-a dus să se facă călugăr, şi stareţul l-a trimis cu coşniţele să le vândă: „Frate, să te duci în Damasc, că acolo oamenii cumpără aiestea şi o să iei mai mulţi bani. Da’ să le dai uite aşa. Pentru fiecare coşniţă atâta să ceri. Nu mai mult, nu mai puţin. Atâta să ceri, că uite, ne trebuieşte la mănăstire.”

Smerenia

Şi el n-a zis: „Măi, părinte, dar nu socoti că eu am fost conducătorul Damascului, şi acuma să mă duc cu coşniţele?” Că aşa zic cei de astăzi… N-a zis nimica, a luat coşniţele şi s-a dus, s-a pus acolo în piaţă, dar cât cerea el nimenea nu-i dădea, nici un ban. „E prea scump, măi băiete, da’ ce faci, părinte?”. Dar un prieten de-a lui l-a cunoscut, că el a fost mare la conducere, acolo: „Părinte, cum dai coşurile? – Uite, aşa mi-a spus părintele stareţ că aşa, atâta”. Da’ el a scos banii şi i le-a cumpărat pe toate. Aceluia nu-i trebuiau coşniţele, dar i-a fost milă de el, că zicea: „Uite, măi, câtă smerenie”.

Şi a luat banii şi s-a dus la mănăstire, şi s-a mirat şi stareţul. Vezi, adevărata smerenie, unde găseşti aşa acuma? De aceea Maica Domnului i-a dat mâna aceea pe care i-a lipit-o la loc, cu aceea se ducea şi curăţa wc-urile de la mănăstire. Vezi ce lucru înfricoşat? Nu faci nimica fără smerenie.

Nu zicea: „Pfu, eu, cu mâinile astea, pentru care a dat blagoslovenie Dumnezeu, să curăţ wc-urile?” Păi da, vezi? Că aceea-i mândrie. De aceea l-a pus să cureţe, că el era cântăreţ mare, om cu dar, şi un părinte i-a spus să facă un tropar, el nu avea blagoslovenie, dar i-a făcut troparul acela şi a auzit stareţul. Adică nu stareţul, că vezi că stareţul, egumenul, când venea un tânăr, îl dădea pe seama unui bătrân, şi acela avea grijă să-l conducă. Şi acela, bătrânul, pentru neascultare l-a trimis să cureţe wc-urile şi el s-a dus. Mare lucru. Eh, ştim destul de bine cum trebuie să urmăm, dar uite, degeaba ştim, dacă nu folosim ceea ce vorbim. Dar mila Domnului la toată lumea. Mila Domnului!

– Care sunt armele mai eficace ca să lupţi cu mândria şi pentru ca între oameni mândri să poţi să faci pace?

– Totdeauna poţi îndrepta pe aproapele, dar când vorbeşti cu blândeţe, ca şi cum i-ai da şi lui dreptul… Şi încet, încet ne formează bunul Părinte Ceresc, prin harul Sfântului Duh, şi se îndreaptă omul.

– Şi când te lupţi ca să te poţi smeri, ca să scapi de mândrie, cum să te rogi sau ce-i important să faci mai întâi?

– Să te lupţi din răsputeri ca să instalezi în sufletul şi în inima ta smerita cugetare. Numai aşa poţi să doborî mândria.

– Şi lupta asta cum o lupţi?

– Cerând ajutorul Domnului şi din buna voinţă a ta să arăţi că eşti bărbat. Şi dacă arăţi că ai bărbăţie în tine ceri şi ajutorul bunului Părinte Ceresc, şi încet, încet, încet poţi să pui temelia tuturor faptelor celor bune, smerita cugetare.

– Ştiţi că asta-i o luptă mai mare acuma, şi pentru mine şi pentru toţi cunoscuţii – inegalitatea în dorirea după lucrurile duhovniceşti. Adică acuma parcă ai un pic de râvnă mai mare şi apoi mult timp te lupţi numai să mergi la biserică, deci te obligi să le faci pe toate, să citeşti rugăciunea, dar simţi că parcă eşti tare rece. Cum ar fi mai eficace să lupţi cu treaba asta? Asta te demoralizează cel mai mult.

– Oricum ai vedea că eşti, oricât de rece ai fi, să te osârduieşti. N-ai evlavie adevărată când te duci la biserică, „dar am să mă duc”. Azi ducându-mă, mâine ducându-mă, pogoară harul Sfântului Duh bunătate, şi te îndrepţi. Da’ dacă vezi că ieşi din biserică fără folos, azi fără folos, mâine fără folos, poimâine la fel, pe urmă zici: „Ei, da’ ce să mai duc, văd că aşa cum mă duc, tot aşa vin”. Ş-apoi ispititorul te depărtează şi atunci primejdia-i mai mare. „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”, vezi? Faci răbdare. Că oricât de nebăgător de seamă oi fi, da’ sunt în biserică, sunt în corabia lui Noe şi aşa că tot am speranţa că n-o să mă înec. Dacă nu te duci deloc atunci primejdia-i mai mare.

Despre monahism şi Sfântul Munte Athos – Stareţul Dionisie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here