Sentinel-3, lansat de Europa pentru a monitoriza oceanele Terrei

0
40
Translate in

Europa a lansat, în 25 aprilie 2018, satelitul Sentinel-3B, care le va furniza oamenilor de ştiinţă o serie de date importante despre adâncimea oceanelor, culoarea şi grosimea banchizelor, precum şi temperaturile înregistrate la suprafaţa Terrei.

Sentinel-3B se va alătura astfel „fratelui său geamăn”, satelitul Sentinel-3A, lansat în februarie 2016 şi care orbitează deasupra Pământului, la o altitudine de 815 kilometri, transmite Rador.

Cei doi sateliţi fac parte din Copernic, ambiţioasa constelaţie de sateliţi de observare a Terrei, „Sentinel”, desfăşurată treptat de către Uniunea Europeană. Acesta va fi cel de-al şaptelea satelit din constelaţia Sentinel. Primul dintre ei a fost plasat pe orbită în 2014.
Sateliţii Sentinel-3 sunt un fel de „cuțite elvețiene” ale familiei, spune CNES, agenția spațială franceză.

Cu o mărime și o masă (1.250 kg) comparabile cu cele ale unei mașini mici, Sentinel-3B va fi lansat de o rachetă rusă Rockot, de la cosmodromul Pleseţk din nordul Rusiei. Programul Copernic urmărește să dea Europei o capacitate autonomă de observare și monitorizare a Pământului.

Costul său, suportat de Comisia Europeană și ESA (Agenția Spațială Europeană), reprezintă câteva miliarde de euro. „Cu o serie de instrumente de ultimă oră, Sentinel-3 este, fără îndoială, cea mai complexă misiune Sentinel”, spune ESA. Datorită altimetrului radar, Sentinel-3 măsoară înălțimea oceanelor, lacurilor și râurilor, dar și grosimea banchizelor şi a ghețarilor.

Echipat cu un radiometru de imagistică, el va furniza zilnic temperaturile de la suprafaţa apelor şi a solului. În plus, datorită unui spectrometru de imagine, el poate cunoaște „culoarea” oceanelor, care oferă informații despre concentrația fitoplanctonului din apele survolate.

Studiul culorii oceanelor contribuie la o mai bună înțelegere a lanțului alimentar și a climei. „Sentinel-3 va fi un instrument crucial pentru a supraveghea îndeaproape schimbările oceanice”, subliniază ESA. De asemenea, el va fi folosit pe continente, datorită măsurătorilor sale de temperatură.

Ana Grama