Sfântul Botez este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici; este uşa prin care se întră în Sfânta Biserică. Și numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem învrednici şi de primirea celorlalte Sfinte Taine.
Taina Sfântului Botez a fost aşezată de Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvintele:
«Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh» (Matei XXVIII, 19). Acestea le-a grăit după învierea Sa din morţi.
Dar Taina Sfântului Botez nu este numai uşa prin care se intră în Sfânta Biserică a lui Hristos, ci şi pentru câştigarea împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum ne încredinţează însuşi Mântuitorul, zicând: «De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.» (Ioan III, 5).
Și înaintemergătorul Mântuitorului Hristos, sfântul Ioan, a botezat la Iordan. Dar botezul lui nu era Taină, ci închipuia doar curăţirea de păcate prin credinţă şi pocăinţa; el era mai mult un îndemn la pocăinţă, un semn văzut şi pregătitor spre cele ce aveau să vină, cum mărturiseşte chiar sfântul Ioan Botezătorul: «Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc» (Matei III, 11). Mai târziu, şi sfântul apostol Pavel, întâlnind în calea sa pe unii care primiseră botezul lui Ioan, i-a întrebat: «Primit-ați voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Lar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit, dacă este Duh Sfânt. Și el a zis: Deci în ce v-aţi botezat? Ei au zis: În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Și auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus» (Fapte XIX, 15), adică au primit Botezul creştin.
Sfântul Botez, instituit de Mântuitorul Iisus Hristos, nu este doar un semn pregătitor pentru cele ce ar fi să vină, ci este o Sfântă Taină a Bisericii lui Hristos.
Partea văzută a Tainei Sfântului Botez constă din afundarea de trei ori în apă sfinţită a celui ce se botează şi în rostirea cuvintelor: «Botează-se robul lui Dumnezeu. (N) În numele Tatălui, amin, şi al Fiului, amin, şi al Sfântului Duh, amin.; acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin».
Sfânta noastră Biserică face Botezul prin aiundaie, nu prin turnare sau prin stropire, pentru că chiar cuvântul botez are însemnarea de «a afunda”, «a cufunda». Sub formă de turnare sau prin stropire se săvârşeşte doar în împrejurări cu totul deosebite, când, de pildă, cineva este greu bolnav sau când nu se află la îndemână apă din destul.
Apa care se foloseşte la Taina Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, cu nimic amestecată.
Efectele primirii Tainei Sfântului Botez sunt: iertarea păcatului strămoşesc şi a tuturor păcatelor săvârşite înainte de Botez în situaţia celor ce se botează mai târziu; renaşterea, sau naşterea la o viaţă nouă duhovnicească, viaţă de curăţie şi sfinţenie; de asemenea, primirea în sânul Sfintei Biserici, adică numărarea celui botezat între fiii ei, putându-se împărtăşi de toate celelalte Sfinte Taine şi de bunurile sufleteşti pe care Sfânta Biserică le dăruieşte membrilor ei (cum s-a mai arătat). De aici şi denumirile date Tainei Sfântului Botez: «baie», «izvor sfânt», «luminare», «renaştere», «naştere din nou», «sfinţire», «pecetea lui Hristos», «baia vieţii” -, «baia renaşterii» i «baia pocăinţei».
Botezul şterge şi vina şi pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimiceşte şi urmările păcatului strămoşesc, cum sunt: slăbirea voinţei şi înclinarea spre rău, pofta inimii, suferinţele, bolile şi moartea.
Săvârşitorii Tainei Sfântului Botez sunt episcopii şi preoţii, căci lor le-a încredinţat Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a săvârşi Sfintele Taine. Numai în caz de nevoie poate boteza şi diaconul, iar în cazuri cu totul deosebite poate face acest lucru şi un simplu credincios, având însă grijă să rostească cuvintele care arată că lucrarea se face în numele Sfintei Treimi. În acest caz, dacă cel botezat trăieşte, trebuie chemat preotul pentru citirea rugăciunilor din rânduiala Botezului şi administrarea Tainei Mirungerii şi împărtăşaniei.
Dacă sunt unii creştini din afara Bisericii Ortodoxe care spun că nu trebuie să botezăm pe prunci, pentru că ei nu au păcate şi, mai ales, pentru că nu pot să mărturisească credinţa lor, noi rămânem la practica noastră, veche cât Biserica, de a boteza pe prunci, practică întemeiată şi pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie şi pe raţiune. Aceasta, pentru că Taina Sfântului Botez este absolut necesară pentru mântuire, de la care nu pot fi excluşi nici copiii. Primitorii Tainei Sfântului Botez sunt toţi cei nebotezaţi, de orice vârstă ar fi ei, toţi fiind întinaţi de păcatul strămoşesc (Fapte XVI, 1415; XVI, 33; 1 Cor. I, 16, 1415; XVI, 23). Necesitatea Botezului pentru toţi este arătată de Mântuitorul prin cuvintele: «Adevărat zic, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu» (Ioan III, 5). Chiar din timpul sfinţilor apostoli se săvârşea botezul copiilor: Lidia şi casa ei (Fapte XVI, 15); temnicerul şi casa lui (Fapte XVI, 33); Crispus şi casa lui (Fapte XVIII, 8); Stefanas şi casa lui (1 Cor. I, 76).
