Ce putem trata cu scoarța de stejar alb?

0
686

stejar

Ce putem trata cu scoarța de stejar alb?

„În Natură nu există urât, tot ce a săvârșit Dumnezeu este desăvârșire” (V. Butulescu)

Surprinzătoarea natură! Câte plante ne oferă, cu însușiri nebănuite pentru organism! Ierburi, scoarță de copac, sevă din trunchi de copac… plante aparent uitate sau, din contră, despre care se discută intens! Găsești leacuri unde nici nu gândești și otravă într-o floare de toată splendoarea. În buchețelele strânse la o ieșire în pădure este imposibil să nu dai și de o floare cu proprietăți medicinale. Este reconfortant să știi că dacă vreodată vei fi lipsit de mijloace pentru procurarea hranei, Dumnezeu nu te va uita și te va îndruma spre o tufă de mure sau de zmeură, spre seva mesteacănului, spre trandafirul sălbatic vitaminizant, care este măceșul, spre coacăze, leurdă, păpădie, stejar…

Într-adevăr, „natura nu face nimic fără motiv”, după cum spunea Aristotel, iar principalul scop pentru care natura este astfel este omul, folosul lui și perpetuarea speciei umane. Iar „dacă o cale e mai bună decât alta, atunci fii sigur că e calea naturii” (Aristotel)… Și „odată ce am înțeles puterea de transformare a naturii vedem că aceasta este aliatul nostru puternic și nu o forță de temut.” (Thomas Kuhn)

stejarul

Stejar alb – Prezentarea plantei 

Doresc să precizez că specia (subgenul) folosită în terapiile la care voi face referire este Stejarul alb american (Quercus alba), care este un arbore înalt până la 44 m, cu coroană bogată și ramuri rezistente, ce formează unghiuri largi. Frunzele sunt lobate, iar fructul este o achenă, cunoscută sub numele de ghindă. Numele său nu vine de la culoarea pe care o are, ci de la culoarea lemnului finisat. Arborele poate trăi până la 300 de ani, cu toate că s-au găsit și exemplare care aveau 450 de ani (Wye Oak din Maryland) sau 600 de ani (Great White Oak din New Jersey).

Substanțe bioactive și proprietăți 

De la stejarul alb se folosesc pentru terapie scoarța, frunzele și pălăriile ghindelor. Scoarța conține tanin, rășină, pectine, cvercitol, vitamina B12, săruri minerale (fier, calciu, magneziu, fosfor, zinc). Preparatele din scoarță de stejar alb sunt antiinflamatorii, antiseptice, astringente, cicatrizante, tonice, energizante, antiparazitare.

Citiți și Arnica – Alină durerile musculare și reumatice.

Stejarul alb în terapie – Ce afecțiuni tratează?

Scoarța de stejar alb reglează tranzitul intestinal și ajută la diminuarea numărului de microorganisme potențial patogene de la nivelul mucoaselor tractului digestiv (grație proprietăților sale astringente). Este utilizată în cazuri de paraziți (în special oxiuri), probleme uterine, hemoroizi interni sau externi, contribuind la reducerea disconfortului din zona perianală. Se recomandă un decoct, preparat dintr-o lingură de plantă la o jumătate de litru de apă, fiert pentru 10 minute la foc mic. Pentru lavaj se întrebuințează un decoct dintr-o lingură cu vârf de plantă la 1 litru de apă clocotită; se fierb o jumătate de oră.

În tratamentele tradiționale se folosea decoctul dintr-o lingură de plantă la 1 litru de apă. Se turna pe un prosop, care se ținea toată noaptea pentru micșorarea gușii. O cură de ceai de 3 căni pe zi le este de ajutor și celor afectați de varice. Pentru oprirea sângerărilor bucale, a iritațiilor mucoaselor gurii și a laringelui, a hemoptiziilor (eliminare de sânge prin tuse) și a vomatului, se adaugă pulbere măcinată din pălării de ghinde în ceai de scoarță.

Ceaiul din scoarță de stejar alb este util și pentru reducerea transpirației picioarelor. Crema cu glicerină, rădăcină și scoarță de stejar alb menține integritatea și sănătatea pielii, contribuind la regenerarea sa. Alte efecte benefice: contracarează toxicitatea unor medicamente, este bun remediu în caz de ulcerații ale vezicii urinare, stopează sângerările la urinare (crește fluxul urinar și ajută la înlăturarea pietrelor de la rinichi), reglează fluxul menstrual abundent, normalizează funcționarea ficatului și splinei. Contra stărilor febrile și a infecțiilor se poate administra distilat din muguri.

Atenție! Când urmați cura cu scoarță de stejar alb, aveți grijă să vă hidratați corect. Dacă experimentați amețeli sau somnolență întrerupeți consumul și sesizați un medic.

Sănătate vă doresc!

Mihaela Mușetescu

Citiți și Ginkgo – Îmbunătățește memoria și te scapă de vertij.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.