Izvorul Sfântului Andrei

0
246

Sfântul Apostol Andrei - IzvorulFrate cu Sfântul Apostol Petru, amândoi pescari, deveniţi apoi „pescari de oameni”, moştenind meseria specifică locurilor de la tatăl lor, Sfântul Apostol Andrei primeşte de la Mântuitorul Hristos după înălţarea la Cer, misiunea de a propovădui neamurilor dreapta credinţă, cuvântul învăţătorului lor, dătător de viaţă şi de mântuire.

Şi aşa, Sfântul Apostol Andrei, după cum nimic nu este întâmplător, ajunge pe meleagurile noastre, în zona Dobrogei de azi, pe atunci Dacia Minor sau Sciţia Mică, la strămoşii poporului nostru, geto-dacii sau sciţii.

Legenda spune că…

Era o zi călduroasă de vară, în jurul anului 40 d. Hr., la sfârşitul unei săptămâni obişnuite. Cetatea sciţilor forfotea de o mulţime pestriţă de oameni, ca la târg; dar nu era zi de târg. Era o după-amiază însorită de sâmbătă, în care fiecare cetăţean îşi avea rânduiala sa. Numai că în această zi, pâlcuri-pâlcuri, grupuri de bărbaţi, în special, localnici şi negustori veniţi pe mare, deopotrivă se adunau vorbind între ei, spre centrul cetăţii, unde se pare că se dusese vestea prezenţei unui bărbat necunoscut, străin, chiar, de aceste meleaguri. Era atât de hotărât la mers şi la vorbă, de parcă mai venise şi în alte dăţi, şi nu pentru prima oară acum.

-Se zvoneşte că vine de departe, pe mare, dintr-o ţară unde pe Unul, Ce-I zice Hristos, L-au omorât şi El a înviat, spuse un bărbat tânăr ce se ţinea după alţi doi bărbaţi mai în vârstă.

-A venit să ne aducă nu ştiu ce veste, răspunse cel mai în vârstă dintre cei doi.
-Eu tare mă tem să nu fie un impostor, îşi dădu cu părerea şi celălalt bărbat.
-Trebuie să fim cu luare-aminte, mai adăugă bătrânul.

Din sens opus, venind într-un suflet, un tânăr chipeş se opri în dreptul celor trei bărbaţi şi, alăturându-se lor, îi zorea, spunându-le:

-Haideţi, haideţi, să vedeţi! Bărbatul cel străin vorbeşte despre zeii noştri, despre credinţă, despre preoţi.
Cred că este un om învăţat care ştie multe. Şi pare a fi un om bun…
Urcat pe un bloc de piatră, în piaţa centrală a cetăţii, Sfântul Apostol Andrei, căci el era străinul necunoscut, predica mulţimii adunate care îl asculta cu interes. A doua zi era duminică, iar Apostolul Andrei trebuia să pregătească terenul pentru întâlnirea cu Hristos la Cina Domnului.

– Acesta este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat şi cine crede în El, să ceară botezul!

Aşa a propovăduit, a învăţat, a botezat, a hirotonit preoţi, a întemeiat o adevărată comunitate creştină Apostolul Andrei.

Timp de trei ani de zile, el a rămas pe pământul românesc, în mijlocul oamenilor foarte primitori. Viaţa personală a Sfântului Andrei era foarte aspră, ascetică; refuzând să locuiască în cetate, el şi-a găsit adăpost într-o peşteră din pustiul dobrogean; aceasta se păstrează până astăzi, purtându-i numele.

Tot undeva, în apropiere, se află şi un izvor vindecător pentru cei ce cred şi despre care legenda spune că nu exista până atunci.

Intr-o iarnă foarte aspră, cu ger uscat, cum se mai întâmplă în acea zonă, de îngheţau şi crăpau pietrele, se îmbolnăvise foarte grav singurul fiu şi moştenitor al unui mare dregător al cetăţii, la o săptămână după ce fusese botezat. Dregătorul, foarte supărat, ispitit fiind de Cel Rău să dea vina pe Apostolul Andrei, trimise o slugă la peştera acestuia să-1 cheme de îndată. Ajuns în casă, Sfântul Apostol Andrei a fost legat şi obligat să spună ce i-a făcut copilului bolnav. După ce s-a rugat cu lacrimi Mântuitorului, Apostolul l-a chemat la el pe dregător şi i-a spus, cu o voce caldă şi plină de iubire:

-Frate, întru Hristos, nu botezul este pricina bolii fiului tău, ci tu însuţi eşti…
-Cum aşa?! se miră dregătorul care, în urma rugăciunii Apostolului, îşi mai domolise supărarea, poruncind să îl dezlege.
-Ai primit botezul creştin, mărturisindu-ţi păcatele, dar ai omis cu bună ştiinţă unul foarte grav. Aceasta este pricina bolii copilului tău!
Dregătorul căzu în genuchi, cu faţa la pământ:
-Şi ce trebuie să fac?
-Du-te şi spune-i preotului şi fa, după aceea, ce îţi va spune el. Până atunci, copilul nu se va vindeca, ci îi va fi şi mai rău.

După trei zile, dregătorul îl chemă din nou pe Sfântul Apostol Andrei şi îi spuse:

-Am făcut cum mi-ai spus, dar nu pot face ce mi-a spus părintele. Nu pot!
-Atunci nu ai credinţă suficientă, adăugă Apostolul, zâmbind. Oricui crede, totul îi va fi cu putinţă.
Cuprins de deznădejde, dregătorul ieşi în spatele curţii casei, unde, îngenuchind, îşi sprijini capul de o piatră şi începu să plângă cu amar. Venind lângă el şi cunoscându-i sufletul, Apostolul Andrei atinse cu toiagul său, ce-1 purta totdeauna cu el, piatra pe care se sprijinea dregătorul şi din ea, de îndată începu să curgă, limpede şi rece, un pârâiaş. Afară era un ger cumplit, de crăpau pietrele!

Speriat, dregătorul sări în picioare.

– Vezi, dacă crezi? spuse cu blândeţe, zâmbind, Sfântul Apostol Andrei. Apoi, întinzându-i un ulcior: umple-l şi du-i fiului tău să bea!
De atunci, multe minuni ale Sfântului Apostol Andrei i-au întors pe oameni la dreapta credinţă. Dar tot din pricina minunilor sale, l-a făcut pe acesta să plece de acolo; i se păruse îndeajuns că-i întărise în credinţă pe oameni. In locul lui i-a lăsat pe episcopi şi pe preoţi.
Dar izvorul a rămas până azi să spună istoria trecerii pe meleagurile noastre a celui ce este Apostolul românilor, Sfântul Apostol Andrei, încă mai dinainte de a se fi format poporul român.

Darul Maicii Domnului, legende creştine, Laura Chîlnicean

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here