Secretele Succesului – E mai uşor să criticăm, să reproşăm…

tumblr_musooexuHe1r1w416o3_1280

Există o mulţime de oameni de succes, dar succesul nu e proprietatea lor. Nu e nici noroc, nici destin, nici şansă – succesul e o comoară ascunsă în fiecare dintre noi şi puţini cunosc secretele cu care o pot aduce la suprafaţă. Secretele succesului sunt entuziasmul, energia şi puterea pe care le veţi pune în slujba reuşitei, explică Dale Carnegie, în cartea sa “Secretele Succesului”.

Cei care sunt capabili să îşi exprime cu uşurinţă ideile, care ştiu să fie buni conducători, care cunosc cum să trezească entuziasmul în ceilalţi se vor bucura de mai multe reuşite în viaţă.

De asemenea, popularitatea, fericirea şi simţul propriei valori depind în bună măsură de cum ştii să te comporţi cu ceilalţi.

Câteva idei ce merită a fi reţinute:

– toţi oamenii îşi doresc să se simtă apreciaţi, importanţi, înţeleşi, aprobaţi

– 99% din oameni nu se învinovăţesc pentru nimic oricât de mult ar greşi

– e mai uşor să criticăm, să reproşăm, să ne impune propria părere, să dăm ordine, să sancţionăm greşelile celorlaţi şi să ne ascudem propriile greşeli, să vorbim despre ce ne intereseză pe noi şi să fim neatenţi la ce doresc ceilalţi să ne comunice

– atunci când oamenii sunt criticaţi devin defensivi, li se lezează orgoliul şi sentimentul de importanţă, se nasc sentimente de ranchiună

– niciun om nu este perfect, trebuie să avem mai multă înţelegere şi îngăduinţă atât pentru ceilalţi, cât şi pentru noi

– oamenii nu sunt făpturi logice, ci sunt făpturi emoţionale clădite pe prejudecăţi, conduse de mândrie

– nu acordăm prea mare atenţie atunci când ne formăm părerile, dar preferăm să credem în ce am fost obişnuiţi să credem că e adevărat, şi ne închidem inimile când cineva încearcă să ne facă să renunţăm la opiniile noastre

– cuvântul “al meu” este cel mai important din treburile omeneşti şi este la fel de puternic indiferent dacă e vorba de cina mea, casa mea, familia mea, religia mea. Luarea acestuia în considerare atunci când interacţionăm cu ceilalţi este începutul înţelepciunii

– atâta vreme cât nu avem acelaşi corp, aceeaşi fire şi minte şi nu am beneficiat de acelaşi mediu şi experienţe e imposibil să avem cu toţii aceleaşi păreri şi să ne dorim aceleaşi lucruri
– respectă părerile celorlalţi, evită conflictele.

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here