Sfânta Taină a Botezului este săvârşită de preoţi, care au primit harul sfinţitor al preoţiei. Este socotită sărbătoare mare pentru orice familie de creştin ziua în care copiii nou-născuţi primesc Taina Sfântului Botez şi intră prin ea în rândul credincioşilor creştini. Potrivit rânduielilor sale, Biserica noastră botează pe prunci, curând după naşterea lor. Aşa a făcut ea dela început.
Dacă botezul ne curăţeşte în primul rând de păcatul strămoşesc, oare trebuie să uităm că şi copiii se nasc cu acest păcat? Ştim ce spune psalmistul: «Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea» (Ps. L, 6). Ştim ce spune şi sfântul apostol Pavel: «De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa moartea a trecut la toţi oamenii, prin acela în care toţi au păcătuit» (Rom. V, 12). Acest lucru cunoscându-l, că toţi ne naştem cu păcatul strămoşesc, avem noi siguranţa că un prunc va trăi până la vârsta când poate să cunoască şi să mărturisească credinţa în Hristos, pentru ca atunci să-l botezăm? Putem noi să riscăm ca el să moară nebotezat, sub osânda păcatului strămoşesc?
Iar dacă ne referim la vremurile străvechi, la Tradiţia Bisericii, vedem că de atunci, din secolele III şi III se practica botezul copiilor. Sfinţii părinţi arată în scrierile lor că Biserica a primit de la apostoli obişnuinţa de a administra botezul şi pruncilor.
În ceea ce priveşte faptul că pruncii nu pot să-şi mărturisească credinţa creştină, Biserica are ca și garant pe naşii care-i primesc la botez, care mărturisesc pentru aceştia credinţa creştină rostind Crezul şi care îşi iau îndatorirea ca finii lor să fie crescuţi de ei în credinţa Bisericii.
De altfel, noi cunoaştem tot din Sfintele Scripturi atâtea cazuri când pentru credinţa cuiva Dumnezeu S-a îndurat de cel pentru care acesta se ruga. Să ne amintim că Mântuitorul a vindecat pe sluga sutaşului din Capernaum pentru credinţa stăpânului său; a vindecat pe fiica femeii canaanence pentru credinţa mamei sale, şi a înviat pe fiica lui Iair pentru credinţa tatălui său, şi pe fiul văduvei din Nain pentru credinţa mamei sale. Și atunci să nu credem noi că botezul poate fi săvârşit pruncilor pe temeiul credinţei naşilor lor?
Ca să facă mărturisirea de credinţă, naşului i se cere să fie bun credincios, să fie mai în vârstă; de asemenea, să fie de acelaşi sex cu pruncul care se botează.
Naşul are îndatorirea să îngrijească de viaţa sufletească a finului său, învăţându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei noastre credinţe spre a face din el un bun credincios, mădular sănătos al Sfintei Biserici. Dar şi finul este dator cu ascultare şi cu respect fată de naş, în aceeaşi măsură cum îi ascultă pe părinţii săi trupeşti.
Există un Botez al muceniciei sau al sângelui (Matei X, 32; XVI, 25), cunoscut în cele dintâi veacuri creştine, înţelegând prin el moartea martirică, în persecuţii, pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Sfinţii părinţi îl socotesc asemenea Botezului din apă şi din Duh, uneori chiar mai de preţ decât acesta (sfântul Grigorie Teologul).
Mai cunoaştem şi Botezul dorinţei care constă în dorinţa arzătoare a cuiva de a ajunge membru al Sfintei Biserici, ducând o viaţă de pocăinţă şi în virtute. Dacă dintr-o pricină oarecare fără voia lui nu ajunge să primească botezul prin apă şi prin Duh, el e socotit botezat cu Botezul dorinţei.
Taina Sfântului Botez nu se repetă. Căci «este un Domn, o credinţă, un botez» (Efes. IV, 5)… «Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor», rosteşte cel ce primeşte Sfânta Taină a Botezului (Simbolul Credinţei). Într-adevăr, după cum cineva nu se naşte trupeşte decât o singură dată, tot asemenea naşterea sufletească nu poate fi decât una singură. Numai dacă a fost găsit un prunc şi nu se ştie sigur de a fost sau nu botezat, atunci acesta este botezat condiţionat. Deci nici aici nu se săvârşeşte un al doilea botez.
«Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat» (Gal. III, 27).
«Scufundându-te în apă, unde-ţi pierzi urma, înseamnă că ai ajuns să te lipseşti de viaţa din aer. Iar a te lipsi de viaţă, e tot una cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat la faţa apei, ajungând iar la lumină, înseamnă că te doreşti fierbinte după altă viaţa, iar după ce ai dobândit-o trăieşti numai din ea. Din această pricină şi cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, iar o naştere din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi. Acum şi chipul lui Dumnezeu se întipăreşte mai bine în sufletul celui botezat decât odinioară, iar statura lui e făcută acuma şi mai întocmai după modelul dumnezeiesc, căci de-acuma chiar modelul ni se arată cu trăsături mai lămurite» (Nicolae Cabasila, Viața în Hristos).
CATEHISM ORTODOX
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
