„Eu sunt un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş slavei Lui, care va fi descoperită…” (I Petru V, 1) „…Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine…” (Gal. II, 20)
Este foarte greu ca după două mii de ani să încercăm a prezenta în culori vii şi reale situaţia religioasă, teritorială şi problemele ce frământau minţile oamenilor de atunci. Este ştiut că Imperiul roman ajunsese aproape culmea gloriei sale prin inegalabilul strateg Cezar August (27 î.Hr. -23 sept. 14 d. Hr.), unul din cei mai capabili şi inteligenţi împăraţi ai Romei. El dorea să cunoască îndeaproape atât teritoriul ocupat, capacitatea subalternilor şi chiar populaţia împărăţiei sale. În acest sens, iniţiază faptul istoric al recensământului populaţiei, în timpul căruia are loc cel mai important eveniment, în vederea mântuirii. Naşterea unui om dintr-o fecioară şi anume Mesia cel de veacuri prezis de oameni luminaţi ai lui Dumnezeu: prooroci. Proorocii sunt vizionarii începutului mântuirii noastre. Ei nu s-au dezminţit şi cuvântul lor s-a înfăptuit şi va continua împlinirea lui cât va fi lumea.
Sfântul Apostol Petru se naşte în Iudeea, fiul lui Iona, originar din Betsaida si avea un frate, Andrei. Nu făcuse studii, dar cunoştea scrierea şi cititul, era inteligent şi pasionat în lucruri serioase. Gospodar şi cinstit, sănătos şi harnic se căsătoreşte şi continuă ocupaţia de pescar, iniţiindu-se totodată în problemele de spiritualitate naţională iudaică.
Aşteptarea lui Mesia, de care-i era plin sufletul, l-a determinat şi pe el şi pe fratele său Andrei să urmeze pe Sf. Ioan Botezătorul în pustia Iordanului. Aici cunosc ei pe învăţătorul lumii: Mântuitorul Hristos.
Andrei este primul care recunoaşte în Iisus pe Mesia, chemând apoi, si pe fratele său Chifa, căruia Domnul îi schimbă numele în Petru (Piatră). Petru, o fire prietenoasă şi receptivă la lucruri noi, se ataşează uşor de Mântuitorul, rămânând cu Domnul în Iudeea, apoi îl însoţeşte în Galileea, fiind martor al primei sale minuni (Ioan II, 1), în Ierusalim şi pretutindeni. El face parte din acel grup al apostolilor, pe care Domnul i-a luat cu Sine la învierea fiicei lui Iair (Luca VIII, 51), la Schimbarea la faţă (XVII, 1 ş.a.) şi în Grădina Ghetsimani. El este „cel care mărturiseşte în numele Apostolilor credinţa în mesianitatea si divinitatea Domnului Iisus” (Matei XVI, 16).
Ca orice om cu slăbiciuni, Petru s-a îndoit de unele fapte copleşitoare, a tăiat cu sabia urechea slujitorului roman Malthus; promite că va merge la moarte cu Mântuitorul, dar se leapădă la cel mai mic interogatoriu (Matei XXVI, 70-74).
În dimineaţa învierii, el, împreună cu Ioan, aleargă la mormântul Domnului. La Marea Tiberiadei, recunoscând pe Mântuitorul se aruncă în apă, ca astfel să ajungă mai repede la Domnul Hristos, unde are loc şi iertarea şi repunerea în apostolat (Ioan XXI, 7,18).
După înălţarea Domnului, el ia iniţiativa pentru alegerea lui Matia în locul lui Iuda-trădătorul (Fapte 1, 15), iar după Pogorârea Sfântului Duh, când primeşte şi darul vorbirii în limbi, îi dispare frica şi devine un temperament constant şi un caracter de nezdruncinat. Vindecă pe ologul de la templu şi predică mulţimii, este arestat şi închis împreună cu Ioan, dar prin minune este eliberat (Fapte III-FV, 3), pedepseşte cu puterea Duhului Sfânt pe impostorii noii învăţături, Anania si Safira, mincinoşi si perverşi (Fapte V, 1-13).
Apostolul Petru este trimis de Apostoli cu Ioan în Samaria, ca să-şi pună mâinile peste cei botezaţi de diaconul Filip, cercetează Bisericile de aici precum şi cele din Iudeea şi Galileea. În Lida, cu darul apostolii vindecă pe slăbănogul Eneea; în Iope, învie pe Tavita, în Cezareea, botează pe căpitanul roman Corneliu (Fapte IX, 33-41; X, XI, l).
În anul 44 este aruncat iarăşi în închisoare de către Irod Agrippa I, de unde scapă în mod minunat, iar la anul 49 vine la Ierusalim pentru Adu-narea Apostolilor. Pleacă, apoi, la Antiohia şi se pare în îndepărtatul Babilon, Atena, Corint. Cert este că în anul 67 îl găsim la Roma, unde primeşte cununa de martir. El s-a bucurat între apostoli de o cinstire deosebită, fiind cel mai în vârstă şi totodată cu o situaţie familială mai grea.
