Sinai şi Sinaia

0
255
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

imagesSinai şi Sinaia nu sunt nici frate şi soră, nici soţ şi soţie, ci, aşa cum se cunoaşte, sunt două denumiri a două spaţii diferite de pe Terra. Spun de pe Terra, pentru că nici măcar nu sunt situate în acelaşi loc, ci la distanţe de mii de kilometri una faţă de cealaltă: Sinai este un munte şi o aşezare monahală în Ţara Sfântă, iar Sinaia este un oraş-staţiune, la munte, în ţara noastră şi o mănăstire cu acelaşi nume.

Povestea de faţă istoriseşte în fapt legenda Sinaiei, poate una dintre multele astfel de legende despre acest oraş cunoscut de majoritatea ca o staţiune de munte foarte căutată pentru turismul ei, atât vara, cât şi iarna. Dar mulţi au lăsat departe, în negurile vremii, istoria acesteia.

Pentru că demult, demult de tot, tare demult, se zice că un călugăr tânăr, care părăsise mănăstirea la care era pentru a se întoarce în lume, s-a răzgândit după o vreme şi a revenit la mănăstire. Dar ca să poată fi primit înapoi, stareţul mănăstirii i-a dat canon să plece în muntele Sinai din Ţara Sfântă, ca pustnic, şi să se roage pentru păcatele lui. Ajuns la locul destinaţiei, un bătrân duhovnic, pustnic îmbunătăţit ?, văzător cu duhul, îl luă în grija lui. L-a spovedit, i-a dat canon şi 1-a lăsat să se nevoiască, dându-i ca arme în pustie, smerenia şi rugăciunea, indiferent ce i s-ar întâmpla.

Au trecut vreo douăzeci de ani de la venirea călugărului nostru în Sinai. Deşi s-a smerit până la sânge, s-a rugat udând pământul cu lacrimi şi nu a ieşit niciodată din ascultarea duhovnicului, făcând totdeauna întocmai ce i se spunea, cu toate acestea a fost muncit în toţi aceşti ani de un duh al desfrânării, în chip de fată frumoasă ce îl chema de fiecare dată să vină cu ea în lume. El ştia că poartă această ispită pentru faptul că a părăsit mănăstirea şi s-a încurcat cu o fecioară, dar nu înţelegea de ce, după atâţea ani de pustie aspră, nu se mai vindecă odată.

– De ce? îi răspunse duhovnicul zâmbind, după ce îl spovedi. Câţi ani i-au trebuit Sfintei Maicii noastre Măria Egipteanca să se lupte tot cu un astfel de duh? încă douăzeci de ani, aşa că va trebui să mai aştepţi cel puţin tot pe-atât.

Călugărul oftă resemnat şi vru să plece, dar duhovnicul îl opri şi îi spuse cu blândeţe şi cu înţelegere:

-Dumnezeu se uită la inima omului şi la râvna lui şi, de aceea, mi s-a dat să-ţi spun că toate acestea ţi se trag de la un păcat nemărturisit, care te-a urmărit şi te-a muncit în toţi aceşti ani.

Călugărul, foarte mirat, nu înţelegea ce ar mai putea fi, însă duhovnicul îl lămuri imediat:

-Incurcându-te cu acea fecioară, ea te-a rugat din dragostea sinceră ce îţi purta să te căsătoteşti cu ea. Dar tu, neţinând cont de sentimentele ei, ai părăsit-o, revenind în mănăstire. Că te-ai întors, n-a fost rău! Rău a fost că ai lăsat-o neajutorată, singură şi întristată să poarte de grijă şi să crească copilul tău despre care ştiai şi ai evitat să mărturiseşti. De aceea, ai fost ispitit atâţia ani, cât are acum fiica ta. Mama ei te-a căutat la toate mănăstirile din ţară, până a aflat că ai venit aici şi nu mai are ce face. La naştere, i-a pus nume fetei, Sinaia, după locul în care ştia că ai plecat.

