„Şi viaţa veacului ce va să vie”

0
458

DumnezeuÎntoarcerea acasă… Ce bine este să te întorci! Mai ales la o casă unde te aşteaptă un tată împreună cu mulţi fraţi, surori, copii şi prieteni! Şi mai ales atunci când casa nu este o cocioabă pustie, ci un palat împărătesc, unde un tată împărat îşi aşteaptă cu îngrijorare copiii din depărtări.

Călători, voi ştiţi că Tatăl împărătesc nu e nimeni altul decât Cel Preaînalt. Voi sunteţi copiii pe care El îi aşteaptă cu o ast-fel de îngrijorare. Voi vă întoarceţi dintr-un ţinut străin la El. Această lume si Adevărul sunt câmpuri ale Sale, dar ele se află departe şi sunt pline de spini. El v-a trimis în acest ţinut îndepărtat pentru ca să vă fie dor de El şi să vedeţi că fară El nu puteţi face nimic. Nu era obligatoriu ca El să Se despartă de voi. Mai întâi aceasta a devenit obligatoriu pentru prima voastră mamă, Eva. Şi atunci Dumnezeu a trimis-o pe ea şi pe urmaşii săi pe acest pământ al Său îndepărtat, pe acest câmp spinos, unde pâinea se câştigă prin sudoarea frunţii.

Multe rânduri de strămoşi de-ai voştri au venit pe acest câmp spinos, unde şi-au disputat hrana cu lăcustele şi cu fiarele. Şi ei s-au obişnuit cu societatea celor inferiori lor. Şi atunci când ei au uitat de casă şi de origine, au început să creadă că nu există un câmp mai bun sau o lume mai minunată decât acest târg murdar de oale, şi nici o societate mai nobilă decât cea a animalelor.

Blândele ceruri s-au întristat văzând că omul a ajuns una cu animalele. îngerii luminoşi au rămas încurcaţi văzând chipul lui Dumnezeu din oameni pângărit. Prea-înaltului I s-a făcut milă de neamul omenesc şi a luat cea mai dramatică hotărâre din istoria lumii create, a cerului şi a pământului. El a hotărât să facă ceva ce numai dragostea nemărginită poate face, şi anume să trimită pe Fiul Său, Unul-Născut; să-L îmbrace în zdrenţe omeneşti, în zdrenţele unui cerşetor, pentru ca să nu inspire teamă cerşetorilor prin lumina şi măreţia Sa. El a hotărât să arunce porcilor cea mai de preţ perlă a Sa, să o arunce celor ce se scăldau ca porcii în noroi.

Şi Fiul de împărat a pornit bucuros în întâmpinarea sacrificiului Său şi a coborât aici, unde urmaşii Evei se băteau pentru hrană cu animalele. El a găsit o singură fiică a Evei – una, unică, pură şi sfântă Fecioară, care era demnă de a ţese din trupul său un trup pentru El. Şi, în acest veşmânt sărăcăcios din carne, El a apărut printre oamenii decăzuţi.

De îndată ce aceştia L-au văzut, au sărit asupra Sa. El S-a ferit.

Când i-a numit fii ai Tatălui ceresc, ei L-au privit cu gura căscată şi I-au cerut o minune.

Când a făcut mai multe minuni, ei au spus că le-a făcut cu ajutorul diavolului. Căci ei încetaseră de a mai crede în Dumnezeu, însă de credinţa în diavol nu s-au lăsat niciodată.

Când a început să scoată demonii din oameni, ei au spus că El alungă demonii cu ajutorul lui Belzebut, prinţul demonilor.

Când le-a împărtăşit din înţelepciunea cerească, ei L-au întrebat unde a făcut şcoală. Şi când au auzit că era tâmplar, fară şcoală şi învăţători pământeşti, L-au dispreţuit.

Când a dat orbului vedere în ziua de Sabat, ei L-au acuzat de încălcarea legii.

Când a postit, ei L-au numit gurmand.

