Sfintele Taine – Sfânta Taină a Nunții
A şasea Taină a Bisericii este Sfânta Taină a Nunţii, prin care, după făgăduinţa mirelui şi a miresei dată în mod liber în faţa preotului, li se împărtăşeşte acestora harul dumnezeiesc, care sfinţeşte însoţirea lor după fire, prefăcând-o într-o desăvârşită şi curată legătură duhovnicească, într-o unire pe viaţă, după chipul legăturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfânta Sa Biserică.
Căsătoria a fost rânduită de Însuşi Dumnezeu încă din Vechiul Testament.
Astfel, în cartea Facerii ni se arată că Ziditorul a toate a aşezat căsătoria chiar de la început, prin cuvintele: «Nu e bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru. El» (Facere II, 18). El a binecuvântat însoţirea bărbatului cu femeia, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi (Facere I, 28).
Dar în Noul Testament căsătoria este înălţată şi aşezată de Mântuitorul Iisus Hristos în rândul Sfintelor Taine.
El a cinstit-o prin aceea că a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11). Iar de câte ori a găsit bun prilej să grăiască despre căsătorie, El a privit-o ca Sfânta Taină, subliniând importanţa ei prin cuvintele: «Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup, aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă» (Matei XIX, 5-6).
Credincios următor întru toate Mântuitorului Iisus Hristos, sfântul apostol Pavel îi îndeamnă pe soţi să-şi iubească soţiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe soţii să fie supuse bărbaţilor lor ca Domnului, «pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este capul Bisericii» (Efes. V, 23). Şi încheie prin cuvintele: «Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică» (Efes. V, 32).
Asemenea celorlalte Sfinte Taine, şi Taina Nunţii se săvârşeşte în biserică, mai potrivit în zi de duminică, după Sfânta Liturghie, când obştea credincioşilor se află în casa lui Dumnezeu.
Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunţi însă în timpul posturilor şi în anumite sărbători ale anului. Excepţia de la această regulă o poate încuviinţa numai episcopul.
Cununia se încheie pentru întreaga viaţă a celor ce o primesc şi o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6; 1 Cor. VII, 10).
Doar necredincioșia unuia din soţi fată de celălalt, o poate desface, căci ea înseamnă nimicirea iubirii curate dintre soţi. Soţul nevinovat poate încheia o nouă căsătorie, după desfacerea celei dintâi, aşa cum poate face şi soţul rămas văduv prin deces.
Formula Sfintei Taine a Nunţii este:
«Cunună-se robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin», săvârşitorul ei fiind episcopul sau preotul care administrează harul dumnezeiesc.
Primitorii acestei Sfinte Taine sunt credincioşii creştini – bărbaţi şi femei – care au vârsta arătată în legile tării, sunt liberi să-şi mărturiseiască dorinţa de a întemeia o familie, care nu sunt înrudiţi în anumite grade şi au încheiat căsătoria civilă.
Soţii uniţi prin Sfânta Taină a Nunţii sunt îndatoraţi la păstrarea dragostei curate şi a respectului unuia către altul, la creşterea fiilor lor în temerea de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici şi la iubirea Patriei în care vieţuiesc şi care lucrează spre binele lor şi al semenilor.
Citește și: https://jurnalspiritual.eu/sfintele-taine-taina-hirotoniei-preotia/
CATEHISM ORTODOX
V-ar putea interesa şi aceste articole
