Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc sâmbătă, 26 octombrie, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul oraşului grecesc Tesalonic.
Pomenit de Biserica Ortodoxă pe 26 octombrie, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir s-a născut în Tesalonic, din părinţi drept-credincioşi. După moartea tatălui său, guvernator al regiunii, Dimitrie a fost numit de împăratul Maximilian succesor al acestuia, încredinţându-i cetatea, cu porunca să o “cureţe” de creştini.
Dimitrie, însă, nu a respectat ordinul şi a început el însuşi să propovăduiască Evanghelia. Ulterior, împăratul a aflat de acest lucru şi a poruncit să fie închis.
În ziua de 26 octombrie au intrat în temniţă ostaşi şi, găsindu-l stând la rugăciune, l-au ucis cu suliţele.
Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie a fost zidită o biserică mică, în care se săvârşeau minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Unul dintre aceştia, Leontie, a hotărât să-i dedice sfântului, în semn de mulţumire, o biserică mare şi frumoasă. Dărâmând vechiul lăcaş, el a găsit moaştele lui Dimitrie întregi şi nestricate, din care a izvorât mir şi a umplut toată cetatea de mireasmă. Leontie a ridicat în acel loc biserica, punând osemintele sfântului într-o raclă, pentru a fi cinstite de credincioşi.
În tradiţia populară, sărbătoarea Sfântului Dimitrie marchează sfârşitul verii pastorale, fiind numită şi Sâmedru sau Ziua Soroacelor.
Se numeşte aşa, pentru că în această zi se rezolvau şi se lichidau toate socotelile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere şi alte înţelegeri încheiate cu şase luni în urmă, la Sângiorz (Sfântul Gheorghe – 23 aprilie) şi se încheiau noi învoieli. Cu ocazia acestei sărbători, românii aprind focuri în curţi, iar peste flăcări sar copiii pentru a fi sănătoşi sau tinerii – pentru a se căsători.
Sursa: financiarul.ro
V-ar putea interesa şi aceste articole