Când S-a rugat lui Dumnezeu, ei L-au numit ateu.

Când a stat lângă păcătoşi, ei L-au numit păcătos. Când i-a întrebat ce păcat a săvârşit, ei au început să ţipe la El precum nişte câini turbaţi.

Când le-a vorbit despre împărăţia cerurilor, ei L-au acuzat că vrea să-i trădeze romanilor. Dar când El le-a spus să dea Cezarului ceea ce aparţine Cezarului, ei L-au predat romanilor, acuzându-L de mare trădare împotriva Romei.

L-au răstignit pe cruce. Şi pe când sfânt sângele Său se vărsa pe pământ, ei II insultau şi dansau în jurul Său.

Însă El a fost biruitor şi S-a ridicat din mormânt şi a dovedit lumii cine era. Şi lumea a pornit pe urmele Sale. Şi lumea a început să înveţe de la El şi a încetat să fie una cu animalele.

Ţineţi minte, călătorilor: sângele Său a stropit pământul. Cu propriul Său sânge a însemnat El cărarea ce duce către casa voastră, pentru ca voi să nu vă abateţi de la ea. Cei ce călătoresc pe mare privesc la stele pentru a nu se rătăci. Asiguraţi-vă că şi voi, ca şi ei, priviţi spre picăturile din sângele Său, spre picăturile ce strălucesc ca stelele, şi veţi vedea cărarea ce duce spre casa voastră.

Nici moartea şi nici mormântul nu vă pot sta în cale, chiar dacă trupurile voastre vor fi moarte înainte ca El să Se arate lumii pentru ultima oară, nu veţi fi pierduţi din vedere sau uitaţi. Voi veţi aştepta în faţa porţilor luminii veşnice până va răsuna trâmbiţa arhanghelului.

Mai întâi va răsuna trâmbiţa arhanghelului. Acestui răsunet al trâmbiţei cereşti îi va urma învierea morţilor din morminte, învierii îi va urma înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu. Şi înfricoşatei Judecăţi a lui Dumnezeu îi va urma viaţa celor drepţi în împărăţia veşnică a lui Hristos. Aşa a fost prorocit de către Cel Adevărat. Toate prorocirile Sale s-au îndeplinit. Şi aceasta se va îndeplini negreşit.

Viaţa veacului ce va să vie este viaţa în slavă şi fericire, în împărăţia Creatorului, în braţele Tatălui, în Rai. Aceasta este viaţa ne-atinsă de frică, netulburată de îngrijorare, neîntunecată de boală, imună la decădere şi la moarte.

Toate necazurile vieţii pe pământ vor părea o picătură de apă sărată în apa proaspătă a unui râu, comparate cu viaţa din Rai. Cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, acestea le-a gătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc (I Cor. 2, 9). Viaţa pământească în comparaţie cu acea viaţă este precum umbra unui pom faţă de pom. Umbra se aseamănă cu pomul, dar nu este pom. La fel şi viaţa pământească a omului seamănă cu viaţa, dar nu este viaţă adevărată.

Ea este ca somnul comparat cu starea de veghe. Când vom intra în acea viaţă, va fi ca si cum ne-am trezit din somn şi vom intra treji în împărăţia trezviei. Această împărăţie a trezviei este împărăţia nemuritoare a lui Dumnezeu. în ea domneşte Unul Dumnezeu, în ea nu există amalgam de falsitate şi adevăr, căci totul este adevăr:

–  nici un amestec de dreptate şi nedreptate, căci totul este dreptate;

–  nici un amestec de frumuseţe şi urâţenie, căci totul e frumuseţe;

–  nici un amestec de lumină şi întuneric, căci totul este lumină;

–  nici un amestec de fericire şi necaz, căci totul e fericire;

–  nici un amestec de viaţă şi moarte, căci totul e viaţă.

