Se impune ca necesară reînvierea urgentă în noi a activităţilor spirituale

0
175
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
activNouă, occidentalilor, raţiunea ni se pare mult superioară intuiţiei şi preferăm inteligenţa în locul sentimentului. Ştiinţa luminează puternic, în timp ce religia se stinge. Îl urmăm pe Descartes şi-l părăsim pe Pascal.

În acest sens, căutăm îndeosebi să ne dezvoltăm inteligenţa, în timp ce activităţile neintelectuale ale spiritului precum simţul moral, simţul frumosului şi, mai ales, simţul sacrului le neglijăm aproape complet. Slăbirea acestor activităţi fundamentale ale spiritului face din omul modern o fiinţă oarbă din punct de vedere spiritual. Această infirmitate nu-i permite să fie un element capabil să menţină societatea într-o stare sănătoasă. Prăbuşirea civilizaţiei noastre nu este cauzată decât de slaba calitate a individului. De fapt, domeniul spiritual se arată tot atât de necesar reuşitei în viaţă ca şi cel intelectual şi cel material. Se impune deci ca necesară reînvierea urgentă în noi a activităţilor spirituale, care, mai mult decât activităţile intelectuale, imprimă puterea lor personalităţii noastre. Cea mai ignorată dintre ele este simţul sacru sau simţul religios.

Simţul religios se exprimă mai cu seamă prin rugăciune. Rugăciunea este evident un fenomen spiritual. Dar lumea spirituală se găseşte dincolo de mijloacele tehnicii noastre. Cum putem, deci, să dobândim o înţelegere reală a rugăciunii? Ştiinţa are, din fericire, ca obiect de studiu tot ce este de observat. Aceasta poate, prin intermediul fiziologicului, să fie extinsă până la manifestările spiritului. Deci, prin observarea sistematică a omului care se roagă, putem afla în ce constă fenomenul rugăciunii, tehnica practicării acesteia şi efectele ei.

În esenţă, rugăciunea pare să fie o orientare a spiritului uman către substratul esenţial (baza), imaterial al lumii. În general, ea constă într-o plângere, un strigăt de deznădejde, o cerere de ajutor. Alteori, ea este o contemplare senină a principiului imanent şi transcendent al tuturor lucrurilor. O putem defini, de asemenea, ca o înălţare a sufletului către Dumnezeu, ca un act de iubire şi de adorare către Acela care este izvorul minunii numită viaţă. De fapt, rugăciunea reprezintă, efortul omului de a intra în comuniune cu Fiinţa nevăzută, creatoare a tot ce există, înţelepciune supremă, putere şi frumuseţe dumnezeiască, Tată şi Mântuitor al fiecăruia dintre noi.

Departe de a fi o simplă recitare de formule mecanice, adevărata rugăciune este o stare mistică, în care conştiinţa este absorbită în Dumnezeu. Această stare nu este de natură mentală, intelectuală. De aceea, ea rămâne inaccesibilă pentru filozofi şi savanţi.

Asemănătoare simţului frumosului şi iubirii, ea nu cere nici o cunoştiinţă intelectuală. Oamenii simpli îl simt pe Dumnezeu la fel de firesc cum simt căldura soarelui sau parfumul unei flori. Dar Dumnezeu, care este atât de accesibil celui care ştie să iubească, rămâne ascuns celui care nu ştie decât să înţeleagă. Gândul şi cuvântul sunt neputincioase în a-L descrie. Iată motivul pentru care rugăciunea îşi găseşte cea mai înaltă expresie într-un avânt al iubirii prin întunericul inteligenţei.

Dr. Alexis Carrel, Rugăciunea – Consideraţii medicale şi ştiinţifice

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here