La școală copiii nu mai refuză fructele și legumele, dacă sunt pregătite de bucătari buni

0
267

legumeLegume și fructe pregătite atractiv de bucătari

Bucătari profesioniști din Statele Unite au reușit să crească consumul de legume cu până la 30% în cantinele școlare din Statele Unite, îmbunătățind gustul acestora. Acest lucru indică o experiență încurajatoare aplicată în cadrul luptei împotriva obezității infantile.

Legume atractiv aranjate
Studiul pe această temă a fost publicat în Journal of the American medical Association (JAMA), informează Agerpres. Astfel, prezentarea și așezarea fructelor și a legumelor îi face pe copii și adolescenți să consume mai mult.
„Rezultatele ilustrează cât este de important să ne concentrăm pe gustul plăcut al alimentelor din cantinele școlare. Parteneriatele cu bucătari profesioniști pot îmbunătăți net calitatea hranei servite. Aceasta constituie o opțiune viabilă din punct de vedere economic”, a spus Juliana Cohen, cercetătoare la departamentul de nutriție al facultății de sănătate publică de la Universitatea Harvard (Massachusetts), coautor al studiului.
„În plus, această cercetare arată că școlile nu ar trebui să renunțe la servirea alimentelor sănătoase. Chiar dacă tinerii le ignoră la început”, a adăugat ea.

Peste 32 de milioane de copii și adolescenți școlarizați din Statele Unite iau masa zilnic la școală. Pentru un mare număr dintre ei, aparținând unor familii modeste, până la jumătate din caloriile asimilate zilnic provin din mesele servite la școală.

Drept urmare, aproximativ 15.000 de școli aplică strategii ce constau în prezentarea alimentelor sănătoase în standurile de servire înaintea celor mai puțin sănătoase, ca de exemplu laptele natural înaintea celui dulce și aromatizat.

Ana Grama

Citiți și alte articole de la rubrica Sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.