Scenarii blânde şi scenarii dure

0
40

Scenarii blânde şi scenarii dure; metoda celor 500.
De câte ori aud despre iniţierile „rapide” şi despre practici „intensive”, îmi amintesc de „metoda celor 500”. La ce se referă această metodă? La învăţarea intensivă şi rapidă a vindecării.

Aşadar, medicina umană se învaţă în şase ani (facultatea) plus trei ani (specializarea), în total nouă ani.

Dar există un experiment istoric care arată că, în condiţiile nevoii de supravieţuire, asistenţa medicală a fost rezolvată cu oameni pregătiţi nu în 9 ani, ci în 100 de zile.

Aceasta s-a petrecut în China anilor 1960.
Metoda este rezumată astfel:
– să înveţi în 100 de zile/a diagnostica 100 de boli/şi să practici 100 de tipuri de intervenţii chirurgicale/cu ajutorul a 100 de puncte de acupunctură/şi cu ajutorul a 100 de ierburi medicinale.

A fost o emulaţie deosebită şi a apărut acea categorie a „medicilor desculţi”.

Rezultatul s-a făcut văzut. Starea sanitară a poporului s-a îmbunătăţit. Au scăzut bolile specifice sărăciei: infecţioase, parazitare şi datorate malnutriţiei. Şi au crescut bolile datorate civilizaţiei: cancerul şi bolile cardiovasculare… Speranţa de viaţă a crescut spectaculos: 40 de ani (în 1940), 70 de ani în 1970.
Aceste rezultate sunt în mare parte datorate acţiunii medicilor desculţi, cum au fost numiţi aceşti oameni instruiţi rapid şi intensiv.
*

Transferăm discuţia în planul spiritual.

Constatăm că desăvârşirea prin asceză, după modelul clasic validat de tradiţia de aur, durează între 6 şi 9 ani (ca şi o pregătire medicală!). Bodhidharma a obţinut claritatea mentală deplină lucrând cu sine 9 ani.
Acum se extinde procedeul nou, al „stagiilor” limitate: cicluri scurte de iniţiere şi antrenament (asceză aspră) în 100 de zile… Sau chiar stagii mai scurte, pe care ai ocazia să le reiei ritmic, în funcţie de evoluţie şi căutare. Şi, evident, cu rezultate notabile, în toate cazurile: „speranţa” de viaţă noetică sporeşte, de la un coeficient modest la unul ridicat, în funcţie de subiect şi motivaţie.

Practici „rapide” au existat şi-n istorie, şi există şi azi. Dar numai cea lentă este Calea.

*
Există deci o practică iniţiatică de aur (medeor) şi mai multe practici derivate.

Practica de bază, medeor, cere consacrare şi stăruinţă. Practicile derivate s-au născut din cauza slăbiciunii omului care nu se poate consacra celei supreme.
Răspunzând urgenţei de a ne salva, răspunzând trebuinţei de a ţine cont de slăbiciunile omului, au apărut maeştrii celor 64 de slăbiciuni. Adică pentru fiecare categorie conturată de funcţii şi disfuncţii, se găseşte terapeutul si maestrul.

Biblia revelată este mai greu de urmat, şi maeştrii au inventat Biblii pentru oameni grăbiţi.

De altfel, toată speţa umană a devenit o speţă grăbită. Ea presimte că trebuie să ajungă grabnic într-un loc unde nici nu ştie.

Unele practici derivate – sau rapide -, deşi nu aduc desăvârşirea, sunt folosite în viata cotidiană si se rezolvă cazuri urgente şi salvează opacizarea fiinţei; aşa cum chirurgia, deşi este o practică „barbară”, rezolvă multe situaţii disperate şi salvează de la moarte.

Scenarii dure

Iniţierile esoterice se bazează pe principiul că transformarea mentală începe printr-un cutremur emoţional, care să clintească structurile împietrite, lutul din om.
Iată câteva din asemenea practici „scurte”:
Moartea experimentală, creată de un maestru, ca premisă a schimbării de nivel. Aici întâlnim două curente: curentul radical (de sorginte păgână) şi curentul simbolic (întâlnit şi în religii pre-creştine, dar generalizat prin creştinism).

Curentul radical.

