Sânt-Ilie, care a luat numele şi data celebrării de la Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, făcătorul de minuni, este o divinitate populară a Soarelui şi focului care marchează miezul verii pastorale prin tunete şi trăsnete, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina. Sfântul Ilie este şi ocrotitor al aviatorilor şi al apicultorilor, iar de ziua sa, în 20 iulie, peste 150 de mii de români îşi serbează onomastica. Proorocului Ilie nu i-a fost dată moartea, el fiind ridicat la cer într-un car de foc.
Legenda spune că în această zi Sfântul Ilie iese la plimbare pe cer într-un car de foc, tras de doi sau patru cai albi înaripaţi, cu biciul în mână şi trimite pe pământ tunete, fulgere şi trasnete, vânt puternic, ploi abundente şi grindina. Când fulgeră în cer, Sfântul Ilie dă cu sabia, iar când tună, atunci Pălie, vizitiul lui, arde cu tunul.
Astfel sfântul se răzbună pe oamenii răi, păcătosi şi necredincioşi, care nu mai au nici frică, nici ruşine şi se dedau la tot felul de nelegiuiri.
Se spune că şi dracii se sperie şi se ascund prin pomi, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în corpul unor animale, în special câini şi pisici. Ca sa nu-i scape nici unul Sfântul Ilie trăsneşte şi arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile în care s-au ascuns dracii.
Tradiţia spune că în dimineata acestei zile trebuie să se culegă plante de leac şi în special busuioc, care dupa ce se sfinţesc la biserica se pun la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămari.
Înaintea acestei sărbatori se încheie obiceiurile de invocare a ploilor.
De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc de sufletele morţilor şi femeile împart porumb fiert, farfurii cu mâncare şi căni pline cu apă împodobite cu flori de vară şi legate cu lâna roşie.
În credinţa populară mărul este pomul Sfântului Ilie şi de aceea în 20 iulie se culeg şi se mănânca mere noi pentru prima dată. Nu e voie ca fructele să se bată unul de altul, pentru a nu bate nici grindina. Merele culese în această zi se duc întâi la biserică, pentru că exista credinţa că numai aşa ele vor deveni de aur pe lumea cealalta. Femeile chemau în această zi copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele cazute. Astfel, se considera că morţii se veselesc.
Sf. Ilie este şi patronul apicultorilor şi în această zi la sate este „retezatul stupilor”, apicultorii bărbati, curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbracaţi în haine de sărbătoare şi ajutaţi de un copil scot mierea de albine din stup.
Cei din casă împreuna cu rudele şi vecinii gustă mierea noua şi se cinstesc cu ţuică îndulcită cu miere pentru belşug şi pentru a apara stupii de furtul manei.
În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu cânepa, se dezbracau şi se tăvăleau prin cultura, apoi se îmbracau şi se întorceau acasa. Dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie, visau cânepa verde, era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi, iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
Sfântul Ilie marchează miezul verii pastorale.
Era o dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima data după urcarea oilor la stâna. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migală.
Se spune că dacă va tuna în ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi.
De teama pagubelor făcute de trăznete, ploaie şi grindină, în acestă zi nu se lucrează.
Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul în calendarul ortodox
În calendarul crestin-ortodox sfântul este pomenit pe 20 iulie pentru ca prin rugăciune şi puterea încredinţată de Dumnezeu a provocat secetă cumplită din Israel şi apoi a adus ploile care au salvat poporul de la pieire.
Sfântul Ilie Tesviteanul era apărător înflăcărat al credinţei în Dumnezeu şi unul dintre profeţii Legii Vechi şi locuia dincolo de Iordan, în cetatea Tesve, iar de la denumirea acestei localităţi se trage şi numele său.
A trăit cu 850 de ani înainte lui Iisus Hristos, pe vremea lui Ahab regele evreilor căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal.
Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul unic al iudeilor, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal. Aceste fapte au atras mânia divina şi Dumnezeu i-a încredintat lui Ilie misiunea de a-l mustra pe rege.
După rugăciuni adresate lui Dumnezeu Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit, iar în urma lui seceta şi foametea au cuprins toată ţara.
După trei ani şi jumatate poporul iudeu şi-a recunoscut greşeala de a se fi închinat zeului Baal, iar Dumnezeu a răsplătit rugaciunie lui Ilie cu o ploaie care a răcorit pământul şi foametea a încetat.
Sfântul Ilie a săvarşit multe minuni, prima dintre ele petrecuta chiar în casa vaduvei din Sarepta Sidonului, unde proorocul stătuse mai mult timp în perioada de secetă. Aici, pe lângă faptul că hrana lor nu se termina niciodată, proorocul l-a înviat pe fiul vaduvei. O altă minune a fost cea prin care, după rugaciuni adresate lui Dumnezeu, a adus foc din cer peste jertfa de pe Muntele Carmel. Pe lângă acesta profetul Ilie a ars de viu pe regele Ohozia, prin rugăciune şi prin coborârea focului din cer, ca pedeapsă pentru că acesta păcătuise grav. Înainte de a fi înalţat la cer, proorocul Ilie, însotit de ucenicul sau Elisei, a lovit cu mantia apa Iordanului care s-a strâns pentru ca cei doi să treacă pe uscat.
Sursa: stiri.tvr.ro
Jurnal Spiritual