Această împărăţie nemuritoare este împărăţia lui Hristos, veşnica împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos (cf. II Ptr. 1, 11; II Tim. 4, 18). Căci El este cel mai mare biruitor şi Lui I s-a dat putere, şi slavă, şi autoritate, şi domnie, şi judecată, şi un tron mai presus de toate tronurile, şi măreţie mai presus de toate măreţiile. El deţine toate acestea pentru vecie, ca Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu, însă El a câştigat toate acestea pe pământ ca om: prin umilire, suferinţă şi moarte.

În această împărăţie Hristos va fi înconjurat de cei ce-L urmează, de cei ce suferă şi poartă pe ei pecetea suferinţei împăratului şi Domnului lor. Aceştia sunt apostolii, profeţii şi drepţii din Vechiul Testament, martirii şi monahii, asceţii şi purtătorii crucii, păstorii şi învăţătorii Bisericii – toţi cei ce s-au asemănat lui Hristos. Toţi cei ce au purtat războiul Său şi au obţinut victoria Sa se vor aduna în jurul Lui împreună cu îngerii Lui. Aşa va fi, căci aşa a promis El când a spus: Şi vă voi lua pe voi la Mine, să fiţi si voi unde sunt Eu (In 14, 3). Această împărăţie nemuritoare mai este numită „Oraşul Sfânt”, „Noul Ierusalim”. Prin frumuseţea sa, acest oraş va depăşi toate visele, toate cuvintele, toate comparaţiile, toate concepţiile umane. Cât despre cei ce vor fi consideraţi demni de a intra în această împărăţie veşnică şi sfântă, Domnul va şterge orice lacrimă din ochii lor si moartea nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut (Apoc. 21,4). Aşa a fost vestit de către Cel Adevărat, aşa a fost văzut de către Cel Atoa-tevăzător. Şi aşa se va întâmpla.

În acest oraş sfânt nu vor străluci nici soarele, nici luna şi nici stelele. Şi noapte nu va mai fi, şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor (Apoc. 22, 5). Aşa a fost vestit de Cel Adevărat şi aşa a fost văzut de Cel Atoatevăzător. Şi aşa se va întâmpla.

Imaginaţi-vă o lume, purtători de Hristos, unde în locul soarelui luminează Dumnezeul Preaînalt însuşi, El străluceşte, în-călzeşte, dă viaţă şi întinereşte în permanentă! Aceasta este lumea voastră, către care călătoriţi. Aceasta este casa voastră în care voi vă întoarceţi: o casă nepieritoare, unde şi voi veţi fi nepieritori. Acesta este pământul strămoşesc al fiilor cerescului Tată, al tuturor celor ce au fost adoptaţi ca fii ai lui Dumnezeu prin Domnul Iisus. Şi voi vă veţi număra printre aceştia de veţi ieşi biruitori.

Această împărăţie mai este numită şi „împărăţia sfinţilor Celui Preaînalt”. Aşa cum prorocul a zărit prin vălul timpurilor şi a spus: Şi împărăţia şi stăpânirea şi mărirea împărăţiilor care sunt sub ceruri şi se vor da norodului sfinţilor Celui Preaînalt; împărăţia Lui este împărăţie veşnică (Dan. 7, 27). În această împărăţie nici un străin nu are putere, ci Tatăl singur. Supuşii acestei împărăţii nu sunt sclavi, ci fii.

Un sclav nu ar îndrăzni să privească în faţă un rege necunoscut. însă sfinţii fii ai Sfântului împărat îl vor privi în faţă pe Preaînaltul împărat cu libertate şi cu fericire. Totul va fi după cum a fost prorocit şi spus: Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe fruntea lor (Apoc. 22, 4).

O, comoară a comorilor! O, frumuseţe a frumuseţilor – să vezi faţa Dumnezeului Unul, Viu şi Adevărat!

Acesta este Raiul după care aţi tânjit voi. Rai — acesta este numele, unul dintre cele mai dulci nume ale acestei împărăţii. Raiul – casa voastră, unde voi, călători obosiţi, vă întoarceţi de pe pământul îndepărtat, de pe câmpul cu spini.

