Schitul vremurilor de pe urmă…

0
118
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

prodromuÎn Istoria Mănăstirilor Athonite, alcătuită în 10 tomuri de Irinarh schimonahul (1845-1920) şi păstrată cu evlavie printre cele 200 de manuscrise şi 5000 de volume tipărite din biblioteca Schitului românesc Prodromu din Sf. Munte Athos, citim şi această minunată istorisire: “Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul, avându-şi locuinţa deasupra Mănăstirii Lavra, pe dealul ce se numeşte Palama, iată că într-o noapte, ieşind din chilie şi stând la rugăciune, văzu în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeşte Vigla, o doamnă şezând pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată de îngeri şi sfinţi care tămâiau împrejur, cântând şi închinându-se împărătesei a toate. Şi întrebând cuviosul Marcu pe Sfân­tul Grigorie, stareţul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului voieşte ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părţi un locaş dumne­zeiesc, spre slava Sfinţiei sale” (subl. n.). Este tocmai lo­cul pe care avea să se ridice mai târziu Schitul românesc Prodromu, în a cărui parte dinspre apus, lângă clopotniţa de 23 de metri, se află un paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului, care veghează astfel intrarea principală în schitul sfinţeniei româneşti.

Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Arhim. Antipa Dinescu, Ierom. Petroniu Tănase

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here