Prin procedee secrete, persoana (neofitul) este condusă până în pragul morţii clinice. Această situaţie operează o mutaţie psihică. Vecinătatea reală a morţii produce iluminarea naturală. Astfel că ucenicul va scurta orice etapă pregătitoare şi va cunoaşte direct transformarea. Dar proba aceasta este traumatizantă, riscurile sunt foarte mari, înregistrând şi cazuri de prăbuşiri psihice.

Egiptenii practicau această iniţiere.

Dar este întâlnită şi la alte popoare antice, iar în epocile ulterioare acest gen de iniţiere s-a restrâns la cazuri izolate, la secte.
Misterele de la Eleusis foloseau scenariul morţii experimentale. Riturile de la Eleusis, însă, au rămas secrete pentru totdeauna, de aceea nu vom şti cu precizie scenariul lor. Informaţiile transmise din antichitate sunt enigmatice, lacunare, sau ajustate prin analogii cu alte scenarii.

Chiar din stricteţea secretului, niciodată dat pe mâna lumii, deducem că practica principală era puternică şi primejdioasă, era aşadar moartea experimentală, dusă până la pragul morţii clinice.

Din Plutarh, apoi din Asterios, ştim că existau secvenţe terifice, neofitul era pus să treacă printr-un tunel întunecat, cu apariţii înfricoşătoare, după care urma o explozie de lumină, iar la capătul tunelului îl aştepta cineva să-l ia de mână, să-l ducă într-o pajişte înflorită… Traseul astfel consemnat concordă cu trăiri atestate din cazuistica celor care au cunoscut vecinătatea morţii.

Popas la Vila Mysterelor.

La Pompei, am intrat în casa preotesei de cult dionisiac. Pereţii sunt pictaţi cu scenariul ceremoniei: iniţierea unei tinere femei în misterele dionisiace. După picturi se poate reconstitui ritualul străvechi. Însoţitorul meu, Gaetano, îmi dădea explicaţii, iar el le primise de la Maiuri.

Iată, ucenica frumoasă se pregăteşte să afle taina.

I se dau informaţii despre rit. Ea participă la sacrificiu. Ea trăieşte spaima revelaţiei. Ei o liniştesc prin muzici… Apar figuranţii bahici, Silene şi satyri. Reeditarea mitului originar al cultului: nunta lui Dionyisos cu Ariadna. (…) Revelarea simbolului sacru. Proba îndurării, flagelarea, trupul alb sub bice. Bacanta este eliberată de ignoranţă şi e la un pas de enthousiasmos.

Moartea simbolică este un alt stadiu. În loc de trauma morţii clinice, novicele este condus spre simbolurile trecerii şi renaşterii.

Moartea trupului vechi, grosier, este regizată simbolic, prin recluziune şi îndurare. În acest caz, factorii de cutremurare afectivă sunt aleşi astfel încât să nu omoare fizic (clinic), ci doar să impresioneze, să fie un argument al transformării.

Tunderea monahală şi asceza care urmează au preluat sugestia morţii simbolice.

Ea este instaurată de un model deosebit: Hristos, prin moartea sa, a murit pentru oricare din noi. Asumându-ţi mental, euharistic acest adevăr, ai posibilitatea renaşterii fireşti, fără traume.
Pâinea-trup şi vinul-sânge elimină pentru totdeauna procedeele iniţiatice sângeroase. Persistenţa unor scenarii sângeroase, până azi, este izolată şi atavică. Şi ea ne confirmă principiul că natura nu renunţă niciodată la câştigurile ei, chiar când aceste câştiguri sunt modeste.

Mijloace sângeroase, mijloace chimice.

Unele iniţieri folosesc procedeul intervenţiei chirurgicale. Operaţia, de cele mai multe ori este simbolică, alteori este sângeroasă, constând în incizia unei zone. Când este doar simbolică, ea simulează operaţia cu atâta minuţie, încât impresionează puternic şi mobilizează energetismul subtil.

De pildă, operaţia făcută pentru activarea celui de-al treilea ochi, în direcţia zonei pineală, pe frunte.

Incizia este un reper şi o programare. Prin durere, pacientul se poate concentra intens şi precis pe locul necesar, pe proiecţia anatomică a unui centru energetic subtil, ajna chakra.

