“Şi asta trebuie să-mi aparţină!”

0
183

egoismulÎn depăşirea suferinţelor există un sens adânc, fiindcă omul, depășindu-le, se căleşte şi se desăvârşeşte. O astfel de suferinţă poate fi şi dragostea neîmpărtăşită – însă este important cum anume o depăşim.

Mai întâi de toate, trebuie să ne punem întrebarea: “Şi de ce, la drept vorbind, dragostea mea ar trebui să fie împărtăşită?” Bineînţeles, omul  vrea să fie iubit. Şi eu, de exemplu, vreau să fiu milionar – dar în virtutea cărui fapt ar trebui să fiu milionar? Şi dacă voi începe să mă amărăsc  din această cauză, voi deveni un om profund nefericit şi pe deasupra bolnav.

Cauza stării acesteia se află în egoism, în faptul că mă socot vrednic de toate bunătăţile – dar de unde şi până unde să fiu vrednic? Eu, om păcătos, nu pot să fiu vrednic de ele – iar dacă le am totuşi pe unele, trebuie să-I dau pentru asta mulţumire lui Dumnezeu. Şi dacă-mi place cineva, asta nu înseamnă, deloc, că trebuie să-i plac şi eu lui. Cu cât este mai egoist omul, cu atât e mai nefericit, gândindu-se: “Şi asta trebuie să-mi aparţină!”

Ca atare, învingerea suferinţei înseamnă învingerea propriului egoism şi înălţarea de la egoism la duhovnicie. Da, omului i-a fost dată voinţa liberă, însă şi celuilalt i s-a dat voinţa liberă. El poate să iubească, poate şi să nu iubească.

Noi trebuie să înţelegem că există pronie dumnezeiască, şi că nici un fir de păr din capul omului nu cade fără voia lui Dumnezeu, adică Domnul îi iubeşte şi încearcă să-i îndrume spre mântuire până şi pe necredincioşi şi să-i ferească de lucrurile vătămătoare pentru mântuire, fără a le încălca libertatea.

În situaţia de dragoste neîmpărtăşită, poate că şi prin asta îi fereşte de aşa ceva, şi trebuie să-I fim recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ce se întâmplă cu noi. Aceasta este o manifestare a iubirii dumnezeieşti.

Se întâmplă ca omul pur şi simplu să nu fie gata de întemeierea unei familii. Când fata este pregătită pentru viaţa de familie, Domnul îi trimite omul potrivit. Ea poate fi şi urâţică, şi prostuţă, cum o fi, dar El îi va trimite om, pe când altă poate fi şi frumoasă, dar nu i se dă om, fiindcă nu este pregătită.

În general, trebuie înţeles că temeiul dragostei este Dumnezeu, El e izvorul ei. Odată născut, pruncul se hrăneşte nu doar cu lapte, ci şi cu dragostea părintească, şi va căuta toată viaţa această dragoste, cunoscând-o (aşa ar trebui) încă din primele zile de viaţă. Acest sistem de viaţa – dragostea între oameni – este lăsat de Dumnezeu, iar dragostea – acesta este un moment foarte important – cere jertfelnicie.

Sursa: “Dragostea adevarată, taina dragostei înainte și după căsătorie” – Părintele Serghie Nikolaev

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here