Sfântul și marele mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir (Dumitru) este unul din marii sfinți mucenici, făcător de minuni și tămăduitor.
Sfântul Dimitrie s-a născut la Tesalonic, din părinţi nobili, credincioşi şi foarte bogaţi. Dimitrie a fost singurul lor copil, pe care l-au primit în dar de la Dumnezeu în urma rugăciunii făcute cu lacrimi.Tatăl lui Dimitrie a fost comandantul militar al cetăţii Tesalonicului.
Murind el, împăratul Maximian l-a numit în loc pe fiul lui, Dimitrie. Numindu-l, prigonitorul creştinilor Maximian i-a trasat tânărului Dimitrie şi sarcina de a îi extermina pe creştinii din Tesalonic. Dar Dimitrie nu numai că nu a executat această comandă a împăratului, ci chiar L-a propovăduit pe Hristos înaintea tuturor, pe faţă, în toată cetatea Tesalonicului.
Auzind acestea, împăratul s-a umplut de ură faţă de Dimitrie. Dimitrie a recunoscut şi a mărturisit fără teamă credinţa lui în Hristos, şi a arătat totodată cât de falsă şi superstiţioasă este idolatria împăratului. Maximian l-a aruncat pe Dimitrie în închisoare.
Ştiind ce îl aşteaptă de acum înainte, Dimtrie l-a însărcinat pe servitorul lui, Lup, cu împărţirea la săraci a tuturor averilor lui, el însuşi pregătindu-se trup şi suflet cu bucurie pentru moartea martirică care îl aştepta. Pe când zăcea în temniţă, un înger al Domnului a venit la el şi i-a zis: „Pace ţie, O, pătimitorule al lui Hristos! Fii viteaz şi puternic!”
După mai multe zile, împăratul a trimis soldaţi la Dimitrie, cu porunca de a îl lichida acolo, pe loc. Soldaţii l-au aflat pe sfântul lui Dumnezeu la rugăciune, şi l-au străpuns cu lăncii. Creştinii au luat în taină trupul lui şi l-au îngropat cu cinste.
Din trupul sfântului a început să izvorască mir tămăduitor şi binemiresmat. La scurtă vreme după aceea, deasupra sfintelor lui moaşte s-a zidit o mică biserică. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 26 octombrie.