Care este preţul a toată această bine-cuvântare? vă întrebaţi. Ce răspuns aţi putea primi, fraţilor? Dacă soarele, luna şi stelele ar aparţine unuia dintre voi şi dacă aţi schimba toate acestea pe această binecuvântare, voi nu aţi da nimic. Cum poate cineva să cumpere veşnicia cu praf? Cu ce comoară pieritoare ar putea cineva cumpăra ceea ce este nepieritor?

Totuşi, există o comoară nepieritoare ascunsă, pe care fiecare moştenitor al acestei binecuvântări o poartă în sine, într-un ambalaj pieritor. Aceasta este o mică, pâlpâitoare flacără a iubirii pentru Domnul Dumnezeu. Această mică flacără nu moare o dată cu ambalajul fizic în care e înfăşurată, ci trăieşte şi luminează. Sufletele curajoase o apără cu străşnicie de vânturile schimbătoare ce ar putea-o stinge în timpul călătoriei. Cu această flacără a dragostei sufletele drepte sunt considerate demne de a se înfăţişa înaintea Dumnezeului viu, înveşmântate într-un trup ceresc înviat. Acesta este preţul. Pentru acest mic dar adus Domnului, iubitorii de Dumnezeu vor primi în dar împărăţia, filiaţia şi viaţa veşnică. într-un cuvânt, Raiul.

Aceasta este credinţa celor luminaţi. Aceasta nu este credinţa celor întunecaţi şi laşi, care s-au ascuns de lumina dumnezeiască sau care o privesc cu laşitate. Cei luminaţi de Duhul lui Dumnezeu primesc cu bucurie razele acestei lumini dumnezeieşti emanate din acea lume a realităţii. Ei le primesc ca pe nişte scrisori venite din ţara natală, ca pe nişte scrisori sfinte venite de la Tatăl lor. Şi ei răspund la aceste scrisori cu salutări din inimă. Din aceste scrisori sfinte, părinteşti, ei află despre începutul, mijlocul şi sfârşitul lumii create. Aceste scrisori se numesc Sfânta Scriptură. Din ea află despre viţa lor împărătească, despre nimicnicia lor actuală şi despre slava lor viitoare. Aceste cunoştinţe le sunt confirmate de către Tradiţia Părinţilor sfinţi şi luminaţi, Tradiţie păstrată în Biserica Ortodoxă.

Posedând aceste cunoştinţe, ei se pregătesc cu perseverenţă pentru intrarea în viaţa veşnică şi pentru întâlnirea fericită cu Tatăl ceresc. Şi îi ajută pe fraţii lor, pe tovarăşii lor, ca să se pregătească şi ei. Pentru că Tatăl ceresc nu aşteaptă întoarcerea unui copil dintr-un ţinut îndepărtat, ci multe milioane de copii. Cine ar putea spune cât de mulţi sunt aceştia? Numărul lor e ca numărul stelelor de pe cer, ca nisipul pe ţărmul mării, ca praful pe pământ. Aceasta este populaţia norodului ceresc, împărăţia lui Dumnezeu, pe care nici o naţiune nu a egalat-o sau nu o va egala.

Şi aceasta este doar o parte din populaţia naţiunii nemuritoare a lui Dumnezeu. Cealaltă parte constă din nenumărate cete de îngeri.

Aceasta este credinţa voastră, o, purtători de Hristos, si credinţa strămoşilor voştri luminaţi si perseverenţi. Fie aceasta şi credinţa copiilor voştri, din generaţie în generaţie, până la sfârşitul binecuvântat al călătoriei! Aceasta este credinţa ortodoxă mântuitoare, ce nu a fost niciodată ruşinată. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în sine. In Ziua Judecăţii, când Hristos va judeca cu dreptate, ei vor fi luaţi în împărăţia cerească si vor fi numiţi „binecuvântaţi”.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Tâlcuirea Crezului

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here