Scurte povestiri cu tâlc

Urmare de AICI

Ironia sorţii a făcut ca un ou de vultur să ajungă într-un hambar în care o găină îşi clocea ouăle. În scurt timp, micuţul vultur şi-a spart coaja şi a venit pe lume, împreună cu ceilalţi pui de găină.

După câteva săptămâni, puiul de vultur a început să experimenteze dorinţa de a zbura. De aceea, a întrebat-o pe cloşcă:

– Când voi învăţa să zbor?

Biata găină ştia foarte bine că nu putea să zboare, aşa că habar nu avea ce fac celelalte păsări ca să-şi înveţe puii această artă. Nedorind să-şi mărturisească ignoranţa, ea i-a spus puiului cu o aparentă siguranţă de sine:

– Nu încă, micuţul meu, nu încă! Te voi învăţa la momentul potrivit.

Au trecut luni de zile, iar puiul de vultur a început să bănuiască faptul că mama sa nu ştia să zboare. Nu a mai reuşit însă să se desprindă vreodată de la sol, căci instinctul său de a zbura a intrat în conflict cu recunoştinţa pe care i-o purta găinii care l-a crescut…

*                      *

*

Trei înţelepţi au pornit la drum, căci deşi erau consideraţi plini de înţelepciune în ţările lor, erau suficient de smeriţi pentru a şti că îşi vor putea lărgi orizonturile în această călătorie.

Nici nu au ajuns bine în ţara vecină, când au văzut de la mare distanţă un zgârie-nori. Oare ce putea fi acel obiect enorm, s-au întrebat ei.

Răspunsul firesc ar fi trebuit să fie „du-te şi descoperă singur”. Da, dar acest lucru s-ar fi putut dovedi prea periculos. Dacă era ceva care explodează atunci când se apropie cineva de el? Era mult mai înţelept să îşi dea seama despre ce e vorba înainte de a se apropia. Drept urmare, cei trei au avansat diferite teorii, au examinat argumentele din toate unghiurile şi au respins contraargumentele pornind de la experienţa lor anterioară. În cele din urmă, ei au stabilit, pe baza aceleiaşi experienţe, că indiferent despre ce ar fi fost vorba, obiectul respectiv a fost creat de nişte uriaşi.

Au ajuns astfel la concluzia că ar fi mult mai bine să evite complet această ţară. De aceea, s-au întors acasă, convinşi că experienţa lor s-a îmbogăţit cu ceva.

*                      *

*

O femeie a visat că intră într-un magazin la care nu mai fusese vreodată şi, spre surpriza ei, îl întâlneşte pe Dumnezeu la tejghea.

– Ce vinzi acolo?, l-a întrebat ea.

– Tot ce îţi poate dori inima, i-a răspuns Dumnezeu.

Nevenindu-i să-şi creadă urechilor, femeia s-a decis să ceară cele mai bune lucruri la care poate spera o fiinţă umană.

– Doresc pace interioară, iubire, fericire, înţelepciune şi eliberarea de teamă, a spus ea.

Apoi, după ce s-a mai gândit, a adăugat:

– Nu doar pentru mine. Pentru toţi oamenii de pe pământ.

Dumnezeu a zâmbit:

– Cred că m-ai înţeles greşit, draga mea. Noi nu vindem fructe aici, doar seminţe…

 

Fragment din volumul Rugăciunea broaştei, de Anthony de Mello

Nota autorului: Povestirile provin din numeroase ţări, culturi şi religii. Ele aparţin moştenirii spirituale a întregii umanităţi. Autorul nu a făcut altceva decât să le culeagă şi să le ordoneze, având un anumit scop în minte. Sarcina lui seamănă cu cea a ţesătorului şi a vopsitorului; lâna şi torsul firelor nu îi aparţin.

V-ar mai putea interesa şi aceste povestioare cu tâlc