De ce oamenii sensibili suferă și sunt loviți moralmente de vrăjmași?
Eu cred că toți oamenii sunt sensibili. Dar unii și-au acutizat această sensibilitte. Și aceasta este este o slăbiciune. Afectivitatea neluminată de har, devine slăbiciune. Pe de altă parte, să-I dăm slavă lui Dumnezeu că încă mai simțim durerea într-o lume producătoare de „algocalmine”. Ca să facem față durerii, e nevoie să ne arătăm mereu lui Dumnezeu, să cerem și să luăm mereu putere de la El, să învățăm să iubim pe crucea relațiilor noastre cotidiene. Să mergem cu sensibilitatea până la fratele care îmi este vrăjmaș. Dacă văd un om că i-a căzut o cărămidă în cap și-i curge sânge, nu mi-e milă? Și când îi cade un drac pe suflet să nu-mi fie milă? Aceasta să vedem: sub cărămidă – capul spart, sub cel care mă jignește – sufletul lovit de vrăjmaș. Că vrăjmașul nu e aproapele meu, vrăjmașul este diavolul care vrea să mă despartă de fratele meu. Dacă suntem sensibili, să suferim și pentru sufletul acela care ne face rău, așa cum ne învață Domnul în porunca iubirii vrăjmașilor. Să ne rugăm pentru ei și să-i binecuvântăm și vom vedea cum lucrează Domnul.
„Meșteșugul bucuriei” – Monahia Siluana Vlad
Jurnal Spiritual
