Scara Raiului – Predică în Duminica a patra a Postului Mare (1965)

0
239
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

justin-popovic_44Duminica Sfântului Ioan Scărarul. De ce a rânduit-o Biserica în mijlocul postului ca cea mai sfântă icoană, ca toţi să privească la ea? Ioan Scărarul. Cine este el? Omul care a ajuns să vadă şi a scris despre Scara Raiului. A ajuns să vadă suişul omului din iad până la Ceruri, în Rai. El a ajuns să vadă scara de la pământ la Ceruri, scara care se întinde din adâncurile iadului omenesc până în vârful Raiului. A ajuns să vadă şi a scris. Foarte educat, foarte învăţat. Şi-a condus sufletul pe cărările lui Hristos, i-a călăuzit pe toţi din iad până la Rai, de la diavol la Dumnezeu, de la păcat la nepătimire. Şi cu dumnezeiască înţelepciune, ne-a descris toate acestea, ne-a descris ce ajunge să trăiască omul, luptându-se cu fiecare diavol ascuns în spatele păcatului.

Scara Raiului – ce este aceasta? Acestea sunt sfintele virtuţi, sfintele virtuţi evanghelice: smerenia, credinţa, postul, blândeţea, răbdarea, bunătatea, bunăvoinţa, milostenia, dragostea adevărată, iubirea lui Hristos, mărturisirea lui Hristos, pătimirea pentru Domnul Hristos. Iată şi încă multe alte sfinte virWj ale Noului Legământ. Fiecare poruncă a Domnului Hristos – aceasta este virtutea, frate. De pildă, împlineşti, oare, porunca Sa referitoare la post, o ţii? Postul este sfântă virtute, treaptă pe scara de la pământ la Ceruri. Fiecare virtute este un mic Rai, fiecare virtute educă sufletul, îl împărtăşeşte de binecuvântare, face să se pogoare în suflet desfătarea cerească şi dumnezeiască. Fiecare virtute este treaptă de aur şi de diamant pe scara mântuirii tale, care se întinde de la pământ la Ceruri, se întinde între iadul şi Raiul tău. Fiecare virtute…
Da, Scara Raiului depinde de tine. Dacă postesc cu străpungere, cu evlavie, cu plâns, cu lacrimi, şi mai apoi întrerup acestea, iată, am început să construiesc scara de la pământ la Ceruri şi eu însumi am frânt-o şi am distrus-o. Tu deseori posteşti, te înfrânezi de la orice hrană materială. Dar, iată, îngădui ca în cursul postului să-şi facă sălaş în sufletul tău păcatul, să ţi se semene în suflet diverse gânduri, dorinţe necurate. Al tău este să le respingi de îndată de la tine prin rugăciune, prin plâns, prin citire, prin orice nevoinţă. Dar dacă vei posti material, iar duhovniceşte ţi-ai hrănit sufletul cu oarecari păcate, sau cu patimi ascunse, iată, scara postului pe care începi să o înalţi de la pământ la Ceruri, singur o dărâmi, singur o distrugi.
Totul este pregătit pentru tine şi pentru mine: nouă Fericiri, nouă sfinte virtuţi evanghelice, acesta
este postul evanghelic, Evanghelia Sfântului Ioan Scărarul. Virtutea, frate, marea virtute. Greaua
nevoinţă a postului, rugăciunea, smerenia, Domnul a făcut-o cunoscută ca fericire. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor (Matei 5,3). Prin aceasta îşi începe Mântuitorul minunata învăţătură de pe Munte, învăţătura despre fericiri, învăţătura despre sfintele virtuţi. Smereşte-te înaintea Domnului…

Omul care crede despre sine că reprezintă o măreţie, o strălucire, că toţi trebuie să privească la el, să-l preţuiască, să-l cinstească, să-l idolatrizeze, el trebuie să se înfrângă, să se biruiască pe sine. Acest babilon pe care şi l-a zidit, babilonul hulei împotriva lui Dumnezeu, trebuie el însuşi să-l dărâme. Cum? Să se smerească înaintea Domnului Hristos, înaintea omului, a neamului omenesc, a Bisericii lui Hristos, să se biruie şi să proclame că nu este nimic. Să plângă şi să se tânguiască împreună cu Apostolul Pavel: Doamne, eu sunt cel mai păcătos, cel mai mare păcătos dintre toţi. lisus Hristos a venit în lume ca săm mântuiască pe cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt eu (1 Timotei 1,15).
Aceasta este cea dintâi simţire creştinească, acesta este începutul credinţei noastre, începutul virtuţii noastre, începutul urcuşului nostru către Ceruri, aceasta este temelia scării noastre. Doamne, eu nu sunt nimic. Tu eşti totul! Eu – nimic, iar Tu -totul. Mintea mea nu este nimic înaintea Minţii Tale, duhul meu nu este nimic înaintea Duhului Tău, inima mea, cunoaşterea mea, o, nimic, nimic, faţă de Cunoaşterea Ta, Doamne! Eu, eu sunt un zero, zero… şi după aceea un şir de alte zerouri. Acesta sunt eu înaintea Ta, Doamne.
