Schizofrenia și boala Alzheimer – strânsă legătură cu regiunea din creier

0
298
Schizofrenia Potrivit  unor cercetători britanici care au identificat zona cerebrală folosind tehnici de imagistică medicală, creierul are o regiune responsabilă de instalarea schizofreniei şi a maladiei Alzheimer.

‘Regiunea cerebrală în cauză se dezvoltă în perioada târzie a adolescenţei şi este printre primele care se deteriorează în timpul procesului de îmbătrânire. În prezent, medicii au dificultăţi în a prezice care persoane vor suferi de schizofrenie şi care vor suferi de Alzheimer’, e arată pe site-ul http://www.bbc.com.

Potrivit rezultatelor studiului publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, există indicii privind posibilitatea diagnosticării timpurii a acestor maladii.

Dar, pe de altă parte experţii opinează “este nevoie de multe cercetări pentru a vedea cum pot fi utile aceste descoperiri în clinici”.

Un alt studiu efectuat de echipa de cercetători de la Medical Research Council a cercetat modul în care se modifică creierul uman în mod natural, pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă. În acest sens, ei au utilizat imagistica prin rezonanţă magnetică asupra a 484 de voluntari sănătoși, cu vârsta cuprinsă între 8 şi 85 de ani.

Ceea ce s-a obținut a determinat existența unui model comun.

Parțile creierului care se dezvoltă ultimele sunt primele care arată semne de degradare cauzată de îmbătrânire.

Conform http://www.gandul.info, aceste regiuni cerebrale – o reţea de neuroni sau materie cenuşie – lucrează cu informaţii foarte importante, “prioritare”, furnizate de diferitele simţuri ale organismului, cum sunt văzul şi auzul. Hugh Perry.

Datele obținute de la pacienții bolnavi de Alzheimer, respectiv cei bolnavi de schizofrenie au fost analizate de către cercetători, care au descoperit în final că  în ambele cazuri sunt afectate aceleaşi regiuni din creier. Concluziile studiului vin în sprijinul spuselor experților de foarte mult timp: deşi sunt două boli diferite, Alzheimer şi schizofrenia sunt legate una de alta.

“În trecut, medicii denumeau schizofrenia «demenţă prematură», dar până acum nu am avut nicio dovadă clară că aceeaşi regiune din creier ar fi asociată cu două boli atât de diferite. Acest studiu amplu şi detaliat oferă veriga lipsă importantă între dezvoltare, îmbătrânire şi procesele legate de maladii care au loc în creier”, a declarat profesorul.

“Schizofrenia poate fi devastatoare.”

In prezent, este foarte dificilă prezicerea cu acurateţe a pronosticurilor pozitive şi a celor negative în cazul pacienţilor. Acest studiu ne aduce mai aproape de a face o predicţie corectă, oferind astfel şansa, în viitor, a dezvoltării unor tratamente mai bune”, a declarat Michael Bloomfield, de la University College din Londra.

Pe viitor, savanții își pun speranțele că, ajutați de acest studiu și a altora în curs de dezvoltare, vor putea descoperi modalitatea în care se pot combate ori preveni daunele cerebrale.

Alexandra G.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here