Sfintele Taine – Taina Sfântului Mir

0
292

taina ungerii cu MirAşa cum pruncul nou-născut are nevoie de hrană pentru a creşte şi a se întări în cele trupeşti, cel născut prin Taina Sfântului Botez are trebuinţă de creştere şi întărire duhovnicească în viaţa cea nouă, viaţa în Hristos Domnul. Iar această întărire, care vine de la Sfântul Duh, i se dă celui botezat prin a doua Taină a Sfintei Biserici, prin Sfântul Mir (Mirungerea).

Taina Sfântului Mir (Mirungerea) este instituită de Domnul nostru Iisus Hristos care făgăduieşte sfinţilor apostoli că le va trimite Duhul Sfânt: «Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă, şedeţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus» (Luca XXIV, 49; vezi şi Ioan XIV, 16-17, 26; XV, 13-15; Matei X, 20).

În chip mai lămurit, pentru înţelegerea noastră, mai vădit şi mai strălucit avea să se arate instituirea acestei Sfinte Taine în ziua Cincizecimii, în ziua Pogorârii Sfântului Duh cu toate darurile Sale.

Sfinţii apostoli au împărtăşit Taina Sfântului Mir celor nebotezaţi, cum citim în Sfânta Scriptură: «Apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duh Sfânt, căci nu se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus. Atunci îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau Duh Sfânt» (Fapte VIII, 14-17).

Aflăm aşadar că, încă de la început, Taina Sfântului Mir era, ca şi în vremea noastră, nedespărţită de Taina Sfântului Botez. De asemenea, că ea se împărtăşea prin punerea mâinilor numai de către sfinţii apostoli asupra celor botezați. Astfel, şi în Efes, sfântul apostol Pavel a împărtăşit Sfânta Taină a Mirului unora pe care i-a botezat cu botezul lui Iisus – Botezul creştin – şi care nu avuseseră până atunci decât botezul lui Ioan (Fapte XIX, 1-6).

Sfinţii apostoli împărtăşeau Duhul Sfânt celor botezaţi atât prin punerea mâinilor (Fapte VIII, 14-16; Evrei VI, 2; Fapte XIX, 1-6), cât şi prin ungerea sau pecetluirea cu Sfântul Mir a celor botezaţi: «Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi în Hristos şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre» (2 Cor. I, 21-22; Efes. IV, 30); «Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate… ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi nu aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva» (1 IoanII, -20, 27).

Cu trecerea vremii, numărul credincioşilor a sporit, iar sfinţii apostoli nu au mai putut ajunge peste tot, ca să-şi pună mâinile asupra tuturor. De aceea s-a îndătinat săvârşirea Tainei Sfântului Mir prin ungere de către urmaşii lor, adică de către episcopii şi preoţii Bisericii, cum se face şi azi.

Despre toate acestea ne încredinţează şi Sfânta Tradiţie prin mărturii din secolele II, III şi IV: «După ce am ieşit din baia Botezului, ne ungem cu ungere sfântă, după ritualul vechi, precum şi la preoţie se ungeau cu untdelemm din corn. Ungerea ni se face material, dar ea poartă roade duhovniceşti, după cum şi la Botez, afundarea este un act material, dar roadele sunt duhovniceşti, că suntem curăţite de păcate… Apoi vine punerea mâinilor, cu care unindu-se binecuvântarea, se cheamă şi se coboară Sfântul Duh» (Tertulian). «Vouă, după ce aţi ieşit din cristelniţa sfintei ape, vi s-a dat ungerea, preînchipuirea aceleia cu care a fost uns Hristos; iar aceasta este Sfântul Duh» (Sfântul Chiril al Ierusalimului).

Partea văzută a Sfintei Taine a Mirungerii o constituie ungerea în formă de cruce Cu Sfântul Mir a părţilor mai însemnate ale trupului şi a organelor simţurilor, cu rostirea, de fiecare dată, a cuvintelor: «Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin».

Sfântul Mir se prepară din untdelemn, vin şi 38 diferite arome şi se sfinţeşte de către un sobor de episcopi, în Joia Patimilor. Amestecul acestor arome simbolizează bogăţia şi felurimea darurilor Sfântului Duh de care se împărtăşesc primitorii acestei Taine.

Sfânta Taină a Mirungerii împărtăşeşte primitorilor harul Sfântului Duh, care luminează mintea Pentru înţelegerea şi mărturisirea adevărului creştin; ea întăreşte voia pentru propăşirea în toate cele bune, dând astfel celor botezaţi tăria de a fi adevărați creştini sau locaşuri vrednice ale Sfântului Duh. Darurile acestea sunt vii şi lucrătoare în sufletul creştinului care rămâne în Biserică şi participă la viaţa Bisericii.

Sfânta Taină a Mirungerii nu se repetă. Chiar dacă se obişnuieşte ca cei care s-au lepădat de credinţa creştină ori au părăsit Sfânta Biserică şi vor să se întoarcă din nou la ea, să fie iarăsi unşi, aceasta nu înseamnă o repetare a Sfintei Taine, ci numai reîntărirea lor în dreapta credinţă.

Citește și: https://jurnalspiritual.eu/sfintele-taine-taina-sfantului-botez/

CATEHISM ORTODOX

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here