Semnificaţii istorice pentru 30 iulie

0
66
Translate in

În 1818 s-a născut scriitoarea engleză Emily Bronte, autoarea romanului “La răscruce de vânturi”, si a murit la 19 decembrie 1848.Beautiful-Emily-Bronte-portrait-painting-410
1625 – A ieşit de sub tipar cea dintâi carte a tiparniţei româneşti de la Câmpulung, “Molitvelnicul slavonesc”.
1863 – S-a născut industriaşul Henry Ford, fondatorul companiei “Ford Motor Co”, considerat părintele automobilului de serie (“Ford T) (m. 7 aprilie 1947)
1898 – A murit Otto von Bismarck, om politic german; prim-ministru al Prusiei (1862-1871); cancelar al Imperiului german (1871-1890). S-a născut la 1 aprilie 1815.
1942 – Generalul de Gaulle, aflat în exil la Alger, formează “Comitetul Naţional de Eliberare”.
1992 – A fost semnat Acordul Fullbright între Guvernele României şi Statelor Unite ale Americii privind înfiinţarea la Bucureşti a unui birou de schimburi româno-americane în spaţiul învăţământului şi ştiinţei.
1993 – La Strasbourg, Cehia şi Slovacia au devenit membri cu drepturi depline ai Consiliului Europei.
1993 – CEE – Belgia preia de la Danemarca preşedinţia prin rotaţie a Comunităţii Europene.
1999 – Preşedintele Emil Constantinescu a semnat Decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului de Interzicere Totală a experienţelor nucleare, adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 10 septembrie 1996.
2002 – România a închis provizoriu negocierile cu Uniunea Europeană privind politica industrială, în cadrul Conferinţei de aderare România-UE.
2003 – Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara au efectuat, în premieră naţională, un intratransplant de celule stem în vederea regenerării muşchiului cardiac, la un pacient cu infarct miocardic.
2003 – Cetăţeanul grec Konstantinos Passaris a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la detenţie pe viaţă pentru dublul asasinat şi pentru furtul a peste jumătate de miliard de lei de la casa de schimb valutar “Le Petit Bijou”.
2007 – Cineastul suedez Ingmar Bergman a murit. A realizat peste 40 de filme, majoritatea cu o viziune tragică şi care au analizat în special complexitatea raporturilor dintre bărbaţi şi femei. (“Fanny şi Alexandre”, “Oul şarpelui”) (n. 14 iulie 1918)
2007 – Patriarhul Teoctist a murit. Patriarhul Teoctist a condus Biserica Ortodoxă Română peste 20 de ani, fiind înscăunat la 16 noiembrie 1986. (n. 7 februarie 1915)
2008 – Fostul pugilist croat Mate Parlov, campion olimpic sub culorile Iugoslaviei în 1972, a decedat. Dublu campion european la categoria semigrea la amatori, în 1971 şi 1973, iar apoi campion mondial în 1974, Mate Parlov a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Munchen, în 1972. (n. 1949)
2009 – Peter Zadek, regizor al scenei teatrale germane, a murit.

Sursa mediafax.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here