Impuritatea naşte monştri

Mijloace chimice pentru producerea rupturii de nivel. Există iniţieri care se bazează pe halucinogene. Paradisuri artificiale vor crea, în mintea ucenicului, copia holografică a unor paradisuri reale.
Halucinogenele neutralizează complet neocortexul, şi astfel se deschid prăpăstios spre oceanul inconştientului.

Dacă impurităţile nu sunt arse, dacă abisalul tău nu este purificat prin cele şase asceze, contactul cu oceanul inconştientului va fi torturant.

În loc de paradis, vei găsi infernul: toate ataşările de care n-ai scăpat prind viaţă sub forme monstruoase.
Ca prevenire a acestei situaţii, taumaturgul Don Juan (întâlnit de Castaneda) însoţeşte iniţierea halocinoleptă prin purificare şi prin iniţiere sapienţială.
Deşi în mâna unui mare taumaturg acest procedeu dă roade, el este în mod cert un atavism, ţine de istoria primitivă a iniţierilor. Scenariile lor se pierd, căci strălucirea lor nu s-a datorat procedeului, ci harului operatorului.

Alte mijloace dure. Mijloacelepsihedelice: dansuri extatice muzică psihedelică, exerciţii senzoriale combinate, bombardament cu stimuli suprapuşi, excitând cel puţin trei simţuri deodată.

Acest ultim mod de „trezie dinspre exterior” a pătruns şi-n baruri, în discoteci.
În Japonia au apărut recent baruri chiar cu acest titlu: „Bar psihedelic”, cu muzică pe ritmuri drăceşti, jeturi de lumină, spoturi cromatice, totul studiat pentru a produce un asalt eficient şi de adâncime, răscolitor, asupra creierului vechi. Muzica psihedelică, numită în engleză virtual drug, este considerată singurul drog legal…
*

Categoria iniţierilor hipnogene este foarte extinsă. Prin tehnici hipnogene, cortexul este neutralizat sau chiar inhibat complet.

Ucenicul este smuls din „latenţa Psi”, şi i se activează funcţii extrasenzoriale, care apar la orice om în timpul transei hipnotice.
Dar acestea sunt false iniţieri. Ucenicul nu poate folosi conştient şi la voinţă, aceste funcţii activate prin transă, ci doar operatorul le poate manevra, exploata. În ucenic (în subiect, mai bine zis, căci el devine un simplu subiect al experienţei) se declanşează într-adevăr calităţi precum clarviziune, telepatie, călătorie, în timp, dedublare astrală; dar numai operatorul poate culege mărturia acestui proces. Subiectul, revenit la trezie, constată că subconştientul său rămâne la fel de închis şi de impenetrabil, dormind sub şapte peceţi.

*
Oricât de impresionante, efectele produse prin practici derivate, sau efectele activate din afara subiectului (şocurile maestrului, sugestia sa, recuzita impresionării sau inhibării corticale), se şterg repede, sunt trecătoare.

Ele pot lăsa o urmă în mental, o engramă în soartă, dar sensul acelei urme rămâne nestăpânit şi tulbure.
*
Anticii spuneau că prin iniţiere te înrudeşti cu zeii.

Astăzi omul religios spune că prin sacramentum te înrudeşti cu îngerii.
*
Revelaţia hristică a înlăturat scenariile dure (sacrificări, şocuri afective, băi de sânge), înlocuindu-le cu simboluri; aceste simboluri sunt roditoare pentru că sunt pecetluite cu sacrificarea celui mai bun dintre cei buni.

Totuşi, izolat, forme de iniţiere străveche se mai păstrează.

Unele sunt re-ajustate, făcute operante, aduse la zi, re-activate prin sugestii provenind din revelaţia finală, hristică, şi astfel capătă sens informaţional şi chiar revelatoriu. Altele sunt atavice, probând principiul, spuneam, că natura nu renunţă la nici o achiziţie a sa, nici măcar la achiziţiile damnate… Pentru că şi-n acelea există o „genă” a salvării.

Informaţia salvării pătrunde în structurile mobile (mintea recunoştinţei este structura cea mai mobilă cunoscută de noi); şi nu poate pătrunde deloc în structurile împietrite.

Acea „genă” a mântuirii este locul de articulare a fiinţei la sursa divină. Iniţierea în cele 7 taine conduce la comuniunea cu sursa divină însăşi.

Terapia destinului, Vasile Andru

Alte articole găsiți aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here