Se schimbă radical câmpul magnetic al Pământului

0
142


Se schimbă radical câmpul magnetic al Pământului.


Se schimbă radical câmpul magnetic al Pământului. Câmpul magnetic al pământului slăbeşte din ce în ce mai mult, iar una dintre cauze este dată şi de o anomalie misterioasă de sub continentele african şi sud-american. Anomalia care îi îngrijorează pe savanţi în acest moment este Anomalia sud-atlantică, o zonă foarte vastă care se întinde din Chile până în Zimbabwe. Aici, câmpul magnetic este atât de slab, încât este periculos pentru sateliţii Terrei să treacă prin el, pentru că nivelul ridicat de radiaţii cosmice din această zonă poate distruge componentele electronice ale acestora. „Ştim de mai mult timp că acest câmp magnetic se schimbă, dar nu aveam date care să arate atât de neobişnuit doar pentru o anumită regiune de pe glob. Deşi se întinde pe o arie de mii de kilometri, graniţele ei sunt clare”,a precizat Vincent Hare, unul dintre membrii echipei de cercetare de la Universitatea Rochester din New York.

Cel mai probabil, potrivit aceloraşi cercetători de la Universitatea Rochester, slăbirea câmpului magnetic al Pământului în această parte a lumii a început în urmă cu 160 de ani şi este cauzată de un rezervor vast de rocă densă care se află la aproximativ 2 900 de km sub continentul african. Regiunea, care se află între fierul lichid din miezul intern al Terrei şi regiunea mai rigidă din manta, „deranjează” fierul care ajută la generarea câmpului magnetic. „Acum ştim că acest comportament neobişnuit a avut loc cel puţin de câteva ori în ultimii 160 de ani şi face parte dintr-un model mai mare pe termen lung. Cu toate acestea, este pur şi simplu prea devreme să spunem cu certitudine dacă acest comportament va duce la o inversare completă a,polilor”,a spus Vincent Hare.

Alte articole aici.

Lumea, 1/2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here