Smerenia – aceasta este întâia virtute sfântă – întâia virtute creştină. De la ea începe totul. Făra e nu se poate înainta mai departe şi împreună cu merg şi alte sfinte virtuţi: virtutea dragostei, virtutea postului, virtutea blândeţii, virtutea bunătăţii, virtutea curăţiei inimii, virtutea facerii de pace şi
celelalte virtuţi, tot ceea ce îţi zideşte scara cerească. Aceasta este aşadar Evanghelia lui Ioan Scărarul. Iar el este creştin, creştin desăvârşit, încât şi eu şi tu să privim la el ca la o sfântă icoană a desăvârşirii şi să urmăm lui. Astfel, fiecare virtute a mea şi a ta este un mic Rai pentru tine şi pentru mine, iar toate virtuţile laolaltă, iată, scara Raiului tău şi al meu, de la iadul nostru până la Raiul cel Ceresc.
Iată astăzi Sfânta Evanghelie despre nefericitul tată care îşi aduce fiul posedat la Mântuitorul, ca să îl tămăduiască de duhurile necurate (Marcu 9, 18). Atât de puternic şi în chip atât de înfricoşător îi tulbură tânărului viaţa sa duhovnicească, lăuntrică, duhul cel necurat (Marcu 9,19). Sărmanul tată a auzit despre Iisus din Nazaret, marele învăţător şi Făcător de minuni şi l-a adus pe fiul său la El. Aflându-i pe Sfinţii Apostoli, îi roagă, căci a auzit că înviază morţii, curăţă orice păcat, vindecă de orice boală, îi imploră: “Indurare, tămăduiţi-L de duhul necurat pe nefericitul meu copil”. Dar ei nu au putut face nimic (Marcu 9,18). Ce ruşine îi cuprinde pe Sfinţii Apostoli, ce ruşine înaintea poporului! Nu, nu mai au în ei puterea de a fece minuni, nu o mai au. Ce s-a întâmplat, de ce se fac vinovaţi? Şi este adus fiul, iar diavolul îl aruncă la podea. Ucenicii nu au putut să-l vindece, nu au putut.
Dar de poţi Tu ceva, ajută-ne. Această mică credinţă îl arată ca şi cum l-ar fi ofensat pe Mântuitorul, însă El, fiind Milostiv, spune: O, neam necredincios, până când vă voi răbda pe voi? (Marcu 9,19) L-au adus pe tânăr. Mântuitorul porunceşte duhului necurat: Ieşi din el şi în el să nu mai intri! (Marcu 9, 26). Şi duhul necurat îl trânteşte acolo, înaintea oamenilor, ca toţi să vadă, începe să-l muncească şi să-l zguduie, şi copilul face spume la gură, aproape să moară (Marcu 9, 26). Gata este… Atunci Domnul îi întinde mâna Sa… Se lasă tăcerea, o tăcere plină de uimire. Ucenicii sunt şi ruşinaţi şi bucuroşi. Ruşinaţi pentru că aceasta n-au făcut-o ei, ci învăţătorul lor a săvârşit marea minune a vindecării. Cu nerăbdare au aşteptat Sfinţii Ucenici să rămână singuri cu El ca să-L întrebe: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? Iar Domnul le-a răspuns: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi decât numai cu rugăciune şi cu post. (Marcu 9, 29).
Prin aceasta Domnul a rezumat întreaga Evanghelie. Ca să ajungeţi să săvârşiţi o aşa de mare minune, aveţi trebuinţă de rugăciunea neîncetată şi de marele post înaintea lui Dumnezeu, postul sufletului şi al trupului. Să aveţi gânduri curate, sufletele să vă fie curate, desăvârşite, inimile să vă fie curate, şi atunci puterea necurată nu va rămâne întru voi, nici nu se va lupta cu voi. Astfel se descoperă taina Sfintei Evanghelii: cum putem să alungăm, să îndepărtăm orice putere necurată din noi, chiar şi cea mai cumplită putere necurată, toţi demonii, pe satana cu tot neamul lui diavolesc din iad. Pe aceştia, pe toţi să-i alungi cu rugăciune şi cu postirea. Iată puterea noastră, iată toate puterile noastre, iată atotputernicia noastră. Toate le pot întru Hristos Cel ce mă întăreşte (Filipeni 4, 13), vesteşte Sfântul Apostol Pavel. Şi în Evanghelia de astăzi ne spune aceasta însuşi Mântuitorul: Toate sunt cu putinţă celui ce crede (Marcu 9, 23). Aceasta este adevărata credinţă. În neputinţa ta, să crezi că Domnul va face aceasta după mare mila Sa, pentru smerenia ta. Spune Domnului: „Doamne, nu am nimic. Sunt neputincios şi slab, cu totul slab, cu totul neputincios. Iar Tu, Tu ai totul! Tu toate le poţi. Cred, ajută necredinţei mele!”. Aşa cum s-a tânguit sărmanul tată nefericit: Cred, Doamnei Ajută necredinţei mele (Marcu 9, 24).
