Semnul de carte inteligent trimite mesaje pe Twitter cititorilor care au lăsat un volum neterminat

0
99

fotolia_2404157_xl-12Filiala editurii Penguin Books din Brazilia a iniţiat campania “Tweet For a Read”, în cadrul căreia a fost creat un semn de carte inteligent, care detectează dacă cititorii au abandonat un volum şi le trimite un mesaj pe Twitter pentru a le aminti să îl termine, informează lenouvelobs.com.

Campania “Tweet For a Read”, realizată în colaborare cu agenţia de publicitate Mood/TBWA, promovează acest semn de carte inteligent ca un “reminder” care să îi încurajeze pe cititorii prea ocupaţi sau neglijenţi să termine volumul început, însă nu este prima iniţiativă de acest gen de pe piaţa editorială.

Potrivit site-ului springwise.com, editura argentiniană Eterna Cadencia a tipărit în trecut cărţi cu cerneală care dispare treptat, pentru a-i încuraja pe cititori să termine un volum cât mai repede.

Semnul de carte inteligent este dotat cu un senzor de lumină, un temporizator şi un computer miniatural cu tehnologie wireless. Un senzor de lumină detectează momentul în care cartea a fost închisă, iar temporizatorul întregistrează timpul în care cititorii şi-au “neglijat” volumul. Dacă nu au deschis cartea mai mult de o săptămână, cititorul primeşte un mesaj de pe contul său de Twitter, care le aminteşte că ar trebui să reia lectura acesteia. Fiecare mesaj primit pe Twitter este compus în stilul autorului care a scris cartea respectivă sau foloseşte fraze relevante din aceasta.

Până în prezent, au fost create doar trei semne de carte inteligente, care poartă chipul a trei personalităţi culturale: scriitorul portughez José Saramago, filosoful german Friedrich Nietzsche şi muzicianul brazilian Vinícius de Moraes. Mesajele trimise cititorilor sunt expediate de pe conturi create special şi reiau fraze inspirate din opera autorilor “neglijaţi”, cum ar fi: “Dumnezeu a murit. Nu lăsa să moară şi opera mea înainte să o citeşti”, sună mesajul pentru reluarea unei cărţi scrise de Friedrich Nietzsche.

Deocamdată, mesajele sunt disponibile doar în limba portugheză şi nu au fost oferite informaţii despre punerea în vânzare şi preţul acestor semne de carte.

Sursa: mediafax.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here