Călugărul se prăbuşi cu faţa la pământ, plângând cu amar, recunoscând păcatul nemărturisit. Atunci, duhovnicul, după ce se mai linişti puţin, îi spuse cu hotărâre:

– Uite ce ai de făcut acum! Pleci înapoi în ţara ta şi găseşti un loc unde să faci ceva de folos pentru semenii tăi de acolo şi de pretutindeni. Eu nu îţi pot spune ce anume să faci, dar râvna ta, dragostea şi credinţa ta te vor ajuta să faci alegerea cea bună. Du-te cu Dumnezeu în pace, iar de-o mai fi voia Domnului, ne-om mai vedea pe lumea asta, de nu…!

Duhovnicul îl binecuvântă şi îl lăsă să plece. Călugărul nostru trecuse deja de a doua tinereţe, dar, râvnind după iertarea lui Dumnezeu, simţea că îi întinereşte trupul şi prinde puteri nebănuite.

Ajuns din nou în ţara lui, o străbătu de-a lungul şi de-a latul. Ttrecând ceva ani buni şi neştiind unde să se oprească, se aşeză în genuchi undeva în munţi şi se rugă lui Dumnezeu, pentru rugăciunile părintelui său duhovnic să-i descopere un loc anume şi ce lucru de folos să facă. Se gândea tot timpul ce ar putea face el, un biet călugăr bătrân şi neputincios, pentru semenii săi de acolo, dar şi de pretutindeni. In acea noapte, aţipind pe o lespede de piatră, în răcoarea serii, în mijlocului unei păduri întunecoase de la poalele unor munţi stâncoşi, i se arătă în vis Sfântul Nicolae la care avea o râvnă deosebită şi îi spuse:

– Eşti foarte aproape de acel loc. Coboară în vale şi du-te la mănăstirea de acolo! Vei înţelege ce trebuie să faci.

Aşa şi făcu. Călugărul nostru merse la mănăstire şi, de acolo, stareţul îl trimise într-o mică aşezere, un mic orăşel abia format în jurul mănăstirii de la poalele munţilor, la casa unei femei credinciose, căreia să-i slujească atâta timp cât va fi nevoie, dar tară să pună nici o întrebare în tot acest timp. Femeia avea o fată mare care zăcea la pat de o boală necunoscută şi căreia călugărul nostru i-a slujit, îngrijind-o cu tot ce avea nevoie, ajutând-o şi pe mama ei la treburile gospodăreşti. După câţiva ani de nevoinţe deloc uşoare, pe care călugărul le-a dus cu smerenie şi fără cârtire, tară să pună întrebări şi fără să-şi arate vreo curiozitate, acesta, luându-şi uneori răgaz peste zi, pentru a merge la slujbele mănăstirii, află cu tristeţe şi cu durere că fata pe care o îngrijise cu toată dragostea creştinească a plecat la Domnul.

Abia la slujba de înmormântare călugărul află toată taina din jurul acelei femei. Fata se numea Sinaia şi era chiar fiica lui, căreia i-a slujit alături de mama ei. Pânâ să se îmbolnăvească, puţin înainte de venirea călugărului, Sinaia a slujit la mănăstire şi, alături de o mână de oameni adunaţi la început, a ajutat la formarea micii aşezări, care avea să se transforme într-un oraş mare şi mult îndrăgit. Atunci înţelese călugărul cum a putut să fie de folos semenilor săi şi, într-un mod indirect, şi celor de pretutindeni. In amintirea fetei credincioase şi harnice, mica aşezere, viitorul oraş de la poalele Carpaţilor, avea să-i poarte numele fetei, Sinaia.

 

Cu siguranţă că, în marea Sa milă şi iubire de oameni, Dumnezeu 1-a iertat pe călugărul din legenda noastră, care, datorită nevoinţelor sale, ascultării, credinţei şi dragostei de Dumnezeu, şi-a ispăşit păcatele tinereţilor sale. Că o fi adevărată legenda sau nu, nu se ştie exact, şi nici ce s-a întâmplat mai departe cu el, căci nimeni nu 1-a mai văzut şi nu a mai auzit vorbindu-se despre acesta!

Darul Maicii Domnului, legende creştine, Laura Chîlnicean
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here