Împotriva fiecărei virtuţi de-a noastre, fraţilor, împotriva oricărei sfinte virtuţi, duce război câte un viciu, câte o patimă. Împotriva smereniei tale, va ataca mândria. Iată, săvârşeşti ba una, ba alta, şi apoi te umileşti atât de mult. Şi dacă vei fi neglijent şi nepăsător şi te vei încredinţa duhului mândriei, demonului mândriei, el îţi va săpa temelia de sub tine şi te vei prăbuşi. Sau, posteşti sfântul post evanghelic. El vine asupra ta cu diferite momeli, îţi aduce în minte mâncare bună, mâncare gustoasă, iar tu chiar nu te opui. Hai să gustăm puţin… Puţin câte puţin, se îndepărtează postul tău, pleacă sfânta ta virtute. Şi, tot astfel, împotriva fiecărei virtuţi de-a ta: împotriva dragostei se năpusteşte ura, împotriva milosteniei tale se năpusteşte nemilostivirea, nesimţirea, mojicia, irascibilitatea, nerăbdarea; toate acestea încearcă să tulbure în tine sfântul tău post, rugăciunea ta, sfintele tale virtuţi. Şi dacă nu le vei apăra, toate acestea vor disstruge scara ta către Rai. Aşa cum sfintele virtuţi înalţă scara Raiului între Cer şi pământ, tot aşa şi păcatele tale construiesc scara către iad. Fiecare păcat. Ia aminte, dacă sunt păcate în sufletul tău! Dacă ţii duşmănie două zile, trei, zece, îndreaptă-ţi atenţia în ce iad s-a transformat sufletul tău. Sau ţii mânie, iubire de arginţi, lăcomie… Şi, ce faci? Tu însuţi îti pregăteşti coborârea în iad.
Sfinţii Părinţi învaţă despre opt sfinte virtuţi de căpătâi şi despre opt patimi de căpătâi. Leacul împotriva mândriei ca patimă este smerita ta cugetare; împotriva lăcomiei stă înfrânarea; împotriva iubirii de arginţi stă iubirea de Dumnezeu şi dispreţuirea tuturor lucrurilor pământeşti. Aşa cum învaţă Sfânta Biserică, noi cunoaştem toate acestea din experienţă, construind scara Raiului în noi. Tot astfel ştim, şi ne învaţă şi Sfântul Ioan Scărarul că, trăind în păcate şi patimi, ne construim nouă înşine scara care ne coboară, ne prăvăleşte în iad.
Dar Bunul Dumnezeu ne dăruieşte o minunată pildă: în mijlocul postului, iată pilda Sfântului Ioan, cel măreţ, cel minunat, cel sfânt; cu totul strălucind de sfintele virtuţi evanghelice, îl privim cum urcă curajos şi înţelept scara Raiului, aşezată între pământ şi Cer. El ne este pildă nouă, creştinilor, ca învăţător, ca o călăuză sfântă de la iad la Rai, de la diavol la Dumnezeu. Iată-ne povăţuitorul duhovnicesc, făcătorul de minuni, marele nevoitor.
Fie ca milostivul şi marele Sfânt Părinte Ioan Scărarul să ne fie călăuză sfântă în acest Post Mare şi sfântă călăuză în fiecare virtute, în rugăciuni dragoste şi în toate celelalte virtuţi evanghelice, ca fiecare dintre noi să ne construim scara Raiului pe parcursul acestui post şi să ajungem la Sfânta înviere a lui Hristos, la acea desăvârşire a tuturor desăvârşirilor, la bucuria tuturor bucuriilor, şi să ne înălţăm sufletele în desfătarea Raiului.
De aceea, fraţii şi surorile mele, fie ca fiecare zi a vieţii noastre, şi acum şi după ce vor fi trecut şi Paştile, să ne fie zi în care vom urma Sfântului povăţuitor duhovnicesc, lui Ioan Scărarul; ca el să ne conducă şi să ne călăuzească în luptele noastre împotriva tuturor păcatelor, spre dobândirea sfintelor virtuţi; pentru ca, prin al său ajutor, să ne construim scara şi, urmând lui, să ajungem în împărăţia Cerurilor şi în Rai, unde strălucesc toate desfătările cereşti, toate bucuriile veşnice; ca acolo împreună să-L slăvim pe Cel ce stăpâneşte peste toate aceste bunătăţi, pe Veşnicul împărat al Cereştii împărăţii, pe Domnul Hristos, Căruia fie-I cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here