Sfânta Macrina

0
177

macrinaSfânta Macrina s-a născut în anul 327 şi a fost sora Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigorie de Nyssa. Sfânta Macrina a fost cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii.
Sfânta Macrina a fost logodită cu un tânăr nobil, care după un timp a murit. Când logodnicul ei a murit, Macrina nu a mai dorit să se logodească cu alt bărbat, spunând că: “Nu este drept că fecioara logodită o dată cu un bărbat să caute după aceea iar logodna; chiar şi după legea firii, trebuie să fie o singură logodnă, aşa cum este o singură naştere, şi o singură moarte.”
După moartea logodnicului ei, Macrina intra în monahism împreună cu mama sa, Emilia, nevoindu-se în asceza aspră.
După un timp, mama sa Emilia şi fratele său, Sfântul Vasile cel Mare, au trecut la cele veşnice. La nouă luni după moartea Sfântului Vasile, Sfânta Macrina a fost vizitată de Sfântul Grigorie de Nyssa, care a aflat-o pe patul morţii. Cei doi îşi împărtăşesc amintiri despre Sfântul Vasile, vorbesc despre natura omenească, dumnezeiasca iconomie şi despre viaţa de apoi.
Cu puţin înainte de ceasul ieşirii sufletului ei, Macrina s-a rugat Domnului astfel: “Stăpâne Atotputernice Doamne, Carele dai odihna trupurilor noastre prin somnul morţii pentru o vreme, Tu iară le vei scula pre ele la buciumul cel de apoi. Iartă-mi mie păcatele mele, Stăpâne Doamne lisuse Hristoase, şi dă-mi mie cu suflet curat să ies înaintea Ta din acest trup stricăcios, dăruieşte-mi mie că sufletul meu fără de păcat să se înalţe, că tămâia înaintea Ta.” După aceea s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, ochi, fata şi inima, şi şi-a dat sufletul.
Tot în această zi, facem pomenirea:
– Sfântului Cuvios Die, făcătorul de minuni;
– A patru Sfinţi Sihaştri;
– A Sfântului Teodor, arhiepiscopul Edesei;
– Aflarea moaştelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Mâine, facem pomenirea Sfântului Proroc Ilie.

Sursa crestinortodox.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]