Cincizecimea și lucrarea lui Dumnezeu în lume
Cincizecimea -În situaţia noastră specifică, ni se cere, ca şi creştini – şi nu doar ca ortodocşi. Să oferim înapoi lui Dumnezeu întreaga creaţie în propria persoană. Aceasta este valabil pentru fiecare dintre noi atât în parte, cât şi ca Biserică. Creaţia ne-a fost dată. Acum ni se cere să o înapoiem. Dar, în lumea ce ne-a fost dată, Sfântul Duh lucrează deja. Am menţionat darul Cincizecimii, care se pogoară asupra Bisericii în timpul Liturghiei. Dar Sfântul Duh bate încotro voieşte în întreaga creaţie. Și aş dori să concluzionez, subliniind modul în care, în practica noastră liturgică.
Această realitate este conştientizată şi acceptată
Cincizecimea -Aş vrea să încep cu botezul, întrucât îl considerăm a fi unirea unei persoane cu moartea şi învierea lui Hristos. Dar gândiţi-vă la întrebările care se pun înainte ca botezul să aibă loc. Mai întâi au loc lepădările şi apoi, în cele din urmă, persoana care trebuie botezată este întrebată: „Te-ai unit cu Hristos?”. Dacă acea persoană nu poate spune „da” – cu alte cuvinte, dacă acea unire nu a avut loc deja. Botezul nu poate continua. Altfel spus, chiar înalte de botez, Duhul lui Hristos, Care este singura putere capabilă să unească cu Hristos, a lucrat deja în acea persoană.
Aceeaşi ambiguitate se regăseşte şi în slujba pentru primirea celor convertiţi prin Mirungere
Cincizecimea -Spovedania, Taina iertării, are loc ce persoana a fost condusă de către preot, la propriu, spre centrul bisericii. Abia apoi are loc Mirungerea. Cu toate acestea noi oferim Spovedania numai acelora care sunt deja membri ai bisericii. Cu alte cuvinte, prin lucrarea Sfântului Duh în acea persoană. Intrarea în Biserică a avut loc deja, oarecum, înainte de Mirungerea propriu-zisă. Acea îmbisericire este o realitate interioară, preluată sacramental în viaţa comună a Bisericii.
Chiar şi la hirotonie, înainte ca aceasta să-şi continue desfăşurarea, se cere o adevărată vocaţie
Cincizecimea -Una ce provine mai întâi de la Dumnezeu, fiind ulterior recunoscută şi de către oameni. Doar atunci, când ştim că chemarea lui Dumnezeu este activă în acea persoană. Făcându-l citeţ, ipodiacon, diacon sau preot, doar atunci poate fi preoţită acea persoană. Şi aici ar trebui să remarcăm cu atenţie că candidatul pentru diaconie este condus prin uşile împărăteşti. Prin care doar cei hirotoniţi pot să treacă – înainte de hirotonie.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru cununie
Cincizecimea -Dacă cei doi nu sunt deja una, dacă nu s-au dăruit deja unul altuia, în Hristos, ei nu pot fi încununaţi în biserică. Acestea sunt moduri în care chiar practica noastră sacramentală mărturiseşte faptul că Duhul lui Dumnezeu lucrează atât în afara, cât şi înăuntrul Bisericii.
Toate acestea ne învaţă că, dacă nu recunoaştem Duhul lucrând în afara comunităţii noastre ortodoxe – în cultura în care trăim, în alte comunităţi creştine-, nu vom fi la curent cu realitatea. Ortodoxia, dacă se referă la ceva, se referă tocmai la lumea concretă.
Şi în acea lume concreta Dumnezeu este prezent, Hristos este prezent
Cincizecimea -Duhul lui Dumnezeu este prezent, lucrând spre a aduce pe oameni la o deplinătate a vieţii pe care noi nu le-o putem da. Doar Dumnezeu poate da o astfel de viaţă. Dar, dacă în toată smerenia, vom accepta darurile ce ni s-au dat. — Și pe care nu le-am dobândit prin vreo virtute personală. Am putea fi capabili să intrăm în acest proces, treptat amintindu-ne întotdeauna că adevăratul actor, este de fapt, însuşi Dumnezeu.
Cum să trăim Ortodoxia astăzi, Trăind în viitor, Episcopul Vasile de Sergievo
Jurnal Spiritual
Mai multe articole ale acestui autor puteţi citi aici
