Schimburi de persoane din căminele de bătrâni pentru a permite vârstnicilor să călătorească

0
95

022O persoană în vârstă care se stabilește într-un cămin de bătrâni își ia adio de la călătorii și vacanțe în străinătate, însă un nou proiect al unei rețele de socializare din Slovenia vrea să dovedească că se poate și altfel, propunând reciprocitatea, relatează vineri AFP.

Jozica Kucera, 77 de ani, nu a ezitat când s-a ivit ocazia: “M-am hotărât repede să merg în Spania. Nu mi-e deloc teamă și sunt curioasă să văd cum trăiesc acolo vârstnicii’, a declarat ea pentru AFP. Femeia, care stă într-un cămin de bătrâni din Topolsica (nordul Sloveniei), a plecat în Spania o săptămână, la Mataro (aproape de Barcelona), în apartamentul lui Miquel Ribas, 82 de ani, care îi ia locul în acest timp în Slovenia.

Schimbul a fost facilitat de rețeaua de socializare Linkedage, creată acum un an în statul ex-iugoslav. Protagoniștii au trebuit să plătească 60 de euro înscrierea în rețea și transportul dus-întors, cazarea, cheltuielile de sănătate, hrană și petrecere a timpului liber fiind asigurate.

Deși nu vorbește limba slovenă, și Miquel Ribas este încântat de șederea sa în căminul din Topolsica, localitate înconjurată de dealuri și păduri. “Fac fotografii. La Mataro mi-au cerut să fac multe și, când mă voi întoarce, voi face o prezentare”, a spus el.

După câteva experiențe relevante în Slovenia, acest schimb internațional este primul realizat prin intermediul Linkedage, care a dezvoltat o platformă internet pentru căminele de bătrâni — de calitate echivalentă — din Europa și din lume, pentru a le permite vârstnicilor să își schimbe locuințele pe perioade scurte. Platforma, realizată de compania de tehnologie internet Socinet, a primit premiul pentru cea mai bună idee antreprenorială în 2013 în Slovenia, obținând susținerea EDE, cea mai mare asociație europeană de cămine pentru vârstnici.

Ideea realizării platformei a apărut în urma unui studiu al OECD, care arăta că până la 35% din capacitatea căminelor de bătrâni este nefolosită și că 40% din populația europeană va avea peste 65 de ani în 2060, afirmă Tomaz Lorenzetti, unul din fondatorii Socinet.

“Mi-am spus atunci: De ce bunica mea ar trebui, dacă este activă și are mijloace, să stea într-un cămin de bătrâni, să rămână mereu în același loc când poate să se ducă o perioadă a anului într-un alt așezământ ce oferă aceleași servicii?”, a explicat el într-o declarație pentru AFP.

Potrivit Dianei Galijasevic, care răspunde de proiectul Linkedage, peste 100 de așezăminte din circa zece țări, printre care Indonezia, India și Mexic, s-au alăturat platformei. “Am decis să ne concentrăm în Europa, îndeosebi în Spania, Franța și Germania și mai târziu ne-am putea extinde în toată lumea”, afirmă ea.

“Nu toți vârstnicii vor să călătorească, dar există totuși unii cărora le-ar plăcea și nu o fac pentru că le este teamă. Datorită acestei idei, au posibilitatea să călătorească”, încheie ea.

Sursa: agerpres.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here