Schitul Iezeru

0
113

schit iezeruRidicat la 5 kilometri de satul Cheia şi la circa 15 kilometri de şoseaua Râmnicu Valcea-Baile Olăneşti, Schitul Iezeru, cu obşte de maici, are hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, prăznuit pe 21 noiembrie. Actualul locaş a fost construit în apropierea unuia mai vechi, atestat documentar în anii 1495-1501, în vremea lui Radu cel Mare, care a acordat aşezământului câteva danii. Noii ctitori erau Mircea Ciobanul şi soţia sa, Domna Chiajna, şi lucrările începute în 1552-1553 au fost terminate în 1567-1568. Schitul se degradează în vreme şi în pisania din 1720 se menţionează că în 1700 schitul era pustiu. Ajungând metoc al Episcopiei Râmnicului este reclădit în 1714 de schimonahul Antonie. De fapt locaşul, cu obşte de călugări, era strâns legat de viaţa acestuia.

Venit în Tara Românească în 1648, locuieşte la Râmnicu Vâlcea unde se ocupă de comerţ. La 64 de ani se hotărăşte să îmbrăţişeze viaţa monahală şi, după ce renunţă la ideea de a merge la Muntele Athos, se stabileşte la Schitul Iezer, îndemnat de episcopul Ilarion. El îşi donează toate bunurile bisericii şi munceşte la zidirea chiliilor păstrate până în zilele noastre lângă biserica, spre apus. Pentru a-şi îndeplini chemarea către cele sfinte, găseşte în munte o peşteră, unde trăieşte trei zile în post şi rugăciune.

În acest timp i se arată un înger care îl îndeamnă să sape o biserică în stâncă. Cuviosul îndeplineşte porunca divină, dăltuind, vreme de trei ani, biserica în stâncă, aflată într-o poeniță din pădure, la 600 metri răsărit de schit. Alături, tot în stâncă, şi-a săpat şi chilia unde s-a stins din viaţa la 92 de ani, la 23 noiembrie 1720. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1992, iar moaştele sale sunt păstrate în paraclisul nou al schitului, din stânga bisericii, lângă chilii.

Biserica a mai fost restaurată în 1865-1890 când s-au reparat şi chiliile şi a fost zidită clopotniţa. Alte reparaţii au fost făcute în 1970 de Episcopia Râmnicului şi Argeșului. Viaţa monahală, întreruptă din cauza decretului din 1959, a fost reluată după 1989, cu obşte de maici.

Schitul are trei clădiri din zid, etajate şi împodobite cu cerdac de lemn. Biserica are formă de navă, naosul fiind străpuns de câte o fereastră pe fiecare parte, ca şi pronaosul. Cele două încăperi sunt separate printr-un perete cu o deschidere de mărimea unei uşi. Catapeteasma este din zid şi pictura a fost realizată în 1720 de ieromonahul Nicolae. A fost restaurată cu prilejul primelor reparaţii din 1865-1870 de ieromonahul Dositei din Cheia şi apoi, în 1881, Moise Zugravul reface lucrarea din tindă, o parte din cea a altarului şi scrie una dintre pisanii.

Biserica este acoperită cu tablă şi nu are turlă. Pereţii exteriori sunt împărţiţi în două registre inegale, cel de sus fiind împodobit cu ocniţe dintre care nu sunt pictate decât cele de pe peretele de la intrare. Călugăriţele au construit şi o nouă biserică, mai încăpătoare, zidită ca paraclis, în partea stângă a bisericii centrale, încadrată în corpul de chilii.

Sursa: revistamagazin.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here