Din bucătăria veche românească: Scrumbii de Dunăre proaspete și Gelatină de smeură

0
353

Scrumbii de Dunăre proaspete și Gelatină de smeură sunt două dintre rețetele care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907).Scrumbii de Dunăre

Volumul a fost scris de Ecaterina Colonel Steriad, relatează Agerpres.

Scrumbii de Dunăre proaspete

Spală și curăță scrumbiile, sară-le, pune în ele foi de dafin și unge-le cu untdelemn bun. Când vrei să le dai la masă, unge un grătar cu untdelemn, pune-l pe pară de mangal puțin potolită. Învelește scrumbiile în hârtie unsă cu untdelemn și pune-le pe grătar ca să se frigă pe o parte și pe alta; apoi pune-le îndată într’o farfurie lungă, toarnă peste ele zeama dela șease lămâi, 150 grame de apă, puțină sare, piper și foi de pătrunjel. Tăvălește scrumbiile în sos și dă-le calde la masă înainte de supă.

Tot astfel poți prepara și plăticele mari, făcându-le un sos de lămâe, ca la friptura de cegă și crap.

Gelatină de smeură

Stoarce 600 grame de smeură printr’o petică deasă și ia zeama strecurată dela trei lămâi. Moaie 180 grame de zahăr cu 75 grame de apă și cu un albuș de ou, pune să fearbă. Strecoară în zeama smeurei.

Apoi pregătește 30 grame de cleiu de morun rupt în bucățele și muiată cu 45 grame de apă și cu un gram și jumătate de vanilie. Dă-i o fertură și strecoară totul împreună printr’un șervet. Pune să dea vre-o câteva clocote cu foc iute, până ce se va lega; așează apoi într’o formă ca vre-o 20 de boabe mari de smeură și toarnă gelatina aceea printr’o strecurătoare sau printr’un șervet. Pune forma pe ghiață și apoi răstoarn-o în farfurie.

Descoperiți mai multe rețete la rubrica Stil de viață.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here