De pe ţărmul vestic al Europei, exploratorii de odinioară se îmbarcau ca să descopere lumea. Pentru Riviera lusitană, merită să mergeţi până „la capătul Pământului“.
La 18 kilometri de Oceanul Atlantic, ascunsă la umbra munţilor dintr-un superb parc natural, se află Sintra – bijuteria coroanei Portugaliei. Aici şi-au făcut castele regii micului popor lusitan care a cucerit odinioară lumea. De aici a urmărit Regele Manuel I întoarcerea lui Vasco da Gama din legendara expediţie în care a descoperit Indiile.
Aici a fost auzită pentru prima oară, la curtea Regelui Sebastian (strănepotul Regelui Manuel I), capodopera „Os Lusíadas“ a poetului naţional Luís Vas de Camões. Şi de aici a plecat în secolul al XIX-lea curentul care a desenat imaginea Europei: arhitectura romantică. Graţie Sintrei, transformată de monarhi într-o reşedinţă de vis şi sursă de inspiraţie pentru ceilalţi regi, turiştii pot vizita astăzi pe tot continentul peisaje fascinante, cu grădini luxuriante, parcuri dantelate şi clădiri de poveste. Captivat de frumuseţea Sintrei, Lordul Byron a intitulat-o „cel mai încântător loc din lume“.
Peleşul lusitan
La Sintra se ajunge lesne. Din capitala Lisabona iei trenul de suburbii, pe care portughezii l-au conceput ca un metrou la suprafaţă – rapid, lejer şi foarte curat. În 40 minute păşeşti relaxat pe pământul regal. Să fii pregătit pentru micile străduţe pavate cu piatră cubică, garduri ornamentale şi ziduri placate cu celebrele „azulejos“ – piesele de mozaic viu colorate din ceramică emailată. Casele inspiră cochetărie, ca nişte palate în miniatură. Sunt doar avanpremiera spectaculosului peisaj care a impus Sintra pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Cel mai faimos castel al Sintrei este Palacio de Pena, desemnat una dintre cele şapte minuni ale Portugaliei. Aşezat pe vârf de munte, palatul domină împrejurimile, fiind vizibil în zilele senine de la Lisabona, de la distanţa de 33 de kilometri.
Pena are o arhitectură neobişnuită: îmbină stiluri care exprimă influenţa stăpânitorilor şi cuceririlor Portugaliei – de la romani şi arabi, la spanioli şi indieni. Un amănunt important: portughezii au lăsat un indiciu săpat în piatră, care spune multe despre mândria lor de a fi marcat era navigaţiei. Zidurile colorate în nuanţe pastel sunt păzite de porţi maiestuoase, de turnuleţe şi creneluri dincolo de care domniţele oftau de dorul exploratorilor plecaţi să descopere lumea. Le ţineau de urât somptuoasele decoruri interioare, de un lux extravagant, care a fost îmbogăţit de darurile aduse din expediţii. Sala de bal, cu oglinzi imense, draperii roşii şi canapele aurii, păstrează şi acum parfumul acelei epoci. Exotismul colonial înfloreşte în grădinile Palatului Pena. Din teritoriile îndepărtate ale Imperiului Portughez, a cărui principală colonie era Brazilia, au fost aduse specii de copaci şi flori neobişnuite. Iar din cel mai înalt punct al parcului, Cruz Alta, veghează statuia celui care a fondat complexul: Regele Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha, bunicul matern al Regelui Ferdinand al României. Poate şi datorită descendenţei germane a dinastiei, Palatul Pena este adesea comparat cu Castelul Neuschwanstein din Bavaria.
„Edenul glorios“
Dar Pena este doar cel mai vestit palat al Sintrei. În centrul istoric al oraşului cu 33.000 de locuitori domneşte Palatul Regal. A fost întemeiat în anii 1400 şi este uşor de recunoscut datorită celor două turnuri conice înalte de 33 de metri, care aparţin uriaşei bucătării regale. Aici se ţineau ospeţele de vânătoare pentru 1.000 de persoane, nobili din curtea regală şi invitaţi ai acesteia. Turnurile conice, devenite una dintre mărcile Sintrei, au fost gândite în această formă asemănătoare furnalelor pentru a ţine eventualele incendii departe de corpul palatului.
Palatul din Evul Mediu care a supravieţuit timpului a fost extins de Regele Manuel I, cel în timpul căruia expansiunea Imperiului Portughez a atins apogeul. Tot el a construit Mănăstirea Nossa Senhora da Penha, de unde a urmărit întoarcerea triumfală a lui Vasco da Gama din expediţia care a desenat harta pământească. Palatul deţine cea mai mare colecţie din lume de „azulejos“, mozaicul de inspiraţie maură – expresie a artei pe care ibericii au denumit-o „mudejar“ (domestică). Un salon întreg este dedicat aici panopliei Regelui Manuel şi a celor 72 de familii de nobili. Cea mai mare încăpere este Sala Lebedei, care are pictată câte o lebădă pe fiecare panou octogonal al tavanului – „moft de renascentism italian“, spun lusitanii. Sala găzduia banchetele, spectacolele, balurile unde curtenii aplaudau încântaţi reprezentaţiile trupei lui Gil Vicente, părintele teatrului portughez.
A treia comoară din lanţul monumental al Sintrei este Monserrate Palace, fabuloasa reşedinţă estivală a unui viconte englez, Sir Francis Cook. Magnifica grădină a palatului este una dintre cele mai frumoase grădini botanice din Portugalia, având cascade, mici lacuri şi 3.000 de specii exotice. Palatul a fost vizitat în 1809 de Lordul Byron, romanticul poet britanic. El a cântat splendoarea Sintrei, numind-o „un Eden glorios“ în poemul „Childe Harold’s Pilgrimage“.
Şi dacă vorbim de glorie, completaţi turul palatelor Sintrei cu vizite la minunata Quinta da Regaleira, la Seteais Palace, la Palatul Naţional Queluz şi la Castelul Dos Mouros. Vă puteţi face o idee despre măreţia trecutului unui popor care a reuşit să se împace cu prezentul mai puţin glorios. Reculegerea se poate face în micile capele de pe proprietăţile nobiliare sau pierduţi în vegetaţia sculpturală a grădinilor cu grote, fântâni arteziene, băncuţe şi foişoare.
Sursa: historia.ro
