Unele dintre semnalele care ne dau de gol sunt făcute timid, lăsând parcă impresia că nu vor să fie observate. Ele funcţionează tainic, pretinzând a fi altceva decât sunt în realitate.
De exemplu, gestul involuntar de a-ți şterge ochii încearcă să ni se prezinte ca o tentativă inocentă de a îndepărta o impuritate sau un fir de praf de sub ochi, dar în realitate este un semn nerecunoscut că persoana este tristă.
Există multe semnale mascate
De exemplu, când cineva minte, de multe ori simte nevoia inconştientă de a nu spune ceva care ar putea să îl trădeze şi reacţionează la acest impuls atingându-şi buzele sau aşezând un deget în aşa fel încât să păzească gura.
Acestea sunt gesturi inconştiente de autocenzurare; ele ar fi foarte uşor de remarcat dacă nu s-ar putea deghiza luând forma altor acţiuni.
Când vedem că oamenii îşi ating buzele ne gândim automat că le curăţă de ceva. Când vedem că pun un deget în faţa lor presupunem pur şi simplu că meditează sau sunt atenţi.
Nu recunoaştem aceste acţiuni ca indicatori comportamentali pentru că ele au reuşit să treacă drept altceva.
Acelaşi lucru se întâmplă şi când oamenii se bat unii pe alţii pe spate. Dacă urmăriţi două persoane care se îmbrăţişează, veţi vedea că se bat pe spate. Pentru cei care observă scena, pentru cel care este bătut pe spate şi chiar şi pentru autorul gestului, acesta pare un semn de afecţiune. Dar nu este — de fapt este un semnal care indică dorinţa de a ieşi din îmbrăţişare!
Deşi nu realizează, întotdeauna în momentul când sunt bătuţi pe spate oamenii reacţionează punând capăt îmbrăţişării.
Deşi persoana care este bătută pe spate a primit tainic semnalul de a pune capăt îmbrăţişării, nu există nici un sentiment de respingere.
Tocmai pentru că semnalul de încheiere operează pe ascuns trecând drept un gest de afecţiune când de fapt este o comandă.
Cartea gesturilor, Peter Collett
Jurnal Spiritual
