Sfântul Simeon, model al teologului secolului al XXI-lea

0
272

 

„Cel care se roagă este teolog şi teolog este cel care se roagă.” – Evagrie Ponticul

Secolul al XX-lea s-a încheiat mai bine de un deceniu. În acest secol am putea spune că au funcţionat mai multe şcoli de teologie care au dat mai mulţi teologi care au dus mai departe tradiţia teologiei ortodoxe din secolul al XX-lea.

Am putea să ne amintim nume sonore cum ar fii: John Meyendorff, Alexander Schmemann şi George Florovsky care au fost cele mai semnificative nume în ortodoxia secolului al XX-lea. Am putea spune că mai toţi adevăraţi şi reali teologi ortodocşi sunt simionieni sau mai mult decât orice trebuie să fie familiari cu învăţăturile şi viaţa Sfântului Simeon Noul Teolog.

În acest sens, Biserica recomandă tuturor teologilor ortodocşi mai înainte de a se avânta în lumea ortodoxiei să fie cât se poate de mult familiari cu Sfântul Simeon şi învăţăturile sale.

Astfel, în zilele noastre tărim într-o lume a lipselor de repere şi de perspectivă sau de viziune. Prin urmare, lumea este schimbătoare am putea spune şi cât se poate de nestatornică. De mai multe ori după mentalitatea lumii de azi, modelele care sunt puse în faţa noastră sunt cât se poate de nestatornice şi de imprevizibile.  Astfel, ceea ce este aparent actual azi nu mai este mâine şi la fel de bine în luna următoare.

Sfinţii au fost cei care sunt pentru noi modele cât se poate de statornice de viaţă şi existenţă. Sfinţii au fost am putea spune mai mult decât orice ceea ce fost dincolo de orice repere de existenţă şi de vieţuire. Sfinţenia este astfel un garant sigur al păşirii pe calea credinţei. Astfel, clasa teologilor este mai mult decât orice ceea ce am putea definii ca ceea ce este dincolo de orice o clasă care se ocupă cu studiul adevărurilor legate de Dumnezeu şi de existenţa Lui. Existenţa lui Dumnezeu este mai mult decât orice ceea defineşte preocupările teologilor.

Sfântul Simeon a fost la rândul lui un teolog reuşit sau mai bine spus „de succes,” a fost unul dintre cei mai de încredere funcţionari de la curtea imperială a Bizanţului. Sfântul Simeon era un om ascultat nu numai de cei din mănăstiri şi din Biserici ci a fost preţuit până la exilul său de mai toată curtea imperială din Bizanţ. Cum am arătat în primul capitol al acestui volum, memoria istorică nu l-a uitat pe Sfântul Simeon. Sfântul Simeon este trecut în toate calendarele ortodoxe şi este studiat la toate facultăţile de teologie ortodoxă din lume.

În cinstea Sfântul Simeon s-au făcut Biserici, s-au scris slujbe şi s-au scris zeci de volume şi de articole. Sfântul Simeon a fost extrem de iubit în timpul vieţii sale dar nu a fost am putea spune destul de bine înţeles în epocă. Scrierile sale fascinau pe mulţi dar şi mai mulţi oameni îşi dădeau seama că sfântul Simeon nu era un om obişnuit. Era permanent la slujbe şi la Biserică, ba se mai spunea că în jurul lui mai apărea şi o lumină care îl cerceta din când în când.

Sfântul Simeon s-a remarcat ca fiind un om sobru, serios, harnic (se poate spune despre el că a muncit toată viaţa), un bun povăţuitor şi un bun prieten (sunt mai multe mărturii din epocă care ne spun că era extrem de săritor faţă de prietenii săi). Simeon a fost mai mult decât orice un om demn de admirat. A fost un om supus şi cât se poate de mult demn. A apărat interesle imperiului său cât s-a putut. Corupţia şi scandalurile de la curtea imperială nu l-au înspăimântat pe sfântul Simeon.

În mare parte ceea ce ştim despre sfântul Simeon este că în jurul anului 1000 de la Hristos Imperiul trecea prin mari fragmentări şi prin mari schimbări. Lumea bizantină deşi era în apogeul ei, am putea spune că era o lume destul de ruptă sau de fărâmiţată. La curtea imperială aveau loc o serie de comploturi şi de uneltiri în lupta pentru putere a diferiţilor demnitari şi reprezentanţi imperiali.

Avem motive să credem că lupta pentru tronul imperial din Constantinopol era extrem de acerbă şi de cruntă. Basileii bizantini erau oameni cu mai multe feţe. Pe de o parte basileii afişau o profundă evalvie şi ataşement faţă de Biserică şi de credinţa ortodoxă, în timp ce în interior erau cât se poate de interesaţi de lupta pentru dominaţie sau de putere.

Sfântul Simeon a avut o sarcină extrem de grea în contextul unei societăţi bizantine care era cât se poate de dezbinată şi de fragmentată. Cazurile de „luptă internă pentru tronul patriarhal erau extrem de des întâlnite în Bizanţ.”

Prin urmare, de  mai multe ori Sfântul Simeon a avut rolul de mediator dintre cele două mari centre ale vieţii bizantine: imperială şi patriarhală. Patriarhii bizanţului erau mari autorităţi sociale din acele vremuri.

Prin urmare Sfântul Simeon a avut de mai multe ori sarcini imperiale şi patriarhale. Este destul de uimitor cum această persoană a reuşit o sinteză atât de evidentă între imperiu şi Biserică. Modul bizantin de vieţuire a fost mai mult decât orice ceea ce am putea denumi o sinteză unică a statului şi a religiei. Acest model este şi acum actual pentru mai multe state din Europa şi din Asia.

Mai mult decât orice este cât se poate de evident că trebuie să arătăm astfel trăsăturile de bază ale Sfântului Simeon. Cum am spus, Sfântul Simeon era un om blând, cumpătat, destoinic, constant şi am putea spune cel mai mult decât orice nu era dornic de demnităţi sau de poziţii sociale înalte. Sfântul Simeon a fost mai mult decât orice ceea ce am putea denumi mai mult decât orice un exemplu şi un model de urmat.

“Sfântul Simeon Noul Teolog model al teologului ortodox”, Radu Teodorescu