Din scrierile Sfântului Apostol Petru s-au reţinut în canonul Sfintei Scripturi două epistole pline de duhul frăţiei şi al păcii, al cinstei şi demnităţii, al comportării creştinului în viaţa personală, în familie şi în raporturile cu semenii.
Al doilea prăznuit astăzi este Sfântul Apostol Pavel cel mai mare teolog si trăitor al creştinismului de acum două mii de ani.
Viaţa sa este plină de întâmplări şi fapte cu adevărat dumnezeieşti, care copleşesc orice minte, indiferent dacă acceptă sau nu Evanghelia.
Pavel e cunoscut mai întâi cu numele său iudaic de Saul (cel dorit). S-a născut în oraşul Tars, capitala provinciei Cilicia, în timpul lui Irod împărat. Părinţii lui erau iudei înstăriţi, având un atelier de ţesut stofe specifice Orientului. Saul însuşi a învăţat această meserie. El stia carte din familie, fiind inteligent şi cu o voinţă deosebită.
Primeşte o educaţie bună de la părinţi şi fraţi, o instrucţie şi o formare religioasă solidă, după tradiţia riguroasă a iudaismului. De foarte tânăr, din dorinţa de a şti tot despre înaintaşii săi, a mers la Ierusalim, la școală rabinică a învăţatului Gamaliil, unde, cu o putere de asimilare neobişnuită, se face cunoscut întregii adunări din Ierusalim şi diaspora, cărturarilor şi interpreţilor Legii mozaice. Nu se mulţumeşte numai cu atât, ci se informează de tot ce a putut crea geniul omenirii de la început până la el în toate domeniile, dar mai ales cel religios. Locuia la o soră a lui, căsătorită la Ierusalim.
Pe lângă cultura elenistă, el avea, din familie şi cetăţenia romană.
Era slab, firav, dar vioi şi receptiv la toate. Prin calităţile lui sufleteşti, Saul era un om superior, un profund cugetător religios. Gânditor adânc şi vorbitor îndemânatic, un foarte bun psiholog, un spirit de observaţie ascuţit, totdeauna în stare de trezie, cu un sentiment religios extrem de cald şi de puternic, cu un simţ moral foarte fin, energic, însufleţit, sever, totodată sensibil, bun, afectuos şi delicat, el era o personalitate impunătoare, (bogată şi complexă, cum sunt prea puţini; când lua cuvântul nimeni nu se mai mişca, un cuceritor al cugetelor şi simţirilor curate.
Pe timpul Mântuitorului, Saul terminase studiile în oraşul natal, tulburându-l această nouă învăţătură a unui Iisus din Nazaret, căruia mulţimea îi spunea Mesia. L-a indignat faptul că nişte pescari din Galileea au cucerit sufletele, provocând panică în vastul Imperiu roman. Vine la Ierusalim şi-l găsim păzind hainele celor care ucideau cu pietre pe Arhidiaconul Ştefan.
Marele persecutor, Saul, arată un fanatism şi o înfierbântare a sângelui împotriva creştinilor şi apostolilor nemaiîntâlnite: «Saut ameninţa şi ucidea pe cei ce credeau în învierea lui Hristos», intra in casele creştinilor şi târa în pieţe şi la judecată, pe copii, fete, bătrâni şi tineri creştini, pustiind Biserica şi împrăştiind pe ucenicii Domnului din Ierusalim, dorind desfiinţarea comunităţii creştine şi la Damasc (Fapte VIII, 1-3). Cu scrisori de împuternicire de la Marele arhiereu către comunitatea iudaică din Damasc şi cu o gardă dată de sinedriu, Saul porneşte spre importantul oraş sirian, aşezat la vreo 200 km spre nord-est de Ierusalim. Pe acest drum de persecutor, aproape de Damasc, s-a întâmplat faptul extraordinar, care a schimbat cu totul viaţa rabinului Saul, convertirea lui la creştinism, prin apariţia lui Iisus Hristos. „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” s-a auzit o voce. Dar cine eşti? Eu sunt Hristos pe care tu îl prigoneşti. Acestea sunt cuvintele ce au săpat drum în inima celui mai mare apostol al neamurilor, Pavel. Ochii săi ageri ca de vultur erau acum acoperiţi de solzi înţepători şi insuportabili. Mântuitorul îi spusese să meargă la preotul Anania şi va afla ce trebuie să facă (Fapte IX). Surprins, uimit, mustrat, spăimântat, profund schimbat, Saul a fost dus de mână la Damasc unde se botează, i se deschid ochii, dar rămâne toată viaţa cu ei împăienjeniţi, injectaţi şi înlăcrimaţi. De la această dată, Saul-persecutorul devine Pavel-propovăduitorul, trăitorul Evangheliei şi omul istoric care a schimbat faţa Europei, Asiei şi Africii.
Prietenii lui de altădată uneltesc să-l omoare, întind curse, plătesc mercenari, mituiesc trădători, dar în zadar; Pavel, ajutat de creştini, părăseşte oraşul Damasc, retrăgându-se în Arabia.
Arătarea Domnului a fost asemenea apariţiei sale de după înviere către apostoli. Convertirea neaşteptată şi totală la creştinism a avut ca armare schimbarea imediată şi completă a lui Saul. Hotărârea fermă de a mărturisi pe Hristos, cu riscul vieţii, dovedeşte caracterul miraculos şi irezistibil al chemării lui la apostolat. Trebuie să mai înţelegem că el era sincer apărător al legii vechi, un vas ales al Domnului, dar care nu cunoştea adevărul despre unicul şi adevăratul Dumnezeu, veşnicul şi dreptul Mesia, Iisus Hristos.
Sfântul Apostol Pavel a făcut trei călătorii misionare, ajungând până la strămoşii noştri traco-daci. El a scris mult, din acestea canonul Noului Testament a reţinut 14 epistole.
Multe s-ar putea încă spune, dar ne oprim puţin şi asupra Romei, inima Imperiului roman spre care au tins ambii apostoli.
ROMA: Chiar pe cele 7 coline ale oraşului etern, Roma mirosea a carne de om pentru că furia persecuţiei sângeroase împotriva creştinismului a împăratului Nero (54-68) era în toi, catacombele şi galeriile erau pline de creştini în veşnice suspine din cauza mutilărilor. Pieţele oraşului erau luminate de corpul nevinovat al fecioarelor creştine. Arenele şi stadioanele murmurau de mulţimea setoasă de senzaţii tari. Creştinii erau ţinuţi nemâncaţi, bătuţi şi schingiuiţi pentru a avea înfăţişarea cât mai odioasă.
Erau apoi scoşi în arene, îmbrăcaţi în piei de animale şi apoi se dădea drumul fiarelor sălbatice: pantere, leoparzi, elefanţi şi tigri din junglele Asiei şi Africii, crocodili şi hipopotami din Indus, Nil şi Gange, lei din Atlas, lupi şi urşi din Pirinei, câini flămânzi şi îndârjiţi din Hiberia, bivoli şi zimbri cruzi din Germania si Ţările nordice.
Conducătorilor creştini li se administrau chinuri groaznice; mai întîi erau obligaţi a se lepăda de Hristos şi să treacă la religia oficială a statului; dar ei refuzau. Atunci li se tăiau organele sensibile, li se scoteau ochii, li se smulgeau limba şi unghiile de la mâini şi picioare, unşi cu smoală şi răşină erau arşi de vii pe rug, li se turna plumb topit pe gât fiindcă nu-şi trădau fraţii de credinţă, erau îngropaţi de vii cu capul afară, iar pe deasupra treceau carele curselor hipice. Erau spânzuraţi sau li se legau greutăţi de gât şi aruncaţi în apă, erau contaminaţi cu boli de tot felul, de chinuri ce nu s-au putut imagina vreodată.
Sfinţii Apostoli, personalităţi cunoscute în Roma, au fost prinşi în timpul persecuţiei lui Nero, anchetaţi şi daţi pe mâna schingiuitorilor. Sfântul Apostol Pavel este pedepsit prin tăierea capului în afara oraşului în localitatea Agnae Salviae.
În timp ce sângele Sfântului Apostol Pavel era cald, după gratii în închisoarea Mamertină din Roma, Sfântul Apostol Petru primeşte trista veste. Venerabilul apostol este scos şi el la marginea oraşului şi răstignit cu capul în jos, la dorinţa sa. „Doresc să fiu răstignit cu capul în jos, să privesc cerul care nu ne-a părăsit niciodată, să văd pe Acela care m-a iertat. El s-a răstignit pentru păcatele întregii lumi, eu sunt răstignit pentru mărturia Lui” şi astfel s-a săvârşit din viată, la 29 iunie 67.
Scrierile Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel si viata lor în Hristos au schimbat orientarea lumii vechi prin propovăduirea Evangheliei dând ceva permanent într-o nouă creaţie adusă de Mântuitorul prin Biserica Sa una, sfântă, apostolească şi sobornicească. Entuziasmat de zelul creştin al Sfinţilor Apostoli, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că, lumina lor va străluci până la sfârşitul lumii şi după aceea.
Sf. Ap. Petru şi Pavel rugaţi pentru noi pe Iisus, cel ce a fost răstignit, al cărui Evanghelie – cu atâtea osteneli şi trude, prigoniri şi munci, închisorii şi bătăi, crucea şi moartea – în toată lumea aţi propovăduit-o. Daţi-ne la toţi linişte sufletească şi sănătate trupească să putem cinsti în mulţi ani numele vostru, să arătăm strădania voastră şi să prăznuim în luminată-cuviinţă slăvită voastră pomenire”. Amin!
Pagini din vieţile sfinţilor, Ed. Sf. Nectarie Taumaturgul, Tg. Neamţ, 2012
